G4Media.ro

Medic de familie din Reșița, cercetat pentru vaccinări fictive / E suspectat…

sursa foto: Pexels

Medic de familie din Reșița, cercetat pentru vaccinări fictive / E suspectat de înşelăciune şi fals informatic

Un medic de familie din municipiul Reşiţa este cercetat după ce ar fi făcut vaccinări fictive împotriva COVID-19, fiind suspectat de înşelăciune şi fals informatic, anunță News.ro. Trei percheziţii domiciliare au fost făcute de poliţişti în acest caz.

„În cursul zilei de ieri, 17 martie, poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Caraş-Severin, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Reşiţa, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru înşelăciune şi fals informatic”, transmite IPJ Caraş-Severin, într-un comunicat de presă de vineri.

În urma percheziţiilor au fost ridicate documente şi înscrisuri de interes în cauză.

„Din cercetări a rezultat faptul că în perioada august-octombrie 2021, un medic de familie din municipiul Reşiţa ar fi administrat fictiv, la un cabinet medical individual, doze de vaccin împotriva virusului SarS-CoV-2, mai multor persoane”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, medicul ar fi operat înregistrări fictive în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, prin care ar fi atestat în mod nereal vaccinarea persoanelor, inducând astfel în eroare Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin prin decontarea ilegală de la bugetul de stat a sumelor aferente acestor vaccinări, mai transmite IPJ Caraş-Severin.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Este Mario Chizdario, un thembel vaccinat la chiuveta