
Medic, despre pastilele care promit refacerea virginităţii, vândute pe internet: „Sunt o prostie, o înşelătorie, substanţele nu sunt verificate de specialişti”/ Se vând inclusiv teste de sarcină pozitive
Dr. Andrei Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie a vorbit pentru News.ro despre pastilele care promit refacerea virginităţii, vândute pe anumite platforme din România şi din străinătate. Este vorba despre substanţe care nu sunt testate, verificate de către specialişti, spune medicul, care a adus în atenţie şi faptul că pe internet se găsesc la vânzare inclusiv teste de sarcină pozitive. În acest context Dr. Dumitrescu a reiterat nevoia de educaţie în acest domeniu, atrâgând atenţia că în foarte multe familii din România există încă jena de a discuta despre subiecte sensibile, precum virginitatea, primul contact sexual, bolile cu acest tip de transmitere sau apariţia sarcinii, transmite News.ro.
„Am văzut şi eu că au apărut pe mai multe site-uri astfel de pastile care promovează ideea unei rejuvenări vaginale sau recăpătarea virginităţii, părerea mea este că sunt o prostie,sunt nişte substanţe care nu sunt testate de specialişti, nu sunt verificate, nu au niciun studiu la bază şi singurul lucru pe care pot să-l creeze este dezinformare, panică şi probleme şi este o înşelătorie.
Internetul este plin de o grămadă de surprize, de mult timp ştiu că există pe olx sub egida motto-ului ”Fă o farsă prietenilor şi familiei”, cu nişte teste de sarcină pozitive care pot să fie folosite în scopuri mai puţin nobile. Lumea ar trebui să caute răspunsuri la întrebări la cei care sunt specializaţi în aşa ceva”, a spus medicul.
Nevoia de educaţie în familie. Părinţii ar trebui să discute cu copiii despre transformările prin care trec în anumite perioade ale vieţii. „Şi prezenţa acestor produse pe piaţă arată o lipsă de responsabilitate a societăţii şi a familiei în educaţia sexuală a copiilor lor”, atrage atenţia medicul.
„Este foarte clar că părinţii, familiile, trebuie să poarte nişte discuţii permanente cu copiii lor, atât băieţi cât şi fete, să le explice cum stau lucrurile pentru că şi prezenţa acestor produse pe piaţă arată o lipsă de responsabilitate a societăţii şi a familiei în educaţia sexuală a copiilor lor.
Prezenţa acestor produse pe piaţă ne arată clar că nu există niciun filtru sau ele sunt spre inutile pe platformele de comercializare, poate ar trebui să fie o regulă, să verificăm, să punem nişte întrebări pentru că, cel puţin în specialitatea mea, obstetrică-ginecologie, există o grămadă de asociaţii, de organizaţii profesionale care sunt mai mult decât disponibile să răspundă la întrebările astea dar cred că din dorinţa de a face marketing, de a avea un portofoliu de produse cât mai mare, se face rabat de la astfel de informaţii.
În mod evident ele nu fac lucrul pentru care sunt promovate, pentru revenirea virginităţii, şi, da, pot să facă numai rău. Ori, sunt nişte substanţe care sunt inerte, de regulă sunt nişte coloranţi alimentari, nu am de unde să ştiu, este doar o supoziţie, dar răul poate să-l facă prin simplul fapt că te minte asupra lucrului pe care îl cumperi”, a explicat dr. Dumitrescu.
Lipsa educaţiei sexuale şi pasarea responsabilităţii de către familie spre alte instituţii sau spre alţi specialişti. În multe familii subiectul relaţiilor intime este încă tabu.
„Virginitatea sau statusul virgo intact. Ne referim la o tânără care nu şi-a început viaţa sexuală. La nivelul vulvei există o membrană, himen, care este perforată pentru a permite eliberarea sângelui menstrual, care ,în momentul contactului sexual este ruptă, de unde este şi acea poveste din popor testul cearceafului după noaptea nunţii. Dar există unele situaţii în care fetele au un himen elastic în care acesta nu se rupe. Din lucrurile pe care le-am observat există o jenă profundă în familiile româneşti de a discuta şi de a accesa astfel de informaţii, de fapt există o pasare a responsabilităţii, că poate nu trebuie să fac eu asta, ar trebui să o facă şcoala, poate ar trebui să o facă medicul din unitatea de învăţământ, poate ar trebui să o facă altcineva şi tot aşa pasăm responsabilitatea, copilul creşte şi nu are parte de informaţiile respective”, a explicat medicul.
Ce se întâmplă atunci când tinerelor nu li se explică de către familie sau specialişti schimbările prin care trec şi consecinţele anumitor decizii. România încă rămâne din păcate pe primul loc în UE atunci când vine vorba de numărul mamelor minore.
„Cred că primul lucru care se întâmplă este frica, este teama şi rezultatul pe care îl observăm în societate este apariţia sarcinilor la vârste foarte mici ale mamelor, merg pe principiul ”Mie nu poate să mi se întâmple”.
Din păcate nu observăm o reducere a numărului de mame minore, sperăm, noi întotdeauna discutăm cu pacientele, cu doamnele care se prezintă la noi cu această situaţie, bineînţeles în condiţiile în care ni se permite şi sunt disponibile pentru aşa ceva. Noi ne continuăm şi prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului turul prin şcoli, prin instituţii de învăţământ, de a vorbi despre problemele acestea, chiar de curând am avut la o şcoală două întâlniri, una având tema menstruaţiei, e menarhăi, debutul menstruaţiei şi una despre pubertate, şi foarte surprinşi am fost de modul în care a fost primită informaţia, cât de dezinvolţi au fost copiii şi părinţii, la rândul lor”, a explicat pentru News.ro Dr. Andrei Dumitrescu, medic primar obstetrică – ginecologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.