G4Media.ro

Medic epidemiolog: Să spui că nu există acest virus e ca și…

Sursa Foto: G4Media.ro

Medic epidemiolog: Să spui că nu există acest virus e ca și cum ai nega existența cancerului. E o tendință tot mai mare de negare. Respectați măsurile simple de protecție, situația scapă de sub control! Noi mai avem patru locuri libere la terapie intensivă, atât

Directorul Direcției de Sănătate Publică Cluj, Mihai Moisescu, care este și medic epidemiolog, atrage atenția în privința creșterii accentuate a numărului de cazuri de Covid-19. Medicul face un apel public și îi îndeamnă pe oameni să respecte măsurile de protecție.

La Cluj în cele două spitale care tratează pacienții cu Covid, Spitalul de Boli Infecțioase și cel de Pneumoftiziologie mai sunt 4 locuri libere pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă.

„Sunt probleme în toată țara, după cum ați văzut. Noi mai avem patru locuri la ATI, atât. Nici asta nu e suficient să înțeleagă lumea că e gravă situația?”, spune Moisescu.

Șeful DSP Cluj sesizează o tendință tot mai ridicată de negare în rândul populației.

„Numărul celor care nu cred în virus sau spun că e ceva banal este în creștere și nu înțeleg de ce. Lumea s-a relaxat mult prea repede, mult prea ușor, iar virusul circulă în comunitate. Să spui că nu există acest virus e ca și cum ai nega existența cancerului. Ce să mai spună medicii aceștia care sunt acolo cu pacienții? Ce mai pot spune când văd că nu mai cred oamenii că suntem în criză și nimeni nu vrea să asculte? Să nu simtă frustrare? Sunt oameni care stau de luni de zile departe de familii și apar anumite persoane care vorbesc cu multă lejeritate despre conspirații și mai știu eu ce fabulații”, a declarat Moisescu pentru G4media.ro.

În continuare, doctorul face un apel la populație și îi îndeamnă pe oameni să respecte măsurile de protecție. Riscul cel mai mare este ca alte spitale să reintre în lupta anti-Covid, iar în acest fel pacienții vor avea de suferit, fiindcă vor rămâne din nou fără asistență medicală la îndemână.

„Înțelegeți oameni buni că virusul acesta există, nu avem un vaccin pentru el și pentru a trece peste această perioadă e nevoie de un efort comun al întregii societăți. Soluții? Nu le înțelege, observ, mai nimeni acum, deși sunt foarte simple și la îndemână: adică să purtăm măști, să ne spălăm pe mâini, să evităm aglomerația, lucruri simple. Nimeni. De ce? Pentru ce stau medicii în spitale și tratează acest virus? Fiindcă nu există? Riscul e foarte mare. Avem transmitere comunitară. Cine și ce să mai spună? Dacă nu putem sa fim atenți… Vor intra alte spitale în tratarea Covid și atunci e foarte greu din nou pentru toată lumea. Relaxarea aceasta e prost înțeleasă de multe persoane. Externare? E un risc foarte mare pentru toată lumea. Recomandarea mea ar fi să se respecte spitalizarea de 10 zile, inclusiv de către cei asimptomatici”, a mai spus medicul.

Violeta Briciu, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj, unul dintre principalele centre regionale care tratează pacienți cu Covid-19, a spus recent pentru Actualdecluj.ro: „Încercăm să discutăm cu fiecare pacient în parte, să venim cu argumente medicale prin care sperăm să-i convingem să respecte izolarea, să rămână în spital. Deși unii nu prezintă simptome, ele pot apărea după 6-7 zile. Recomandarea noastră este să respecte măcar acel interval de 10 zile de stat în spital. (…)

Dacă te externezi și nu ai un loc sigur unde să stai, pot apărea breșe și apare un risc în familie. E argumentul cel mai puternic, fiindcă contagiozitatea e crescută, riscul de infectare e ridicat. Pornim mereu de la speranța că oamenii vor înțelege, dar lucrurile pot scăpa de sub control, iar reversul ar fi un număr foarte mare de pacienți care se vor adresa spitalului. Pot cere extenare inclusiv cei cu simptome. Este un risc foarte mare. (….) Sunt medici care lucrează foarte mult, care sunt în prima linie de atâtea luni și care duc o muncă extraordinar de complicată, cu mari sacrificii. Nu trebuie să primim flori ca și medici, nu e nevoie de asta, nu suntem eroi, dar mi-ar plăcea ca munca noastră, a doctorilor, să nu fie denigrată. Munca colegilor mei. Sunt persoane care nici acum nu cred în existența acestui virus, persoane care consideră că acest virus nu înseamnă nimic. Când citesc aceste mesaje care circulă pe facebook, în spațiul public, simt revoltă, supărare și neputință. Nu știm ce le-am putea spune oamenilor ca să creadă, nu știu, efectiv. Unii nu pot să asculte, nu-mi dau seama. Îmi pare rău, dar măcar nu denigrați munca medicilor,”

Un alt medic din Cluj, radiologul Iulia Trifu, a povestit pentru g4media.ro cum sunt afectați plămânii pacienților cu Covid-19.

„Am auzit foarte multe, prea multe inepții de genul <<am fost acolo, n-a fost atât de rău, n-am avut nimic, a fost o răceală>> sau, mai rău, <<„Covidul nu există”>>, chiar după ce s-au externat”. Ei sunt puțini, dar cei mai mulți pacienți fac forme moderate, iar o parte fac forme severe. E ceva ce n-am mai întâlnit niciodată, fiindcă evoluția spre vindecare e foarte lentă și foarte puțin influențată de tratament. N-am avut evoluții spectaculoase în bine. Iar în privința complicațiilor, acestea pot apărea la orice persoană. Ești tânăr și sănătos fără nici un fel de comorbiditate, dar poți să dezvolți forme severe, care îți pun viața în pericol”, a spus medicul.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

31 comentarii

  1. Intrebati 50 de oameni si nu cred ca gasiti vreounul sa zica ca nu exista. Nici macar puscariasul cu un singur neuron. Asta e o dezinformare voita sau bazata pe ceva studiu sociologic intocmit la misto.

    In fine cei care au simptome ar trebui sa aiba decenta sa se autoizoleze. Dar cum sa ai incredere in sistemul de sanatate condus de medici corupti si psihopati?

    • corect , repetarea mantrei astea jigneste populatia si ii face pe toti sa banuiasca interese ascunse, de asta infloresc teoriile conspiratiei , toti astia in frunte cu arafat sunt niste nesimtiti!

  2. Pentru ca s-au luat masuri inadecvate care distrug viata oamenilor! De aia! Este o reactie de respingere: ii bagi pe gat ceva, iti replica cu alta extrema.
    Sorry, medici, dar voi NU intelegeti fenomenul acestei epidemii. Ca sa intelegeti ar trebui sa fiti cercetatori stiintifici si inca mai mult, de aceia care acopera mai multe discipline. Si nu sunteti asa ceva.

    Cu cat incercati mai vartos sa bagati pe gat oamenilor ceva pe care nu l-il explicati (pentru ca nici voi nu-l intelegeti), cu atat reactia oamenilor va fi si mai mare si mai extrema, si vor inceta sa faca chiar lucruri de igiena pe care le faceau pana atunci si pe care acum vor incepe sa le respinga.

    Voi nu intelegeti ca DICTATURA NU ESTE ACCEPTABILA ???
    Si va mai considerati oameni inteligenti???

    • Chiar imi place felul de a o spune.OK!

    • @Ioan,
      Aici nu vorbim de o dictatură ca aceea instaurată in trecut de Tătucul vostru multi iubit, adică de Iosif Visarionovici sau de dictatura șefului vostru drag, adică a lui Vladimir Vladimirovici…

    • Plimba, mai, ursul de aici. Ti se cere sa nu faci nunta cu lautari, sa nu mergi in cluburi cu 300 de oameni la un loc si sa porti masca atunci cand esti in spatii publice inchise.

      Asta numesti tu dictatura? Asta e de neacceptat? Esti dus cu pluta. Si ca tine sunt multi, prea multi. Si o sa moara oameni din cauza unora ca voi, asta e lucrul cel mai cumplit.

    • Tatucu meu ??? Al „nostru”? Care al nostru? Al Romaniei?
      etc.

    • Silicoane, masurile inadecvate duc – in situatii sensibile pentru epidemii – la inca si mai multi morti. Eu pot sa argumentez ca aceste country lockdown au omorat oameni cu zile. Oamenii nu resping masurile de igiena pentru ca nu le plac masurile de igiena punct. Le resping pentru ca le asociaza cu country lockdown – adica un pachet de lucruri care li se impun. Ai grija cum vorbesti (nefiind prea destept, te expui la riscuri).

  3. Problema este ca lupta clasei politice genereaza ignoranta majoritatii. Majoritatea nu dau doi bani pe politica pt. ca de fapt n-o inteleg absolut deloc. Nu vad ca ei sunt miza … Lupta ce creaza o repulsie pt. tot ce pleaca de la politicieni, in randul majoritatii. Cum sa va respecte lumea daca voi nu va respectati ? Va tot manjiti cu rahat de atatia ani si nu ramane decat un miros greu, care nu dispare. Aveti bani, faceti ceva pt. tara, nu numai pt. ciolan, intr-un final, toti sfarsim in Pamant pt. ca asta-i Legea Gravitatiei. (Presupunand ca nu suntem vreo Laika).

    Chiar m-am certat cu multi prajiti care zic: ” Ce, tu chiar crezi ca exista virusul ? ” , Normal ca m-au luat toate spumele… Dar asta a creat clasa politica globala, nu numai la noi. Lumea n-are incredere pt. ca lumea nu vede nimic concret. Doar o perpetua ciordeala globala.

    • Nu exista covrigul bai inteligentilor dar asa este cand te lasi prostit de mass media si anumite posturi tv

  4. Chiar sunt atât de mulți cei care neagă existența virusului? Sau cumva narațiunea asta cu „poporul de de vină ” e o metodă facilă pentru autorități de a pasa responsabilitatea? Întreb pentru că nu am întâlnit personal pe nimeni cu astfel de idei și nici nu am văzut prin comentarii sau postări. Nu zic ca nu există, doar că sunt un procent mic. Ce păreri văd sunt despre tipul de prevenție.

    În același timp nu am văzut vreo modificare de abordare în protocoalele de testare care să aibă în vedere identificarea și izolarea precoce a focarelor că urmare a creșterii gradului de interacțiune socială.

    Culpabilizarea bolnavilor în mentalul colectiv și apariția permanentă de focare mari în spitale conduc la reticență din partea oamenilor să meargă la doctor devreme să fie testați. Așa ai contagiune extinsă și procent mare de cazuri grave depistate.

  5. A fost careva personal in spitale sa vada ca nu sunt paturi din cauza Covid??????
    A fost careva in morgi sa vada mortii si sa verifice certificatele de deces (daca or fi pe bune)?????
    Toata mascarada asta e facuta ca sa creeze panica ca sa nu iasa batranii la vot ca sa nu castige PSD.
    Mai ascultati si ce spune Ponta si PSD.

    • Poftim tampit.

    • Cum le stii tu pe toate.

    • m-am lamurit cand ai spus ce halucineaza pinochio…
      sa spui ca unii vor sa tina babalicii in casa sa nu voteze psdeaua insa li se rupe daca se infecteaza si mor prin santuri din lipsa de locuri in spitale mi se pare ca ti umbra degeaba pe aceasta planeta.

    • @Pelicanul …
      Bobita(!), dar cu urna mobila ce-ai facut ?
      O tii la secret (?) , ca sa-ti maschezi lipsa discernamantului?
      Offff :))))))))

    • Grabiti-va, doar 4 locuri…. Ieri era unul singur, ce-au pățit cei 3?

  6. Alta bășcălie…In Romania sunt o grămadă care neagă și cancerul.

  7. Iar cu propaganda PNL ca cineva ar spune ca nu exista virus?
    Mai gasiti alte povesti, eu nu am intalnit pe nimeni care sa nege ca exista virus.

    Nu era mai simplu sa fie arestati periodic 0.1% din populatia tarii, la intamplare, pentru 14 zile?
    Daca asimptomaticii sunt raspanditi aleatoriu in comunitate, cum zice Arafat, arestarile preventive vor rezolva imediat problema.

  8. Sa inteleg ca omului de rand i se bate obrazul presupus nespalat ca nu este scrupulos si atent … dintr-o institutie pe care scrie in marmura (deci nu oricum): ” C TEDRA de BOL INFECTIOASE” – vedeti poza. Adica de la unii cu mentalitate kitch si pe care ii doare in C R de aspectele publice.
    Asa ca detaliu de viata publica.

  9. De curiozitate am verificat pe graphs.ro media de cazuri pe 7 zile în județul Cluj: 2 cazuri pe zi. Nici înainte nu era semnificativ mai rău. Județele limitrofe au și ele puține cazuri.

  10. Cu câteva mici excepții oamenii nu neagă existența virusului, oamenii neagă modalitățile prin care guvernul, în frunte cu presa aservită, a ales să ducă această bătălie. Dacă se mărește numărul de infectări cetățenii sunt vinovați că nu respectă regulile stabilite din lipsă de educație și civilizație, dacă numărul de infectări scade atunci este meritul guvernului, iar cetățenii au beneficiat de eforturile sisifice ale guvernului. Dacă de la cel mai înalt nivel stabilești faptul că singurii oameni responsabili sunt reprezentanți de președinte și guvernul său, iar toți ceilalți sunt niște inconștienți și suspecți de zădărnicirea eforturilor celor dintâi, nu ai cum să ai succes în această luptă.

  11. Cine intelege ca acest virus nu e o gluma si va respecta regulile, va supravietui. De ceilalti ne putem lipsi. In sfarsit ceva ce omoara si prostia.

    • Ar fi bine ca virusul sa omoare prostia. Din pacate nu va putea. Mama prostilor e mereu gravida.
      Iar cand prostul se va virusa, va zice ca n-a avut noroc. Oricum nu mai suporta sa-l tina „astia” in casa. Dau „astia” cazuri multe ca vor sa ne bage restrictii.

  12. „Mai sunt patru locuri” Patru locuri din cate? Acum cate din locuri sunt ocupate de ne-covizi? Tot azi, cate paturi sunt nefolosite din lipsa de personal?

    Comparat cu Ungaria sau cu media europeana, sunt suficiente paturi functionale la mia de locuitori in Cluj, Galati, Pitesti, sau oriunde altundeva exista probleme?

    Care e procentajul de supravietuire la ATI in Cluj azi? Care e durata media de stat pe ventilator azi la Galati? Cate paturi libere sunt la Tulcea?

    Gurnalistii si comnocatorii strategici sunt foarte saritori sa ne spuna cate „noi infectii sunt”. Intr-o tara in care e foarte obisnuit sa iti iasa pozitiv azi, negativ maine, si iar pozitiv luna viitoare, asta ma lasa rece. Lipsa raspunsurilor la intrebarile din primele aliniate demonstreaza cam tot ce e de demonstrat despre covrig: toata planeta il foloseste ca pretext pentru a ascunde probleme grave in administratie.

    De exemplu, in Romania, industria, exportatorul nr. 1 stagna de vreo 2-3 ani, dar guvernul marea pensiile cu 40%. Cand crescusera initial exporturile, pensiile nu cresteau in ritmul economiei, dar acum urmau sa o ia la galop. Faptul ca virusul exista e perpendicular pe stagnarea numarului de locuri de munca platite peste minim.

    Si pentru ca sa ramanem in continuare cu sentimentul de proasta administratie, sa nu ne spui cate locuri sunt in total la ATI, cate sunt ocupate de noncovizi, cat dureaza sederea covidului la ATI samd

  13. „Comparat cu Ungaria sau cu media europeana, sunt suficiente paturi functionale la mia de locuitori in Cluj, Galati, Pitesti, sau oriunde altundeva exista probleme?”

    suntem in top cu numarul de paturi ati
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/top-surprinzator-romania-pe-primele-locuri-in-ue-la-numarul-paturilor-de-terapie-intensiva-alaturi-de-germania-si-austria-1282345

    • Alea sunt paturi teoretice. A iesit de curand cineva de la Colentina sa se planga ca nu are nici medicii, nici asistentele pentru paturile fizice din cladire. De aia intreb cate paturi functionale avem.

  14. O sa va iasa PSD-ul pe gat ,de fapt ce spun eu , o sa va bage in mormant. Ati vrut PSD aveti PSD. Stati la coada dupa Brasilia

  15. Ia veniti aia de credeti in covrig cu dovezi dar sa nu imi ziceti ca ati testat o capra sau papaya si au covrig daca aveti habar de indiciu

  16. Sa crezi im covrig trebuie sa ai paranoia rau de tot si sa fi influientat usor