G4Media.ro

Medic: În România ar putea fi prelevate organe de la persoane aflate…

sursa foto: Pixabay

Medic: În România ar putea fi prelevate organe de la persoane aflate în moarte circulatorie, acei pacienţi al căror creier a murit / Conceptul, introdus la nivel mondial din cauza penuriei de organe / Ar trebui schimbată legislaţia

Medicul Horaţiu Moldovan, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Floreasca din Capitală, a explicat că în România ar putea fi prelevate organe de la pacienţi în moarte circulatorie, adică acei pacienţi al căror creier a murit. Însă pentru aceasta este necesară o modificare legislativă şi o informare a populaţiei, transmite News.ro.

”Este un concept nou care poate fi explicat comparativ cu situaţia precedentă sau cu situaţia clasică. Donatorul de organe este un pacient care este considerat decedat şi acest lucru este definit prin dispariţia activităţii cerebrale. Deci când creierul pacientului a murit şi asta putem stabili prin criterii medicale, el devine donator potenţial. În momentul în care familia înţelege că este sfârşitul existenţei acestui pacient şi moartea este definită prin dispariţia activităţii cerebrale superioare şi acceptă ca organele lui care sunt funcţionale să fie prelevate şi utilizare în operaţii de transplant, atunci pacientul devine donator real. Se organizează operaţia de prelevare, de obicei multi-organ şi se organizează operaţii de transplant. Deci candidaţii donatori sunt cei cărora nu le mai funcţionează creierul. Se consideră echivalentul cu moartea subiectului respectiv încetarea activităţii cerebrale. Asta a definit până astăzi şi continuă să definească candidatul  donator”, a declarat Horaţiu Moldovan, luni seară, la Medika TV.

Decizia de a lărgi paleta potenţialilor donatori vine în urma penuriei de organe donate la nivel european. explică Moldovan

”S-a pus problema lărgirii acestei categorii de pacienţi care pot fi donatori potenţial şi donatori reali dincolo de cei care sunt moarte cerebrală. Astfel, a apărut conceptul la nivel mondial internaţional pe care dorim să-l introducem şi în România, şi anume utilizarea donatorilor morte circulatorii, adică pacienţii care au suferit încetarea activităţii cardiace şi încetarea activităţii circulatorii, care au fost resuscitaţi sau sunt în curs de resuscitare, la care se pot aplica tehnologii de circulaţie extracorporală, pot fi în anumite condiţii şi după un anumit interval de timp pot fi consideraţi donatori şi li se pot recupera în vederea operaţiei de transplant, în special ficatul şi rinichi”, a mai spus Moldovan.

Medicul a precizat că sunt centre care prelevează chiar şi inima de la astfel de pacienţi aflaţi în moarte circulatorie.

”Există centre în lume care folosesc chiar şi inima în acest sens, dar pentru inimă, ceva mai dificil. Această nouă strategie utilizare a donatorului în moarte circulatorie încă nu s-a aplicat în România, dar noi avem în vedere dezvoltarea asta şi ne pregătim să facem acest pas. Este evident necesară în primul rând adaptarea legislaţiei noastre care să ne permită să dezvoltăm această tehnologie. În vederea, implementării în România a recoltării de organe de la donatorul în moarte circulatorie în toamna acestui va fi organizat un congres internaţional”, a mai spus Moldovan.

Potrivit medicului, în ţări ca Suedia sau Norvegia deja se prelevează organe de la pacienţi aflaţi în moarte circulatorie, iar ţări ca Germania, spre exemplu, vor să introducă acest nou concept.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...