Medic oftalmolog din Mureș: Tot mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu sindromul stresului ocular digital după învăţământul online și izolarea în case, unde nu este lumină naturală suficientă
Tot mai mulţi copii ajung, în ultima perioadă, la Oftalmologie din cauza ochilor înroşiţi şi iritaţi, care lăcrimează, cu vedere blurată şi dureri de cap, majoritatea fiind diagnosticaţi cu sindromul stresului ocular digital, din cauza statului în faţa dispozitivelor electronice pentru orele online şi a izolării în case, relatează Agerpres.
„Asistăm la o schimbare de paradigmă în consultaţiile oftalmologice. Dacă până acum îşi aduceau părinţii copiii la consult, fiindcă ştiau că este necesar, în ultimul an, copiii îi determină pe părinţi să îi aducă la control pentru că pentru tot ce s-a întâmplat în online, ochişorii lor nu au fost pregătiţi să facă faţă. Se plâng că au ochişorii roşii, că sunt iritaţi, că lăcrimează sau că au vedere blurată şi dureri de cap. Nu s-au plâns până acum fiindcă viaţa lor obişnuită era şcoala, afară şi joaca, iar acum, fiind obligaţi să stea mai mult în interior, au apărut afecţiuni diferite care, de la săptămână la săptămână, s-au acumulat şi i-au determinat pe părinţi să îi aducă. Nu au fost pregătiţi pentru tot ce înseamnă online, dispozitivele, în afară de laptop, tabletă şi PC care sunt în regulă, foarte mulţi copii lucrează pe telefon. Telefoanele sunt foarte aproape, au ecrane mici şi le solicită extraordinar de mult ochii. Toată această solicitare, adunată timp de săptămâni, de luni, duce la un sindrom de stres ocular”, a declarat presei medicul primar oftalmolog Meda Neagoe.
Doctorul susţine că această afecţiune este numită stres ocular digital, care dă simptome subiective, înroşirea ochilor, iritaţie, lăcrimare, mâncărime, vedere înceţoşată, după care duce şi la simptome obiective, durere de cap, contractură musculară, adoptarea de poziţii vicioase.
„Acest sindrom de stres ocular digital nu se datorează online-ului, ci şi faptului că online presupune să stai foarte mult în casă, nu e atâta lumină naturală cât este necesar şi totul se întâmplă la o distanţă foarte mică. Şi atunci copiii care sunt în creştere şi au ochişorii în creştere, la această creştere naturală contribuie toată contractura musculaturii oculare, care se focusează în aproape şi care, pe lângă creşterea anatomică, trage efectiv de ochi, îl lungeşte şi duce la aşa-numita miopie funcţională, datorită statului aproape de dispozitiv. Stresul ocular digital duce în final la sindromul viziopostular, în care, pe lângă afecţiunea oftalmologică, apar diferite contracturi, care duc la dureri de cap, de senzaţii de ameţeală”, susţine medicul.
Meda Neagoe a arătat că un consult oftalmologic presupune întotdeauna a le determina copiilor dioptriile cu ajutorul refractrometrului, pentru a se vedea dacă există o afecţiune de pol anterior, adică părţile vizibile ale ochiului, şi apoi pentru a stabili corecţia corespunzătoare şi apoi de a intra în profunzimea consultaţiei cu un fund de ochi şi cu teste de vedere stereo şi binoculari.
„Trebuie examinat foarte bine din punct de vedere oftalmologic, astfel încât să elimini alte posibile afecţiuni”, a subliniat doctorul.
Sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii