G4Media.ro

Medic psihiatru: Cei mai mulţi pacienţi pe care îi văd au depresie…

sursa foto: Pexels

Medic psihiatru: Cei mai mulţi pacienţi pe care îi văd au depresie sau anxietate / 1% din populaţia lumii are schizofrenie, dar schizofrenia se tratează ”foarte bine”

Multe boli ale creierului sunt ”foarte bine tratabile”, mai ales depresia, anxietatea sau obsesiile, a declarat pentru News.ro prof. univ. dr. Dan Rujescu, medic de origine română, specialist în psihiatrie, psihosomatică, psihoterapie şi demenţă, de la Wiener Privatklinik, Austria. Medicul spune că cei mai mulţi pacienţi ai săi au depresie sau anxietate. De asemenea, el afirmă că sunt pacienţi care merg la medic cu anumite afecţiuni fizice, care de fapt ar putea avea o cauză în legătură directă cu creierul. Potrivit medicului psihiatru, 1% din populaţia lumii are schizofrenie, iar schizofrenia se poate trata şi ea foarte bine, transmite News.ro.

Dan Rujescu este medic psihiatru, între primii 5% oameni de ştiinţă ai lumii, potrivit unui top publicat de Universitatea Stanford. Are o experienţă de peste 30 de ani acumulată în diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor psihiatrice şi psihologice. Principalele sale domenii de cercetare sunt neurogenetica, schizofrenia, boala Alzheimer şi psihologia neurocognitivă. A publicat peste 1.000 de articole ştiinţifice, lucrările sale fiind citate pe scară largă (peste 68.000 de citări conform Google Scholar, h-index de 116).

Cei mai mulţi pacienţi pe care îi văd au de fapt depresie sau anxietate

”Cei mai mulţi pacienţi pe care îi văd au de fapt depresie sau anxietate, fiindcă astea sunt de fapt cele mai comune boli psihiatrice. De obicei, depresia şi anxietatea se vindecă, cu sau fără medicamente, depinde. O depresie uşoară se poate vindeca şi cu psihoterapie. Dacă este o depresie mai grea, atunci nu se poate fără medicamente şi, în cel mai bun caz, împreună cu psihoterapia. La fel şi anxietatea, depinde ce fel este”, a explicat prof. univ. dr. Dan Rujescu, pentru News.ro.

Întrebat dacă numărul persoanelor cu depresie sau anxietate este mai mare, acesta a spus că este în creştere vizibilitatea bolilor psihiatrice, atât din partea pacienţilor, cât şi a medicilor specialişti.

”Avem creierul, care este structura cea mai complicată pe care o cunoaştem noi din Univers, dar creierul nu are voie să se îmbolnăvească. Asta era ideea publică de acum zeci de ani. Dar era ceva ridicol, toate organele să se deregleze, numai creierul nu. Bineînţeles că se dereglează creierul, fiind cel mai complicat lucru al omului. Bolile neuro-psihiatrice sunt comune, deci nu-i nimic rar. Acestea trebuie tratate, sunt bine-tratabile. Începe destigmatizarea bolilor. Pare că sunt mai mulţi pacienţi, dar nu sunt. Sunt mai mulţi cei care sunt trataţi şi văzuţi de specialişti”, a spus el.

Acesta a subliniat că multe boli ale creierului sunt tratabile.

”Multe boli ale creierului sunt tratabile, mai ales depresia, anxietatea, obsesiile. Sunt foarte bine tratabile. Pentru ca un om să se poată face mai bine având o boală a creierului, practic aici ar intra cam toate bolile, cu excepţia bolii ”vacii nebune”, să spunem, sau traume enorme fizice ale creierului, cum ar fi în urma unor accidente. Sau hipoxia enormă. Dar multe alte boli se pot trata foarte bine”, a spus doctorul Dan Rujescu.

De ce sunt oamenii anxioşi şi depresivi

Întrebat de ce sunt oamenii anxioşi şi depresivi, al afirmă că ”există o parte genetică, o vulnerabilitate genetică ce reprezintă o treime din risc şi mai există factori din tot ce ni se întâmplă de-a lungul vieţii sau în copilărie, sau pot fi evenimente mai actuale, cum ar fi pierderea jobului sau a unui copil”. Toate acestea riscă să genereze o reacţie depresivă, spune el.

”Pot fi factori exogeni, foarte diferiţi de la pacient la pacient, dar au un anumit impact, o forţă. Uneori, când îţi pierzi un copil sau părinţii sau pe cineva important pentru o persoană, este firesc să ai o reacţie fiziologică, însă nu e aşa uşor de văzut dacă e vorba de depresie sau o reacţie fiziologică normală. Dacă este o reacţie normală, de exemplu, situaţia este întreruptă şi de gânduri plăcute, frumoase despre acea persoană. Deci nu e totul negru-negru. La depresie, practic totul e negru”, a mai spus prof. univ. dr. Dan Rujescu.

Întrebat în ce spectru s-ar încadra persoanele tinere pe care le vedem vorbind singure pe stradă, acesta spune că poate fi vorba de o schizofrenie netratată.

”Dacă nu e vorba de persoane în vârstă, deci tineri de peste 40 de ani, atunci poate e un spectru de schizofrenie, o psihoză care nu este tratată. Se poate bine trata, dar trebuie tratată. Avem foarte multe medicamente care funcţionează foarte bine la psihoze, deci şi la schizofrenie, de exemplu. Din păcate, mulţi pacienţi nu vor să se lase trataţi”, a explicat prof. univ. dr. Dan Rujescu.

Potrivit acestuia, ca un astfel de pacient să poată fi tratat, el trebuie să îşi recunoască suferinţa.

”Schizofrenia se tratează foarte bine. 1% din populaţia lumii are schizofrenie”, a spus medicul psihiatru.

Acesta a dat şi un exemplu, al unei paciente cu demenţă.

”Am căutat cauza, nu am găsit-o. Am aflat că lua de mai mulţi ani un calmant asemănător Valium în doză foarte mică. Era vorba de o persoană în vârstă. Am scos medicamentul din tratament încet-încet şi atunci a dispărut demenţa!  Cauza era medicamentul, care fusese administrat în doza corectă, dar acest calmant nu trebuie prescris cronic – totuşi unii îl prescriu cronic – şi are efecte foarte proaste asupra cogniţiei, asupra gândirii. A fost impresionant, a trecut demenţa, care nu trece”, relatează Rujescu.

Tot ce se întâmplă în viaţă ne afectează. Creierul are o plasticitate enormă.

Întrebat dacă a analizat anumite personaje din istorie urmărindu-le în imagini, dacă mari conducători ai lumii ar fi suferit de boli psihice, psihiatrul a spus că pentru a-i putea diagnostica, ar fi fost necesar să stea de vorbă cu ei, să le adreseze anumite întrebări.

„Tot ce se întâmplă în viaţă ne afectează. Creierul are o plasticitate enormă. Noi suntem seara altfel de cum am fost azi dimineaţă. Iar legat de copilărie, poate fi mai important sau nu, depinde de ce s-a întâmplat şi depinde de ce unelte a folosit persoana respectivă să le proceseze”, a declarat medicul psihiatru.

De asemenea, el spune că sunt pacienţi care merg la medic cu anumite afecţiuni fizice, care de fapt ar putea avea o cauză în legătură directă cu creierul.

”Dacă vă gândiţi câţi se pensionează din cauza durerilor de spate, de exemplu, printre ei sunt foarte mulţi care au boli psihosomatice sau depresie. Se prezintă cu dureri de spate, de cap, ameţeli, afecţiuni digestive sau sexuale. Pot fi diferite simptome, care pot avea o cauză în organul respectiv, dar care pot avea şi o cauză mentală”, a mai spus prof. univ. dr. Dan Rujescu.

El a părăsit România încă de când era copil, la sfârşitul anilor ’70, împreună cu familia şi a revenit în ţară abia după Revoluţie. Studiile şi le-a făcut la Essen, în Germania.

”Mie de la Anatomie, mi s-a părut foarte interesantă psihologia şi tot ce ţine de creierul uman. Lecţiile la Universitate au fost interesante la neurologie şi psihiatrie şi între cele două am ales psihiatria. Mi s-a părut cu mai multe şanse decât neurologia. Mai vin uneori în România”, a spus el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...