G4Media.ro

„Medicamentul amar”: De ce unii oficiali din UE tânjesc în secret după…

Sursa foto: TNS/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Medicamentul amar”: De ce unii oficiali din UE tânjesc în secret după Trump

Iată un mic secret murdar cu privire la alegerile prezidențiale din SUA: Unii oficiali europeni cred că o victorie a fostului președinte Donald Trump ar putea fi ceea ce Uniunea Europeană are nevoie pentru a-și întări apărarea și a deveni mai dură cu China, scrie Politico.

„Revenirea lui Trump ar fi un șoc benefic care va permite UE să meargă mai departe, la fel ca pandemia sau criza energetică care a urmat războiului din Ucraina”, a declarat un diplomat european de rang înalt care, la fel ca alții citați în acest articol, a primit anonimatul pentru a vorbi liber.

Această opinie, împărtășită în mod confidențial de mai mulți diplomați și funcționari UE, nu provine din afecțiunea pentru candidatul republican sau pentru propunerile sale politice.

Cu toate acestea, un al doilea mandat al lui Trump ar administra „medicamentul amar” de care are nevoie o UE fracționată pentru a-și depăși diviziunile și a avansa ca bloc, au transmis șase diplomați și funcționari UE pentru POLITICO.

Aceștia au adăugat că o președinție Trump ar fi atât de ostilă Europei, încât blocul nu ar avea de ales decât să își majoreze cheltuielile de apărare, să își consolideze sectorul tehnologic și să își clarifice politica față de China. Cu toate acestea, oficialii spun că au amintiri dureroase din primul mandat al lui Trump, când acesta i-a certat pe liderii europeni, a numit Bruxelles-ul o „gaură de iad” și a declanșat un război comercial împotriva blocului comunitar.

Oficialii și liderii UE nu obișnuiesc să comenteze în mod oficial despre alegerile din străinătate. Atunci când o fac, este pentru a spune ceva de genul că Europa trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu – fie că este vorba de o victorie a lui Trump sau a candidatei democrate Kamala Harris.

În conversațiile cu POLITICO, oficialii și diplomații UE nu au indicat atât preferințele lor politice, cât o analiză a modului în care o schimbare de conducere la Casa Albă ar putea determina schimbări de politică în Europa.

Problemele

De la Ucraina la apărare și la lupta Europei împotriva declinului economic, o victorie a lui Trump ar putea avea efecte seismice asupra viitorului blocului. Pentru unii europeni, astfel de schimbări ar putea fi pozitive.

Cel mai evident domeniu în care o președinție Trump ar putea determina schimbări în Europa este cel al apărării și al războiului din Ucraina. Fostul președinte nu se sfiește să acuze Europa că profită de protecția militară a SUA prin intermediul NATO și ar fi amenințat că va scoate complet Washingtonul din alianță.

În ceea ce privește războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Trump a declarat că va pune capăt conflictului a doua zi după realegerea sa – probabil fără acordul Kievului. Dacă se întoarce la Casa Albă, o administrație Trump ar putea crește presiunea asupra Europei cu privire la „împărțirea sarcinilor” dincolo de orice s-a văzut de la înființarea alianței în 1949.

Acest lucru este perfect, susțin acești oficiali.

„Trump contribuie la sensibilizarea cu privire la finanțarea apărării, dar avem nevoie de un adevărat efect de șoc pentru a schimba această dezbatere”, a declarat un oficial UE. „Un acord privind un plan de pace pentru Ucraina ar zgudui-o complet”.

Unul dintre diplomații UE a adăugat: „În această atmosferă, în care uneori se pare că suntem în pragul celui de-al treilea război mondial, [Trump] pare mai reticent față de războaie.”

Sau să luăm problema finanțării armelor pentru Ucraina. Un grup de țări UE dorește în prezent să împrumute bani în comun (prin emiterea de „euroobligațiuni”) pentru a crește fondurile totale disponibile pentru Kiev. Dar mișcarea este contestată de state „frugale” precum Germania și Țările de Jos, printre altele.

Cei care militează pentru euroobligațiuni de apărare speră că un al doilea mandat prezidențial al lui Trump ar putea galvaniza aceste țări, așa cum a făcut-o pandemia – și le-ar putea împinge să accepte împrumuturi comune. Dimpotrivă, o victorie a lui Harris „ar oferi muniție suplimentară celor care se opun ideii de a spune că [împrumutul comun] este mort”, a declarat un diplomat UE.

O logică similară se aplică încercărilor de lungă durată eșuate ale Europei de a-și armoniza piața unică și de a-și relansa economia anemică.

Într-un raport istoric publicat luna trecută, fostul șef al Băncii Centrale Europene Mario Draghi a avertizat că Europa riscă un declin economic terminal. Pentru a evita rămânerea în urma Statelor Unite și a Chinei, a susținut el, blocul comunitar trebuie să își unifice piețele și să investească masiv în capacitatea industrială.

Dar reformele de armonizare a pieței UE, în special a sectorului său financiar, nu au avansat niciodată prea mult, în ciuda unui deceniu de deliberări.

Un alt mandat Trump s-ar putea dovedi catalizatorul care forțează țările reticente să accepte în cele din urmă supravegherea comună a băncilor și a piețelor lor bursiere, susțin acești oficiali.

„Cum se ajunge de la citirea raportului Draghi la punerea în aplicare a raportului Draghi? Aici Trump ar putea împinge lucrurile într-o anumită direcție”, a declarat unul dintre oficiali, făcând referire la un raport din 2024 privind competitivitatea europeană și viitorul UE al fostului premier italian Mario Draghi.

În ceea ce privește comerțul, o revenire a lui Trump ar putea fi, de asemenea, un motor al schimbării, îndreptând blocul către o abordare mai protecționistă pe care au susținut-o francezii. 

Anul trecut, îngrijorarea cu privire la posibila revenire a lui Trump la Casa Albă în noiembrie a determinat Bruxellesul și Washingtonul să rezolve o dispută transatlantică de lungă durată cu privire la tarifele pentru oțel și aluminiu, care datează de la primul mandat al lui Trump. Aceste eforturi nu au dus nicăieri, cele două părți nereușind să găsească un teren comun și fiind distrase de războiul dintre Israel și Hamas.

Bruxelles-ul s-a angajat să pună deoparte tarifele de retorsiune până în martie 2025 – la doar două luni după învestirea viitorului președinte american. UE dorește să evite un război comercial total cu SUA, dar de data aceasta este mai bine pregătită să riposteze împotriva Washingtonului, dacă este necesar.

Între timp, în ceea ce privește clima, Europa, SUA și guvernele care împărtășesc aceleași idei se grăbesc să își asigure strategia globală privind clima împotriva unor potențiali pași înapoi sub Trump.

Destinul în propriile mâini

În general, Bruxellesul este mai bine pregătit de această dată, au declarat mai mulți oficiali UE.

În 2016, victoria lui Trump și consecințele acesteia pentru relațiile transatlantice au fost o surpriză uriașă. Liderii europeni cred acum că au o idee mai bună despre ceea ce urmează și se pregătesc pentru consecințe.

Un alt electorat nu se opune în liniște revenirii lui Trump: “Șoimii” care se opun Chinei.

La urma urmei, presiunea administrației Trump a fost cea care a determinat mai multe țări europene să renunțe la contractele cu gigantul chinez de telecomunicații Huawei, pe fondul problemelor de securitate cibernetică semnalate de SUA.

Germania, în special, a evitat confruntarea cu China cu privire la Huawei din cauza temerilor că Beijingul ar putea lua măsuri de retorsiune împotriva industriei sale auto. Țara a fost de acord să excludă Huawei din rețelele sale la începutul acestui an, dar a amânat ziua implementării mai mult decât se aștepta.

În timpul actualei președinții a lui Joe Biden, tonul Washingtonului față de Europa a fost mai conciliant. Secretarul de stat Antony Blinken a declarat Europei în 2021 că SUA „nu vor forța aliații noștri să facă o alegere «noi sau ei» cu China”.

Sub Trump, această abordare conciliantă s-ar putea schimba la 180 de grade – un avantaj pentru “șoimi”.

„[Președintele Comisiei Europene, Ursula] von der Leyen dorește în mod clar o abordare mai dură față de China, dar se confruntă cu rezistență din partea statelor membre ezitante, în primul rând Germania”, a declarat un înalt oficial UE. „Un mic impuls din partea unei alte administrații Trump ar ajuta-o mai degrabă decât să îi facă rău”.

Pe măsură ce se apropie alegerile din 5 noiembrie, nu vă așteptați ca oficialii europeni să exprime aceste opinii în public. Trump este extrem de nepopular în cea mai mare parte a Europei, iar susținerea sa ar aduce prea puține puncte politice.

Dar oficialii au declarat că ar fi timpul ca UE să îmbrățișeze autonomia, sugerând că Europa ar trebui să se pregătească pentru o schimbare majoră în relațiile UE-SUA, indiferent de cine este ales.

„Europenii trebuie să își ia destinul în propriile mâini, indiferent cine este ales președinte al SUA”, a declarat ministrul francez pentru Europa, Benjamin Haddad, la televiziunea franceză săptămâna trecută.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează