#MediciBuni Dr. Adrian Ghenea, proctolog, MedLife: „Nu orice sângerare înseamnă cancer de colon, de cele mai multe ori este vorba de hemoroizi sau de niște fisuri anale care, dacă sunt în fază incipientă, se pot trata.”
La mijloc de iunie, dr. Adrian Ghenea, coordonatorul Centrului de Excelență în Proctologie din cadrul MedLife Băneasa, ajunsese la pacientul cu nr. 21.000 de când este în rețea, din 2009. 21.000 de oameni cărora medicul le-a redat calitatea vieții și i-a ferit de complicații.
Mama lui este neonatolog și crede că ea i-a insuflat pasiunea pentru medicină. Dr. Ghenea a urmat liceul și Facultatea de Medicină la Chișinău, ca apoi să se mute în România pentru rezidențiat în Chirurgie Generală la Spitalul Clinic Fundeni, rezidențiat pe care l-a terminat în 2003.
Să faci performanță înseamnă să cauți un domeniu în care poți aduce ceva nou, un beneficiu pentru societate și pacient, e de părere dr. Ghenea. De exemplu, ca student l-a inspirat modul în care se făcea chirurgie la Chișinău: din 20 de chirurgi titulari care operau cazuri oncologice complexe, 2-3 erau specializați pe ficat și glande endocrine, 2-3 pe stomac, alții pe colon. Se ajutau între ei, dar fiecare era un vârf în domeniul său.
Proctologia este o supraspecializare care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul bolilor și afecțiunilor anusului, rectului sau colonului și care acoperă patologii ca: boala hemoroidală, fisuri anale, fistule, polipi rectali, cancer colorectal și alte probleme intestinale și rectale. Din fericire, majoritatea sunt benigne, dar tocmai rezolvarea lor timpurie este cheia.
„Dezvoltarea proctologiei”, spune dr. Ghenea, „a adus un beneficiu major oamenilor, pentru că a scăzut numărul de intervenții mai complexe”. Deși în România se practică de la finalul anilor ’90 și în străinătate de și mai mult timp, în spitalele de stat nu există ca atare. Asemenea intervenții, atât cât se fac, au loc în secțiile de chirurgie.
Însă medicul a mers pentru studii, cursuri și intervenții chirurgicale în țări precum Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Elveția, Rusia și Austria, unde proctologia se face la un nivel mult mai ridicat și unde a testat toate metodele moderne de tratament.
Primul semn de îngrijorare care ar trebui să ne aducă imediat în cabinetul medicului este prezența sângelui în scaun, spune Dr. Ghenea. La prima sângerare, ar fi bine să ajungem la medicul de familie, care poate să ne îndrume mai departe, în funcție de situația particulară. Spre exemplu, dacă sângele este proaspăt, pentru medicul de familie e evident că e o problemă care ține de proctologie. Dacă are cheaguri sau o culoare închisă, provine, probabil, din altă zonă a colonului sau din stomac, și atunci trebuie să mergem la gastroenterolog.
Esențial este să depășim rușinea și frica, spune medicul. La consult, pacientul are intimitate deplină, explică el. „Apoi stabilim ce e de făcut – vorbim fie de tratamente regulate, care se pot face în cabinet, fie de un tratament minim-invaziv sau chirurgical mai complex”, iar dr. Ghenea efectuează toate aceste tipuri de proceduri.
Nu orice sângerare înseamnă cancer de colon, așa cum se tem majoritatea dintre noi – de cele mai multe ori, este vorba de hemoroizi sau de niște fisuri anale care, dacă sunt în fază incipientă, se pot trata și prin proceduri nedureroase, care durează 5-10 minute. Pentru un hemoroid de gradul 2, de exemplu (sunt patru stadii), e nevoie de trei-patru ședințe de bandare, una la trei săptămâni. „Și ai scăpat de boala hemoroidală”, spune dr. Ghenea.
„Înainte de ’90”, remarcă medicul, „spuneam că hemoroizii sunt boala profesională a șoferilor. Dar acum șoferi sunt și toți din IT, de exemplu, care stau toată ziua pe scaun. Atunci apare staza venoasă în zona pelvisului, care crește volumul sangvin în hemoroizi”.
Cam 60-70% dintre noi vor face această boală de-a lungul vieții, „codul genetic nu ni-l schimbă nimeni”, spune dr. Ghenea. Dar o putem face la 50-60 de ani sau, dacă nu facem mișcare, nu mâncăm corect și suntem sedentari, mult mai devreme. Acum, majoritatea pacienților lui au 30-50 de ani – și din cauza schimbării stilului de viață, dar și pentru că oamenii sunt mai educați și vin mai repede la medic.
Principala cauză pentru apariția hemoroizilor este constipația – pentru asta e nevoie să avem tranzit în fiecare zi și sunt esențiale fibrele și cruditățile în alimentație, precum și mișcarea. „Mișcarea înseamnă un metabolism corect”, explică medicul, referindu-se la o alergare o dată la două-trei zile, la mers pe jos 2-3 km, la 10.000 de pași pe zi, la înot, în funcție de starea generală de sănătate.
„Totul înseamnă chimie. Sportul mă ajută să am o chimie, fie că e la nivel cerebral, fie că e la nivel de tub digestiv. Un om care face mișcare știe că trebuie să se hidrateze, să mănânce corect și ajunge și să citească mai mult despre asta, să fie mai informat.”
E esențial să știm că, dacă corectăm alimentația și dispare constipația, cel mai probabil am rezolvat și problema hemoroizilor de gradul 1, 2 și uneori 3. „Nu și de nivel 4, pentru că acolo e deja un proces ireversibil.” Câteodată, cel mai bun doctor este chiar pacientul, spune dr. Ghenea, pentru că își poate nota ce s-a întâmplat, când a mâncat și care dintre alimente a cauzat constipația. De exemplu, mai mult orez, pâine sau carne roșie pot duce la constipație, pe când o mână de cereale sau două-trei prune pot ușura tranzitul. „Acestea sunt reguli pe care le învățăm fiecare despre noi.”
Alcoolul și mâncarea iute sunt factori care agravează problema, dar medicul atrage atenția și asupra obiceiului prost de a sta foarte mult pe WC, inutil, cu telefonul în mână. „Statul pe WC duce la apariția bolii hemoroidale prin apariția prolapsului” (n.r. deplasare unui organ în afara corpului sau a cavității în care se află, din cauza slăbirii mijloacelor sale de fixare), spune medicul. „Nu ar trebui să stăm pe toaletă mai mult de 7-10 minute. Tot ce e peste se poate transforma într-o problemă care să ducă la intervenție chirurgicală.”
Dr. Ghenea subliniază că hemoroizii sau fisurile anale nu pot evolua în cancer, deci nu ar trebui să avem această temere, dar că, o patologie, odată asociată cu o altă patologie, îți complică situația. De exemplu, o fisură netratată și recidivată duce la sfincterotomie, adică la tăierea mușchilor sfincterieni anali interni, iar pentru unii dintre pacienți asta înseamnă incontinență anală (adică nu pot controla flatulațiile și riscă alte complicații).
Pe de altă parte, dr. Ghenea își amintește de un pacient de 40 de ani care a venit din cauza unei sângerări, crezând că e doar un hemoroid. Dar medicul i-a recomandat o colonoscopie urgentă, care a relevat un polip pe colon de 3 cm. „S-a dovedit a fi un cancer în stadiul I și pacientul a fost salvat.”
Între niște cursuri de specializare la Salzburg și o plecare la Salonic, pentru o reuniune a Societății Europene de Coloproctologie al cărei membru este, dr. Ghenea insistă asupra prezentării la medic de la primul semn de sângerare, fără frică și fără rușine. Câștigăm timp și o calitate a vieții și evităm intervenții chirurgicale neplăcute și stresante.
Un medic bun, spune dr. Ghenea, înseamnă să fii bun din punct de vedere profesional, la zi cu noutățile din domeniu, ca să îndrumi cât mai corect pacientul. „Boala este o luptă atât a pacientului, cât și a medicului sau echipei medicale. Și orice pacient vrea să aibă un camarad de nădejde în acele momente.”
***
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată. Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde. Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.
Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu