#MediciBuni dr. Alina Posea, reumatolog MedLife: „Oamenii care lucrează cu tastaturile sunt pianiștii lumii moderne. Asta creează o presiune pe tendoanele noastre și o uzură care apare în timp, chiar dacă avem o poziție corectă”
Un medic bun trebuie să fie un matematician bun, spune dr. Alina Posea, medic specialist reumatolog la Hyperclinica MedLife Titan. Cu toate astea, medicina nu este doar matematică, și ea vede asta în fiecare zi în cabinet: tot mai mulți pacienți cu simptome diverse, pe care nu și le pot explica, dar cu analize bune, tot mai mulți tineri cu afecțiuni care nu erau întâlnite la vârste atât de mici, precum guta, și tot mai multe boli autoimune, sistemice.
De aceea, anamneza (adică acea parte a consultului în care pacientul își povestește simptomele și starea de sănătate), ajunge și într-o zonă personală, legată de experiențe și traume trecute, și asta pentru că fiecare boală are și o componentă psihologică, explică dr. Posea.
Să privească pacientul „pe de-a-ntregul” e o caracteristică a reumatologiei, care s-a mulat foarte bine pe personalitatea ei, până într-acolo, încât unii pacienți o întreabă dacă vrea să le fie medic de familie: „În specialitatea mea, sunt multe boi sistemice, cronice. Nu pot să mă focusez doar pe faptul că pe pacient îl dor articulațiile, ci trebuie să îl îndrum și spre alte investigații și specialități”. Pacienții cu poliartită, de exemplu, au un risc mai mare de cancer și de boli cardiovasculare, așa cum cei cu gută (o inflamație a articulațiilor) au risc de afecțiuni renale sau dislipidemie, guta fiind o boală metabolică.
Dr. Posea a știut dintotdeauna că vrea să devină medic, dar pasiunea pentru reumatologie a venit în anul V de facultate, datorită unui profesor foarte dedicat și a modului în care aborda fiecare caz. „Fiecare pacient e unic, foarte rar avem cazuri ca la carte, căruia să îi poți pune diagnosticul de cum intră pe ușă”, spune dr. Posea.
Iar pe ușa cabinetului ei intră oameni de la 18-20 de ani, până la 90, pentru că afecțiunile reumatologice nu sunt nici pe departe specifice vârstei a treia. Chiar dacă unii tineri vin cu dureri foarte intense, se întreabă uneori dacă au ajuns la specialitatea potrivită. Cei mai mulți vin cu reumatisme non-articulare, adică niște inflamații ale țesuturilor de lângă articulații, mai ales la nivelul membrului superior (umăr, cot, mâini), din cauza lucrului prelungit la birou.
Cea mai frecventă dintre ele e epicondilita (cunoscută drept „cotul tenismenului”), care apare din cauza poziției mâinii pe mouse: mulți țin mâna ridicată, în extensie, ceea ce pune stres pe extensorii antebrațului. La început e o durere surdă, pe zona laterală a cotului, care se intensifică, încât ajunge să doară și când capsăm o foaie sau strângem mâna cuiva. „E o tendinită neglijată, care în timp se inflamează tot mai mult și are impact asupra funcționalității brațului”, spune medicul.
La unii poate apărea după câteva luni, la alții după ani, nu e o regulă. Din fericire, există niște dispozitive de ajustare care înalță puțin cotul, astfel încât să fie la aceeași înălțime cu încheietura mâinii. „Oamenii care lucrează cu tastaturile sunt pianiștii lumii moderne”, afirmă dr. Posea. „Iar asta creează o presiune pe tendoanele noastre și o uzură care apare în timp, chiar dacă avem o poziție corectă”
În egală măsură, medicul atrage atenția că articulațiile, în general, nu trebuie puse în unghiuri extreme. Poziția corectă la birou este: picioarele pe sol, cu genunchii îndoiți la 90 de grade, șoldul la 90 de grade, iar zona lombară să aibă un suport.
Alte afecțiuni pot apărea chiar din cauza mersului în exces sau cu încălțăminte nepotrivită. „Cea mai bună mișcare pe care o poate face cineva care stă jos mult e mersul”, spune dr. Posea, „dar cei 10.000 de pași nu sunt bătuți în cuie”. Depind de ritm, de condiția fizică, de alte afecțiuni.
„Am avut pacienți care, vrând să facă mai multă mișcare, au făcut fracturi de metatarsian, un oscior de la laba piciorului, din cauza pantofilor rigizi.” Acesta se fracturează pur și simplu doar prin impactul mersului și al lovirii de o suprafață dură, fără să existe un traumatism. De aceea, medicul nu recomandă distanțe lungi cu balerini, sandale cu talpă joasă sau pantofi de birou, ci adidași cu talpă moare, care amortizează șocurile, nu subțire și nu rigidă – chiar dacă asta înseamnă să îi cari după tine la birou, dacă vrei apoi să mergi pe jos acasă.
Dr. Posea întâlnește tot mai multe cazuri de boli autoimune, cu o puternică componentă reumatologică, precum fibromialgia, spondilita anchilozantă sau artrita psoriazică, de aceea pielea este un organ pe care reumatologii îl investighează foarte mult – așa pot depista un psoriazis pe care pacientul nu l-a menționat, gândindu-se că nu are legătură cu durerile de mâini.
„Mereu pornesc de la discuția cu pacientul”, spune dr. Posea. „Simptomele sunt subiective, fiecare are o durere pe care o trăiește în felul lui, dar sunt niște chei clinice prin care noi ne dăm seama dacă durerile articulare sunt sau nu de tip inflamator, tipice pentru bolile autoimune, respectiv nu sunt cauzate de efort, au impact asupra somnului și ne trezim cu ele și după odihnă.”
Tuturor le recomandă să renunțe la fumat, pentru că există o asociere dovedită între fumat și bolile autoimune, alături de expunerea exagerată la soare, un stil de viață haotic, obezitate, lipsa de mișcare și stresul cronic.
„Și asta pentru că nu suntem numai gene”, spune medicul, referindu-se la teama de a moșteni afecțiunile părinților noștri sau la spaima pe care o căpătăm după niște rezultate pozitive la testele de auto-imunitate, făcute din proprie inițiativă. „Tot ce se întâmplă în corpul nostru e interacțiunea genelor, plus factorii de mediu și stilul de viață.” Și atunci e esențial să ne concentrăm pe ce putem noi controla: somn, mișcare, dietă.
***
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată. Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde. Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.
Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank