G4Media.ro

Medicii ATI de la Spitalul Județean din Ploiești susțin că iau în…

Sursa foto: Facebook/ RO Vaccinare

Medicii ATI de la Spitalul Județean din Ploiești susțin că iau în calcul varianta demisiei după dosarul deschis la Spitalul „Sf.Pantelimon”: ”Suntem sub presiunea străzii, primim jigniri și amenințări”

Medicii secției ATI de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești iau în calcul să își prezinte demisiile în bloc, după scandalul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, unde două doctorițe au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzate că au provocat intenționat moartea unor pacienți, anunță Observatorul Prahovean.

„Nu facem asta din solidaritate, ci pentru că deja suntem sub presiunea străzii, primim jigniri și amenințări, ceea ce înseamnă că am ajuns în punctul în care ne aflăm în imposibilitatea de a mai desfășura așa cum trebuie actul medical”, a precizat șefa secției de Terapie Intensivă a SJU Ploiești, medicul Gabriela Nacu.

Tribunalul Bucureşti a admis, joi, cererea procurorilor de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat cu premeditare, a două doctorițe de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă.

Ancheta aflată în derulare vizează moartea a 17 pacienți la începutul lunii aprilie în secția de ATI a spitalului bucureștean. Pacienților li s-ar fi administrat doze diminuate de noradrenalină, un neurotransmițător menit să mențină nivelul tensiunii arteriale.

La Spitalul Județean de Urgență Ploiești, medicii de la ATI spun că lucrează „la presiunea străzii”, că au primit numeroase jigniri și amenințări din partea aparținătorilor pe fondul scandalului în care sunt implicate colegele din capitală. Deopotrivă, cadrele medicale din Ploiești sunt solidare cu cele două doctorițe și speră ca ancheta să facă lumină în acest caz și să se afle adevărul.

„Nimeni nu se poate pronunța acum. Nu se cunoaște patologia acelui pacient, de cât timp era intubat și multe alte necunoscute. Noi suntem solidari trup și suflet, ne considerăm de aceeași parte a baricadei. Înțelegem ce se întâmplă fiindcă și noi ne confruntăm cu astfel de situații. Misiunea noastră este să salvăm oameni, iar la ATI, linia între viață și moarte este extrem de fină”, spune Gabriela Nacu, șef secție ATI, SJU Ploiești.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. pai si asta cum se numeste?poate santaj?

  2. pararea mea este ca toti doctorii ar trebui sa se abtina din a mai da tot felul de comunicate precum cele din zilele astea. Macar asa, ca respect pentru societate. si inca ceva, daca doctorii vor cu adevarat a nu fie luati la gramada, ei sa fie primii care sa iasa in strada si sa ceara demisii. sa arate ca le pasa macar, pentru ca luarea de pozitii de genul, arata ca ei doresc doar musamalizarea

    • Perfect de acord! Tocmai aceasta solidarizare cu niste persoane anchetate este cea care ii supune pe medici oprobriului public. Tineti minte practica liderilor PSD de a-i insoti la DNA pe membrii anchetati?

  3. Au iesit in strada pentru multe, dar nu au contat decat salariile, asa ca nu ai sa vezi. In final daca nu ai cheltuieli pe ATI , raman mai multi bani de salarii, prime , achizitii cu dedicatie. Pot sa plece toti, e oricum un sistem degeaba la fel ca invatamantul, justitia, functionarii. Daca 90% din bugetari isi dau demisia, si sunt inlocuiti de software, o sa fie ceva probleme vreo jumatate de an , dar apoi se regleaza .

  4. Chelul isi pune mana in cap

  5. Cand „ziaristi” in cautare de clickuri si cu tema de casa de la partide devin mai specialisti in medicina decat medicii,poate e momentul sa faceti ce v-a zis si Base acum vreo 12 ani: plecati afara. Un pic de efort pentru a mai invata spaniola,franceza sau italiana,dar tot e mai usor decat sa iti faci treaba in Dacia.

  6. Daca „nimeni nu se poate pronunta”, cum de sunteti „de aceeasi parte a baricadei” ?
    Colegele voastre de la Bucuresti omorau oameni, nu va este rusine, nu mai aveti pic de umanitate in voi?
    Lasati justitia sa functioneze si nu va coalizati cu ei doar petru ca sunt din breasla voastra!

    Vreti sa plecati, drum bun! Mergeti in piata libera sa vedeti acolo cum e munca aia adevarata.
    Sunt sute in spatele vostru sa va ia locul si acest santaj va descalifica oricum ca oameni – inainte de a fi doctori erati oameni, oameni cu idealuri si vise care iubeau viata – so mortii aia iubeau viata!
    Si o singura zi din viata acelor oameni omorati putea sa insemne cat o viata intreaga pentru copiii lor si pentru familiile lor.

  7. Tembelii ăștia de la Ploiești se știu cu musca pe căciulă, că doar nu degeaba spitalul județean este supranumit „Abatorul”! Prahovenii știu bine!