G4Media.ro

Medicii avertizează asupra lipsei pediatrilor şi neonatologilor din spitalele românești: „Este un…

Photo 8900896 © Petesaloutos | Dreamstime.com

Medicii avertizează asupra lipsei pediatrilor şi neonatologilor din spitalele românești: „Este un cataclism”

Medicul primar ORL Marian Stamate de la Spitalul Clinic Colţea din Capitală atrage atenţia că la nivelul întregii ţări e o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi, el arătând că România este premiantă în Europa în domeniul mortalităţii infantile, transmite News.ro.

[La nivelul Pediatriei în România este un cataclism”, afirmă medicul. Şi doctorul Hadrian Borcea, şeful UPU Bihor, a precizat că e o criză de medici din spitalele care nu sunt centre de rezidenţiat, iar în cele care sunt absolvenţii de medicină fac mai multe rezidenţiate.

Specialiştii consideră că Pediatria nu atrage privirile – nici ale media, nici ale autorităţilor, nici ale tinerilor medici – întrucât nu este ”spectaculoasă”.

”Dacă la un accident auto e ceva spectaculos, e tragic, dar e un grad de spectaculozitate pentru presă şi pentru privitori, dacă la o explozie e blockbuster, deci este şi mai atractiv din punct de vedere media, dezastrul tăcut din spitalele României nu crează audienţă, nu atrage atenţia. Nu atrage atenţia, nu crează reacţii ale administraţiie locale şi naţionale din sistemul sanitar şi din sistemul financiar”, a declarat Marian Stamate de la Spitalul Clinic Colţea din Bucureşti, la Medika TV, joi seară.

Stamate a tras un semnal de alarmă privind lipsa unor medici din spitale.

”Ţara există pentru că există copii. La nivelul pediatriei în România este un cataclism. Nu mai sunt pediatri. Cei care au fost au ieşit la pensie sau mai fac gărzi din postura de pensionari, cât vor mai putea, săracii. Medicii tineri nu aleg pediatria sau nu se duc să profeseze în anumite zone. Avem o criză de neonatologi extraodinară în oraşe cu 30.000 de locuitori, să nu credeţi că e vorba de un oraş cu 5.000 de locuitori. Atunci, naţia asta e uşor-uşor condamnată la pieire. La ora actuală dintr-un cumul de factori avem cea mai mare mortalitate infantilă din Europa. Adică am reuşit să fim premianţi şi noi la ceva în Uniunea Europeană. Din păcate la mortalitate infantilă”, a mai spus Stamate.

Şi medicul Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor a precizat la Medika TV că sunt multe specialităţi deficitare mai ales în spitalele judeţene care nu sunt centre de rezidenţiat.

”E un fenomen general în întreaga ţară. Sunt specialităţi extrem de deficitare în întreaga ţară. Pediatria este una, chirurgia toracică este alta, neurochirurgia. Sunt multe specialităţi deficitare, mai ales în spitalele judeţene care nu sunt centre de rezidenţiat. Mai este un fenomen extrem de periculos pentru viitorul medicinei din România. Centrele de rezidenţiat atrag medicii prin faptul că medicul rezident este la începutul vieţii sale profesionale, cât şi familiale. Îşi întemeiază o familie şi rămâne în centrul de rezidenţiat şi doreşte să rămână fiindcă are familia întemeiată acolo. Îi va fi greu să se mobilizeze într-un spital judeţean care nu e atractiv. Sunt spitale judeţene din zona noastră Satu Mare, Zalău, Bistriţa care reuşesc să atragă destul de greu specialiştii pentru că aceştea preferă să rămână acolo unde şi-a întemeiat familia”, a precizat Borcea.

Hadrian Borcea a adăugat că sunt unii rezidenţi care fac mai multe rezidenţiate, în loc să meargă să lucreze în alte spitale.

”Problema e că pentru a nu pleca din centrul de rezidenţiat i se acceptă să facă şi al doilea rezidenţiat şi să facă şi al treilea rezidenţiat. Adică rămân rezidenţi pe veci în centrele de rezidenţiat. Am colegi care sunt în anul I-II-III pe medicină de urgenţă, dar care sunt specialişti neonatologi, specialişti de chirurgie toracică de care ar fi nevoie în spitalele judeţene, altele decţt în centrele de rezidenţiat”, a subliniat Borcea.

sursa: News.ro, Photo 8900896 © Petesaloutos | Dreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Vina e a statului: medicii nu ar trebui lăsați sa plece din tara.

    • Pe motiv de? Orice ar fi discriminatoriu.
      Nu vrea neonatolog sa se duca la barlad? Normal ca nu vrea, ca trebuie sa fie 2-3, trebuie anestezisti, trebuie dotari, linii de garda. Sa ne amintim de botosani cu un singur ginecolog? Si cat mai e spaga sa se angajeze un medic in spital? Daca se duce medicul la satu mare si are un accident cu traheea perforata, cine il salveaza?
      De aia nu se duc medicii in orasele mici, nimic nu merge cum trebuie acolo.

    • Aurar coclit! 🤮