Medicii care tratează bolnavi de Covid-19 în spitalele generale, transformate în spitale suport covid, se tem de eventuale procese, pentru că asigurarea de malpraxis nu este valabilă la această boală
Medicii care nu sunt infecţionişti şi tratează pacienţi bolnavi de Covid-19 în spitalele generale transformate în spitale suport covid îngrijesc pacienţii cu teama proceselor care ar putea fi intentate de aparţinători, deoarece asigurarea de malpraxis nu este valabilă la această boală, a declarat, joi seara, copreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Radu Vasile, la finalul mitingului organizat în faţa sediului Guvernului.
Liderul sindical a susţinut că aceşti medici sunt în situaţia de a profesa pe competenţe de boli infecţioase fără a avea drept de liberă practică pe această specializare.
„Covid-ul e o boală infecţioasă, iar spitalul general se transformă cu acte în regulă în spital de boli infecţioase, cu secţii de boli infecţioase. Personalul medical din acele secţii e personalul care e acolo, care există în spitalul general, pe secţiile de Chirurgie, de Ginecologie, toate secţiile dintr-un spital. Deci, secţia de Chirurgie se transformă în secţie de Boli Infecţioase. Chirurgii tratează covid, ca şi infecţioniştii. Dar ei nu pot trata ca infecţionişti. El e chirurg. (…) nu că refuză să trateze, ci le e frică. Ca să fim foarte exacţi, în faţa legii, pentru că e profesie liberală: medicii, asistenţii, biologii, chimiştii din sistem sunt obligaţi să-şi facă o poliţă de malpraxis. Sunt obligaţi s-o aibă, pentru că dacă nu o au nu primesc drept de liberă practică. Pe specialitatea lor fac poliţa de asigurare şi pe ea primesc drept de liberă practică. La ora actuală, ei au aceeaşi autorizaţie de liberă-practică şi poliţa de asigurare e aceeaşi. Asiguratorul aşa te asigură: pe caz de malpraxis pe profesia ta”, a explicat Radu Vasile, citat de Agerpres.
În această situaţie, medicilor respectivi le e frică de perspectiva acţionării în judecată de către familiile pacienţilor decedaţi de covid, iar astfel de procese deja au apărut.
„Medicii cărora li s-a transformat spitalul în spital de fază doi, în spital-suport covid şi cei de la secţiile care s-au transformat în secţii de covid nu au acoperire în caz de malpraxis, ori asta e o chestiune de plată, de aia îşi fac poliţa. (…) Acum, în această situaţie, el e cu pieptul gol în faţa plângerilor de la pacienţi, de la aparţinători. Eu ştiu de un prim proces, dacă n-o fi al doilea, în Tulcea. Urgentista de la Tulcea, care a făcut covid şi a decedat. Familia a deschis proces de ucidere din culpă, iar de acum o să vină restul proceselor. Tu dai în judecată spitalul, dar nu spitalul te tratează, spitalul doar te parchează, ai un medic curant şi procesul aşa merge: ‘Cine e persoana care te-a tratat?’. Nu clădirea spitalului, nici managerul. Deci, plângerea se face împotriva spitalului şi împotriva medicului despre care familia consideră că nu i-a făcut un tratament adecvat. E dreptul lor. Deci nu e o nemulţumire, e o groază, o frică. Efectiv acum, când au realizat, medicii stau şi se întreabă: ‘Noi ce facem?'”, a susţinut Vasile.
Astfel, susţine acesta, judecătorii îi vor incrimina pe medicii respectivi pentru că au acceptat să trateze pacienţi de boli infecţioase fără a avea drept de practică pentru această specializare.
„Nu cerem imunitate pentru ei, ci reducerea responsabilităţii. Ei ştiu că şi-au depăşit competenţele, la judecător o să-l întrebe: ‘Tu le ai pe astea?’. ‘Nu prea le am’. ‘Păi tu ţi-ai cam depăşit competenţele’. ‘Le-am depăşit, dar ce era să fac?’ ‘Trebuia să n-o faci!’ Când se va linişti treaba, aşa vor fi ei judecaţi – că ar fi trebuit să refuze. Dacă toţi ar refuza, s-ar închide spitalele”, a continuat liderul sindical.
Cu toate acestea, Radu Vasile dă asigurări că medicii de alte specialităţi nu vor refuza să trateze bolnavii de covid, deoarece situaţia celor internaţi este foarte gravă.
„Ei nu pot să refuze. Dacă aţi intra într-o secţie de covid, aţi rămâne şocat: cadre medicale cu experienţă, cu 20 de ani vechime, sunt efectiv speriate. Virusul a devenit foarte agresiv, pacienţii se degradează în faţa lor. (…) e o altă condiţie de muncă, care psihic devine imposibil de dus”, a declarat el, potrivit Agerpres.
În altă ordine de idei, liderul FSS a criticat conducerea Guvernului că nu a avut niciun contact cu sindicaliştii din domeniul sanitar care au participat la mitingul din faţa sediului Guvernului.
„Ei stau acolo, nu pricep, ne lasă să fluierăm, nu e nicio problemă. Exact acelaşi dialog îl avem şi cu ministrul Sănătăţii. Am solicitat în scris. (…) Stăm aici şi fluierăm şi nu ne întreabă nimeni. Un dram de respect. Nu a venit nimeni de la Guvern să discute cu noi. E anormal, e sfidare”, a atras atenţia Radu Vasile.
Pe de altă parte, liderul sindical a precizat că una din nemulţumirile care i-au determinat pe sindicaliştii din domeniul sanitar să organizeze mitingul din Piaţa Victoriei a fost faptul că mulţi din angajaţii din domeniul sanitar nu au primit încă sporul de 30% pe care ar fi trebuit să îl încaseze pe perioada stării de urgenţă şi pe parcursul următoarelor trei luni după expirarea stării de urgenţă, conform Legii 56/2020.
De asemenea, copreşedintele Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” a arătat că cele mai multe spitale nu au acordat sporul de între 55-85% tuturor angajaţilor care avea dreptul la acesta.
Câteva zeci de angajaţi din domeniul sanitar, membri ai Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România, au participat joi după-amiaza la un miting de protest în Piaţa Victoriei, solicitând Guvernului, printre altele, plata drepturilor salariale restante, atrăgând atenţia asupra epuizării personalului sanitar.
Sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu