G4Media.ro

Medicii de familie vor putea face teste Covid pacienților cu simptome. Testarea…

Foto: InquamPhotos - / George Călin

Medicii de familie vor putea face teste Covid pacienților cu simptome. Testarea va fi gratuită

Guvernul a aprobat marți o ordonanță de urgență care le permite medicilor de familie să facă teste rapide antigen pentru depistarea infecţiei cu Covid la pacienții cu simptome, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății. Pacienții cu simptome covid nu vor plăti testarea la medicii de familie.

E vorba despre medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Aceștia vor achiziționa testele rapide antigen dintre cele care sunt cuprinse în lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar pentru activitatea de testare realizată vor primi un tarif de 50 de lei/persoană, care cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecție necesare testării.

Medicii de familie care realizează testarea rapidă au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms, imediat după efectuarea testării, nu mai târziu de ora 24:00 a zilei în care s-a acordat serviciul.

Cetățenii care vor beneficia de testarea la medicul de familie sunt cei înscriși pe lista proprie a medicului de familie. Persoanele eligibile pentru testare sunt care au cele care au siptomele infectării cu virusul SARS COV2, prevăzute în Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică.

Finanțarea se va face de la bugetul de stat, prin transfer către Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, potrivit comunicatului citat. (Foto: InquamPhotos – / George Călin)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. O sa faca cand o zbura porcul! Medicii de famiglie nu mai vor sa faca nimic…doar sa isi ia salariile degeaba daca se poate.

  2. Ba sa faca cat mai multe! Medicul meu de familie este de culoare si insista foarte adanc cand testeaza

    • De unde stiti, l-ati folosit dvs si v-a placut? Ca ma gandesc ca daca imi folositi numele in disperare de cauza ca nu mai merge propaganda anti vaccinista poate mi-ati folosit si medicul de familie

  3. Ii mituirati si pe astia, de doi ani pompati in medicina bani crezind ca o sa va repare medicii candva.

    • In cine ar trebui pompati banii dupa parerea dvs?

  4. D-le Draggy, va rog sa nu ma recomandati si altora. Relatia noastra este spaciala

    • Dvs propagandistii anti vaccinisti v-ati dori ca aceasta relatie sa nu existe, dar vorba clasicilor dragi dvs: Ghinion!

  5. In copârșee