Medicul Beatrice Mahler: Vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună şi, dacă lucrurile continuă în această direcţie, şi decembrie va fi o lună în care vom plânge mult
Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală, a declarat marţi la Digi24 că ”vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună” şi dacă lucrurile continuă în această direcţie, ”şi decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”, referindu-se la cazurile de COVID-19, transmite News.ro.
”Dacă am avea locuri în Terapie intensivă, numărul pacienţilor din terapie intensivă ar fi mult mai mare. Avem 60 de pacienţi cu forme severe în secţie, din care o parte, o mare parte, ar putea să beneficieze de asistenţă în Terapie Intensivă, unde nivelul de evaluare şi de suport este net diferit. În acest moment ne descurcăm cu ce avem şi încercăm să facem tot ce putem pentru pacienţii noştri. Nu înseamnă că nu primesc tratament, toţi sunt îngrijiţi, dar cu siguranţă lucrurile ar sta altfel dacă am avea mai multe paturi în Terapie Internsivă”, a afirmat medicul.
Întrebată dacă, în opinia sa, în Bucureşti, ar fi nevoie de carantină, medicul a afirmat, ”Pe mine mă îngrijorează, dacă mă uit pe cifrele zilnice, mortalitatea, care este în creştere şi pe care o vedem şi noi că a crescut la un nivel îngrijorător, inclusiv la pacienţii internaţi, ceea ce înseamnă că formele care ajung târziu şi foarte târziu, ajung şi foarte decompensaţi, forme severe, cu mortalitate crescută. Vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună şi, dacă lucrurile continuă în această direcţie, şi decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 7.753 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 196 de persoane au decedat, inclusiv o fetiţă cu vârsta sub un an, din judeţul Mureş, cu mai multe afecţiuni asociate. 1.204 pacienţi sunt internaţi la ATI.
sursa: News.ro
sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii