Medicul care a fondat Reţeaua de Telemedicină în Epilepsie: Fiecare judeţ trebuie să aibă un centru de epilepsie / Ce face mama cu un copil în criză? Îl ia în braţe, merge unde vede cu ochii
Dr. Bogdan Florea, medicul neurolog care a pus bazele Reţelei de Telemedicină în Epilepsie în 2016, prima şi singura de acest fel din România, susține că unul dintre obiectivele reţelei de telemedicină este întărirea sistemului cu un centru de sprijin psihologic al părinţilor care află acest diagnostic pentru copiii lor şi al adolescenţilor care au acest diagnostic, transmite News.ro.
În cadrul proiectului au fost cumpărate 12 electroencefalografe de ultimă generaţie situate atât în spitale de stat unde oamenii îşi pot face analizele cu bilet de trimitere, cât şi în spitale private, în multe dintre acestea existând posibilitatea decontării prin CNAS.
Proiectul a fost premiat în trecut drept cel mai inovator proiect. Ideea reţelei a venit odată cu nevoia oamenilor de a avea un centru de specialitate aproape de casă şi să nu mai fie astfel nevoiţi să meargă distanţe foarte mari spre centrele universitare.
”Gândul de telemedicină a pornit după ce observaţia empirică a fost că avem locuri în România în care se lucrează impecabil în epilepsie, dar din păcate avem şi locuri mai îndepărtate geografic sau cu tineri medici mai puţin experimentaţi care aveau nevoie de ajutor şi atunci pacienţii nu mai au tendinţa obişnuită de a se urca în tren şi de a veni, de obicei neprogramat, în centrele universitare unde pun presiune mare, şi să încerce să-şi caute de sănătate acasă la ei sau cât mai aproape de casa lor.
Avem locuri în care echipamentele sunt instalate în spitale publice de stat şi sunt locuri în care sunt în cabinete private, dar dacă aceste cabinete sunt în contract cu Casa de Asigurări cu bilet de trimitere pot ajunge să aibă acces acolo. Iată în ce oraşe: Suceava, Iaşi, Miercurea Ciuc, Sebeş, Alba, Braşov, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Sibiu, Oradea, Cluj.
Telemedicina nu înlocuieşte actul medical, face viaţa mai bună pacienţilor şi familiilor lor şi face viaţa bună şi medicilor care lucrează în reţea”, susține medicul.
În afară de Reţeaua de Telemedicină, medicul Bogdan Florea îşi doreşte să înfiinţeze în viitorul apropiat un centru de sprijin psihologic pentru familiile în care sunt copii sau adolescenţi diagnosticaţi cu epilepsie. Iată cum ar putea funcţiona un astfel de centru:
„Unul dintre obiectivele reţelei de telemedicină este întărirea sistemului cu un centru de sprijin psihologic al părinţilor care află acest diagnostic pentru copiii lor şi al adolescenţilor care au acest diagnostic. Pentru că este un moment delicat să-i spui unei mămici că puiul ei are epilepsie la vârsta de 3, 4 ani, i se pare că se termină lumea. Să-i spui unui puştan de 17 ani care abia aşteaptă să-şi ia permisul de conducere, abia aşteaptă să dea examenul la Academia Militară că i se taie aripile e un moment dificil. Obiectivul, să sperăm anul acesta dacă reuşim, este înfiinţarea unui centru psihologic, practic un telefon care se direcţionează către un rezident de an mare sau un medic tânăr specialist sau un psiholog care ştie să dea nişte răspunsuri şi să orienteze un pic, acest centru nu dă diagnostic, nu oferă soluţii magice, dar în momentele acelea e important să direcţionezi, să orientezi un pic familia, pacientul încotro să o apuce, ce analize trebuie să facă, unde e cel mai apropiat centru de epilepsie, care e cronologia lucrurilor în viitor, îmbărbătare, lucruri care contează.
M-am gândit şi sunt deschis oricărei colaborări cu statul… acum… statul, statul suntem noi, statul are şi alte mari preocupări în neurologie, epilepsia e pe locul 4, 5 pe podiumul patologiilor neurovasculare, epilepsia e cumva o cenuşăreasă, nedrept titlul ăsta”, spune medicul.
El a explicat şi că presiunea asupra medicilor din marile centre universitare este foarte mare, astfel încât este foarte necesar să existe în fiecare judeţ câte un centru de epilepsie, scăzând astfel această presiune.
”Ce ar trebui făcut, ar trebui ca în fiecare judeţ să existe un centru de epilepsie şi monitorizare EEG. Şi atunci pacientul să aibă aproape de casa lui acest cabinet dedicat epilepsiei, cu un medic tânăr, cu o asistentă ageră, medicul să fie vorbitor de engleză, să se profesionalizeze, să facă aceste lucruri local. Medicul găseşte o soluţie local, dacă sunt cazuri complicate, sindroame genetice, comorbidităţi, doar pe acelea să le direcţionezi către centrele universitare cu mare experienţă, adică să nu pui presiunea, vorba românului, se încarcă pe măgarul care duce”, a spus medicul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank