G4Media.ro

Medicul ginecolog care a ajutat fetița de 10 ani din SUA să…

Sursa foto: Pixabay

Medicul ginecolog care a ajutat fetița de 10 ani din SUA să avorteze după ce a fost violată va fi anchetat de autorităţile din Indiana

Autorităţile din Indiana au anunţat că investighează un medic ginecolog care a ajutat o fetiţă de 10 ani să avorteze după ce a fost violată.

Doctoriţa Caitlin Bernard a anunţat la începutul lunii iulie că a primit-o pe fetiţă în Indianapolis, după ce a fost contactată de un coleg din Ohio, scrie lefigaro.fr.

În Ohio, decizia Curţii Supreme, din 24 iunie, de a nu mai garanta dreptul de a întrerupe o sarcină, a permis imediat intrarea în vigoare a unei legi care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină. Însă fata, violată în mai de un bărbat care a fost arestat marţi, depăşise acest termen. Prin urmare, a mers în Indiana, unde avorturile rămân legale până la 21 de săptămâni de sarcină.

Dar oficialii statului, cu o majoritate republicană, sunt ostili avortului şi iau în considerare interzicerea procedurii la rândul lor. Între timp, procurorul general al statului a acuzat-o, miercuri, pe doctoriţa Bernard că nu a sesizat autorităţilor dosarul fetei, aşa cum îi impune legea locală în materie de pedofilie. „Avem acest activist pro-avort, care pretinde că este medic şi este renumit pentru că nu a depus rapoartele necesare”, a declarat Todd Rokita la Fox News.

„Aşa că strângem informaţiile, dovezile şi ne vom lupta până la capăt”, a continuat el, ameninţănd că îi va retrage „licenţa profesională, dacă nu ne-a informat”.

Acest caz tragic a fost citat vineri de preşedintele democrat Joe Biden pentru a condamna decizia Curţii Supreme. „Zece ani! Violată, însărcinată în şase săptămâni, deja traumatizată şi acum obligată să plece în alt stat!”.

Dar până la arestarea suspectului, presa conservatoare şi mai mulţi oficiali din Ohio îşi exprimaseră îndoielile cu privire la veridicitatea dramei. Acum, oponenţii avortului îi acuză pe apărătorii acestui drept de „folosirea” fetei pentru a-şi promova cauza şi pun drama ei pe politica de migraţie a lui Joe Biden, atacatorul ei fiind un imigrant guatemalez.

„Această situaţie oribilă a fost cauzată de marxisti, socialişti şi cei de la Casa Albă care pledează pentru o frontieră fără lege”, a declarat procurorul general din Indiana.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Planeta e plina de martalogi….

  2. Era și de așteptat un caz din asta pe care democrații sa îl rostogolească la nesfârșit, poate, poate mai distrag atenția oamenilor de la grozăviile pe care le fac. Mai au timp pana în toamna, după aia o sa facă gălăgie din opozitie

    • Ce grozăvie e mai mare decât a forța o fetiță de 10 ani să crească un copil rezultat din viol? Animal sălbatic ce ești.

  3. Republicanii vroiau ca o fetiță de 10 ani sa îngrijească un copil rezultat din viol, fiindcă republicanii sunt niște monștri.

    • ce se intampla, bobita, nu mai vrei tara ca afara? ai renuntat la standardele euroatlantice?

    • Republicanii sunt ca rușii tăi, niște fundamentaliști religioși fără minte. Hai, minte-mă că la tine în Rusia e mai bine – de-aia fug intelectualii din Rusia, de bine ce e.