G4Media.ro

Medicul lui Benjamin Netanyahu susține că fostul premier israelian nu se va…

sursa foto: Facebook/ Benjamin Netanyahu

Medicul lui Benjamin Netanyahu susține că fostul premier israelian nu se va întâlni cu liderul AUR / George Simion anunțase că a stabilit o întâlnire pentru luna aprilie cu acesta

Medicul lui Benjamin Netanyahu, Herman Berkovits, a declarat, vineri seara, la Antena 3, că fostul premier israelian nu se va întâlni cu liderul AUR, partid de extrema dreaptă. George Simion anunțase că a stabilit o întâlnire cu Netanyahu în luna aprilie, pentru a contracara astfel acuzațiile că partidul său minimalizează Holocaustul, despre care a afirmat într-un comunicat că reprezintă ”o temă minoră”.

”Sunt medicului lui de 27 de ani, medic oficial când a fost premier. I-am dat un telefeon și l-am întrebat, Bibi, spune-mi te rog despre ce este vorba. Mi-a spus habar nu am, nu-l cunosc pe acest personaj, nimeni nu mi-a spus nimic despre el. A negat faptul că se va întâlni. Nu mă întâlnesc cu absolut nici o personalitate din România și nici cu această personalitate. A zis clar, nu. Eram uimit, eu știu primul de aceste întâlniri”, a declarat Herman Berkovits, la Antena 3.

George Simion a susținut, joi seara, la România TV că acuzațiile de antisemitism aduse AUR ar fi pur politice și rău intenționate. Simion a declarat că are prieteni evrei și a că are o întâlnire stabilită cu fostul premier al Israelului.

„Nu ne intimidează pe noi, pot sa scrie cat vor. Acum caută ONG-uri să ne facă reclamații, ne pârăsc la Bruxelles. Ii anunț că familia europeana din care facem parte conține și partidul lui Benjamin Netanyahu, cu care am și stabilit o întalnire, în luna aprilie, nu am stabilit încă data exactă. Eu am prieteni evrei, astea sunt minciunile celor care vor să ne discrediteze pe tema Holocaustului. Acea declarație a fost interpretată greșit”, a declarat liderul AUR la emisiunea Punctul Culminant, de la România TV, moderată de Victor Ciutacu.

Context

Partidul extremist AUR a lansat miercuri un atac la adresa G4Media.ro, provocându-și adepții printr-o postare pe Facebook să completeze o listă cu ”cele mai toxice și false organe de presă”, în fruntea căreia au plasat chiar G4Media.

Este pentru prima oară în istoria recentă când un partid politic își asumă un asfel de atac la adresa unei redacții.

Reacția AUR a venit după ce G4Media.ro i-a atribuit eticheta de ”partid extremist”. Iată motivele pentru care susținem că AUR este un partid de extremă dreapta:

  • asaltul asupra sediului Parlamentului din 21 decembrie 2021. A fost un eveniment organizat de liderii AUR, în frunte cu George Simion, soldat cu violențe, intrarea în curtea Parlamentului, tentativa de intrare în clădirea Parlamentului, distrugerea mașinilor Ambasadei SUA și Ambasadei Japoniei
  • Numirea în funcția de președinte de onoare a lui Călin Georgescu, un admirator declarat al căpeteniei legionare Corneliu Zelea Codreanu care a comis asasinate politice, și a lui Ion Antonescu, responsabil de moartea a 280.000 – 380.000 de evrei și 11.000 de romi în Holocaustul din România
  • minimalizarea Holocaustului. AUR a susținut în 3 ianuarie, într-un comunicat de presă, că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă ”teme minore” care au fost ridicate la rangul de materii, în ceea ce califică a fi drept o ”acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România”.
  • vizitele organizate la locuințele diverșilor politicieni, inclusiv la unele dintre casele președintelui Klaus Iohannis, manifestări similare cu ale legionarilor din perioada interbelică
  • violența fizică și de limbaj din Parlamentul României. George Simion și alți camarazi l-au îmbrâncit în Parlament pe deputatul liberal Daniel Fenechiu.
  • Claudiu Târziu l-a amenințat pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, spunându-i ”O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”. În discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că ”dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele
  • Parlamentarii AUR Antonio Andrușceac și Titi Stoica, poreclit și Titi ”Patru Mâini”, l-au evacuat cu forța de la microfon pe deputatul liberal, Florin Roman, care încerca să conducă ședința Parlamentului în locul Ancăi Dragu
  • Apologia făcută de senatorul AUR Sorin Lavric, ideolog al partidului, la adresa unor criminali de război condamnați – Mircea Vulcănescu și Radu Gyr. În 26 februarie 2021 senatorul AUR Sorin Lavric, i-a omagiat în plenul Senatului pe criminalii de război condamnați Mircea Vulcănescu și Radu Gyr și pe legionarul Valeriu Gafencu. Deputatul FCER Silviu Vexler a fost singurul parlamentar care a protestat, iar Sorin Lavric i-a replicat: “Aici nu este Palestina”
  • Jignirile aduse în Parlament de Dan Tănasă (AUR) la adresa parlamentarului USR Silviu Dehelean
  • Luările de poziție frecvente ale comunității evreiești și ale Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care condamnă „manifestările negaționiste ale partidului extremist AUR”.
  • Relatările din presa occidentală și din agențiile internționale de presă care califică la unison AUR drept ”partid de extremă dreaptă”, în special după asaltul asupra Parlamentului.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. M-aș fi mirat să fie adevărat. Are tupeu Georgică.
    De golan

    • De golan samânțar
      aur = rusia

    • Păcat.. Dl Bibi a ratat o întrevedere savuroasă.

    • Îmi place cum chiar si tâlh.arii din Israel, vezi fostul premier, au o limită când interesul național o dictează!
      Poate tâlh.arii din România, vezi cei ce lucrează pe plantațiile de bumbac ale haznalelor, au ceva de învățat din asta!

  2. S-a sucit Simion al Rusiei. Tot in stilul lui Simion si-a cucerit si hitlerul electoratul. AUR nu este un partid, este o secta satanista care imparte ura .

  3. Dancila ca a stabilit o sedinta de guvern comuna Romania-Israel, Simion ca are intalnire cu fostul premier din Israel….romanul e mincinos ordinar.

  4. Pai, A 3 a facut investigatia?Adica, Berkovits raspunde la A3 la orice ora, iar DIGI-tv ce face?Ei nu verifica, sau n-au acces.Cert este ca toti-PSD, PNL, USR-pun osul la daramarea AUR.Spor, dar sa nu se intoarca, si sa ajungem vremurile cand a trebuit sa-l alegem pe Iliescu ca sa nu iasa Vadim-se spune ca s-au furat 200.000 de voturi, la fel ca Basescu la Paris.

  5. Ce-aveti ma, Bibi ii spune medicului tot ce face, cu cine se intalneste. De fapt medicul e Bibi asa ca n-are rost sa aflam de la Bibi din gura.

  6. sfintii si americnii l-au intemnitat si pe Dragnea, dupa ce ala le umpluse buzunarele

  7. AUR = Alianța Unirii cu Rusia. Dar ca variantă Ucraina sau Belarus, evident. Oricum, nici în Rusia nu se trăiește bine, dar simpatizanți nu văd asta.

  8. Georgică nici nu știi cit de mic începi sa fii tu și partiduleul tău. Poți umfla sondajele cit vrei tu pina plesnesc catot micuți micuți rămâneți. Murdari, inculți și mincinoși. Îl scoateți în fata pe Andrusel ala doar doar o zice careva ce deștepți și frumoși sunteți.

  9. Cuiburile legionare romanesti nici măcar nu știu ca Netanyahu nu mai e demult premierul Israelului.

  10. Este stilul partidelor extremiste și a teroriștilor să vorbească pe două limbi în funcție de public. I-a auzit cineva pe deputații AUR cum la postul TV al extremiștilor pe față- EstradaTV cum îndeamnă să atacăm Ucraina?..