G4Media.ro

Medicul Virgil Musta: La apariţia oricărui simptom care ar putea sugera că…

Medicul Virgil Musta: La apariţia oricărui simptom care ar putea sugera că sunteţi răcit, izolaţi-vă la domiciliu

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a făcut câteva recomandări celor care, în această perioadă, au unele simptome de COVID-19 sau chiar au fost confirmaţi cu noul coronavirus, dar care se tratează la domiciliu. „La apariţia oricărui simptom care ar putea sugera că sunteţi răcit, izolaţi-vă la domiciliu”, a îndemnat Musta pe Facebook.  Medicul a subliniat că, dacă starea se înrăutăţeşte, pacienţii trebuie să meargă la spital, relatează news.ro

„Pentru că este o perioadă în care mă abordează multă lume şi mă întreabă cum să procedeze, las mai jos câteva recomandări, care sper să vă ajute pentru a şti cum să acţionaţi: La apariţia oricărui simptom care ar putea sugera că sunteţi răcit, izolaţi-vă la domiciliu, urmăriţi evoluţia şi discutaţi permanent cu medicul de familie, care vă va îndruma. Este foarte important ca eventuala infecţie SARS CoV 2 să fie descoperită cât se poate de timpuriu; Dacă sunteţi depistat pozitiv, ţineţi legătura în continuare cu medicul de familie, el poate fi cel mai bun sfătuitor al dumneavoastră în această perioadă. Noi, medicii specialişti de la Victor Babeş, avem o colaborare foarte bună cu medicii de familie şi ne informăm reciproc în interesul pacienţilor”, a scris Musta.

Medicul timişorean a subliniat că, dacă starea celor cu simptome se înrăutăţeşte, aceştia trebuie să se prezinte la spital.

„Următoarele semne trebuie să vă facă să solicitaţi imediat evaluare în spital, pentru că pot anunţa o evoluţie posibil severă a boli: febră mare, care persistă mai mult de 3-4 zile sau reapare după o perioadă de afebrilitate; tuse seacă iritativă intensă, însoţită de dureri toracice; dureri musculare intense, dureri de cap intense, oboseală marcantă; senzaţia de lipsă de aer. Dacă starea dumneavoastră se înrăutăţeşte, nu staţi acasă până nu mai puteţi respira sau până aveţi dificultate mare în respiraţie, pentru că de cele mai multe ori este prea târziu să mai putem face ceva. Dacă aveti factori de risc (boli cronice), fiţi şi mai prudenţi!”, a mai scris Musta.

Virgil Musta a spus că există riscul, chiar şi la formele uşoare, să crească inflamaţia şi să evolueze spre o formă severă.

„În evoluţia bolii există riscul, chiar şi la persoanele cu forme uşoare, ca între a 7-a şi a 10-a zi, inflamaţia să crească şi să evolueze spre o formă severă. În această perioadă a bolii fiţi foarte atenţi, iar dacă apar semnele de severitate descrise mai sus, anuntaţi medicul de familie şi prezentaţi-vă urgent la spital pentru a fi evaluaţi. Îmi pare rău că acum, în zi de sărbătoare, am venit şi cu aceste recomandări care ne reamintesc că nu avem un 1 Decembrie normal, dar nu pot să nu le fac, având în vedere realitatea dură pe care eu şi colegii mei (şi din păcate mulţi pacienţi) o resimţim. O fac asumându-mi senzaţia neplăcută pentru unii că insist pe această temă, dar cu speranţa că aceste recomandări pot fi de real ajutor, pentru cei afaţi în suferinţă. Dar, cu speranţă şi cu încredere, în această zi de sărbătoare a identităţii noastre naţionale, o zi care ne reaminteşte cât de important este să fim uniţi şi nu dezbinaţi, mai ales la greu, doresc din tot sufletul: LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!”, a încheiat Musta, potrivit news.ro.

Foto: dr. Virgil Musta, sef secție Boli Infecțioase, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Votăm fără frică… zica sau sa nu zica

  2. Si sa facem si un ceai de musetel, nu? Ar ajuta si asta. Cumva mai mult decat sistemul medical romanesc. Deci stam acasa si facem un ceai. Si poate si o aspirina. Medicina secolului 21 in Romania.

  3. Cat de ipocrit trebuie să fii, ca să vorbești ca medicii din românia?
    Medicii la banii lor și privilegiile lor, își permit să se izoleze, ca statul are grijă de ei. Dar un om normal, daca se izolează, riscă să moară de foame

  4. Si aia care lucreaza cu ziua in economia informala ce sa faca? Taie lemne pe Zoom?

    Si aia care fac naveta pe Anglea si Jermania, si nu au ajutor social in niciuna din tari, chiar daca ar fi atat de prosti incat sa munceasca si chiar sa plateasca taxe (TVA gen)? Sa culeaga sparanghelul pe Teams?

    La urma urmelor, de ce sa ne speriem? Musta e doctorul care a vindecat cele mai multe cazuri de covid din tara. Ne va vindeca si pe noi cu abilitatile lui de mare vindecator.

  5. Fm de spagar infect

  6. Pe principiul asta ar trebui sa nu mai ieșim din casa niciodată. Rinoreea sau nasul înfundat este simptom de răceală? Dar durerea de cap? Eu cel puțin in orice dimineață in lunile reci am nasul înfundat. Iar capul ma mai doare din când în când. Mâncare cine imi da, ca pe teams nu e o opțiune?

  7. A uitat sa spunca ca trebuie sa mergem de urgenta sa facem testul covid la clinica lui privata. Hai sictir ca ne-ai convins.

  8. Zise medicul cu conflict de interese (asociat cu frătesau la clinica de testare) din cel mai bun a ajuns cel mai mare jeg ordinar,