G4Media.ro

Medvedev susţine că Moscova va stabili condiţiile de pace în Ucraina: „Rusia…

Sursa foto: Duma.gov.ru

Medvedev susţine că Moscova va stabili condiţiile de pace în Ucraina: „Rusia îşi va atinge toate obiectivele. Va fi pace, în condiţiile noastre”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a afirmat marţi că Moscova va stabili în ce condiţii se va ajunge la un acord de pace cu Kievul, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Rusia îşi va atinge toate obiectivele (în Ucraina – n. red.). Va fi pace – în condiţiile noastre”, a scris pe Telegram fostul preşedinte al Rusiei.

Reuters observă că Medvedev, considerat în trecut de ţările democratice un posibil partener, a devenit tot mai dur şi direct în criticile la adresa Occidentului după ce trupele ruse au invadat Ucraina în 24 februarie.

Dmitri Medvedev a fost preşedinte din 2008 până în 2012, când Vladimir Putin a părăsit pentru o perioadă Kremlinul, din cauza limitei privind numărul de mandate prezidenţiale consecutive, pentru a conduce guvernul.

Considerat altădată o figură politică moderată, Dmitri Medvedev, care a fost premier din 2012 până în 2020, s-a impus de la începutul ofensivei ruse în Ucraina drept unul dintre detractorii cei mai vehemenţi ai ţărilor occidentale. Autorul a numeroase declaraţii răsunătoare, el i-a calificat de exemplu pe adversarii Rusiei drept „nenorociţi” şi „degeneraţi”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. slab dictatore`, vezi ca ti-a luat fatza Kim NK, el sustine ca stabileste conditiile pacii, si nu oriunde ci in lume!

  2. zilnic aceleasi replici expirate. si zilnic sunt tot mai departe de ele. pana acum au cucerit doar ruine transformate tot de ei.

  3. Cu siguranță nu va fi pace prea curând.
    E greu de imaginat o pace cu condiții puse de ruși.

  4. Acest rus nenorocit doar se alinta daca el crede ca vor obtine pacea in termenii lor. NIMENI nu vrea pace in termenii rusilor, rusii trebuie terminati ca armata, pot sa ramana daca vor cu focoasele nucleare pe care si le vor baga prin dos.

    • Dacă nu obțin pace în condițiile lor ne bagă nouă focoasele pe din dos. Încep cu una mică, tactică, cât să radă un regiment, să arate că se poate.

  5. „Rusia isi va atinge obiectivele”. Bun, dar care sunt alea? Sa putem evalua.

  6. Muc cel mic se agita…. „obiective”, „termenii pacii” etc. Cand asta se agita, lucrulile merg rau pentru hoarda lui putler… vrea si el sa fie bagat in seama de seful lui cu obrajori de hamster…. rezultati in urma intoxicatiei cu steroizi… pai, putler e mare cocos… nu?!

  7. Pax rusa! 🤮🤮🤮

  8. Principalul obiectiv al Rusiei: sa nu se mai cace între izmene și pantaloni. Asa, poate rezolva dilema cum naibii de a putubsa facă asa ceva ?

  9. Repede o pungă, iar a început ăsta să borască…