G4Media.ro

Medvedev: Trădătorii care îşi urăsc atât de mult ţara, care cer înfrângerea…

Sursa foto: Duma.gov.ru

Medvedev: Trădătorii care îşi urăsc atât de mult ţara, care cer înfrângerea şi distrugerea ei, trebuie consideraţi ‘hostis publicus’, inamicii publici ai Rusiei

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care este în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, a cerut miercuri interzicerea revenirii în Rusia a ”trădătorilor” care critică din străinătate ”operaţiunea militară specială a Moscovei” în Ucraina, relatează Agerpres conform EFE.

”Trădătorii care îşi urăsc atât de mult ţara, care cer înfrângerea şi distrugerea ei, trebuie consideraţi ‘hostis publicus’, inamici publici”, a scris Medvedev pe contul său de Telegram.

Fostul preşedinte rus, care a fost numit recent ”numărul doi” în Comisia Militară Industrială a ţării sale, a adăugat că cei care au fugit din Rusia trebuie catalogaţi drept ”duşmani ai poporului”, chiar dacă nu au pe rol niciun dosar administrativ sau penal pentru declaraţii sau acţiuni împotriva ţării lor de origine.

”Oamenilor ăstora nu ar trebui să li se permită să se întoarcă în Rusia până la sfârşitul zilelor lor”, a insistat el. În plus, „trădătorii” nu ar trebui să continue să-şi încaseze salariile în Rusia atunci când lucrează de la distanţă din alte ţări, a adăugat el. „Este imoral atunci când trădătorii care vor ca ţara lor să fie învinsă să îşi câştige banii în Rusia”, a spus el. În opinia sa, această situaţie trebuie să se termine „odată pentru totdeauna”.

Totodată, oficialul rus a lăsat uşa deschisă către o posibilă întoarcere a emigranţilor nemulţumiţi de „operaţiunea militară rusă”, atât timp cât există „pocăinţă publică şi explicită prealabilă”. „Deşi ar fi mai bine să nu se întoarcă” nici ei, a conchis el.

Declaraţiile lui Medvedev survin în plină dezbatere a unei legi care preconizează creşterea impozitelor pentru cetăţenii ruşi care au părăsit ţara din cauza conflictului cu Ucraina, dar continuă să lucreze de la distanţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. nu-si urasc tara…va urasc pe voi banditi nenorociti la drumu mare…‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️

  2. nu-si urasc tara…va urasc pe voi banditi ne.no.rociti la drumu mare…‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️

  3. ”Trădătorii care îşi urăsc atât de mult ţara, care cer înfrângerea şi distrugerea ei, trebuie consideraţi ‘hostis publicus’, inamici publici”
    Asta vorbeste despre el si despre putin sau e inconstient total.

  4. Când vedem și noi un mare iubitor de Rusia să meargă el însuși pe front sau să-și trimită odrasla? Copiii lui Medvedev, Patrushev, Soloviev, Peskov sau Lavrov freacă menta prin occidentul decadent în timp ce orcii de rând vor putrezi la primăvară pe câmpiile Ucrainei (acum sunt tot morți, dar congelați). Incredibil ce poate face spălătura de creier.

  5. Cu alte cuvinte, Kremlinul este proprietarul cetățenilor ruși.

  6. G4, de ce publicați toate idioțeniile care le scoate pe gura bufonul asta?

  7. Slava domnului ca sunt atat de multi politicieni papagai ca altfel nu ar avea ce sa mai scrie ziarele…

  8. In ciuda termenilor latini folositi fara sens, mesajul denota DISPERARE!
    Este bine.

  9. Si tu trebuiesti considerat ‘ebrius maximus’

  10. Ruznacul si limba latina !!! Mare minune ! Dar tot BANDIT SI ASASIN RAMANE !
    Adapatam o „loznica” stalinista (Moarte nazistilor) si zicem si noi : Moarte putinistilor !