Mega-dosarul creditelor false cu prejudiciu de 15 milioane de euro din Sintești: câteva pedepse cu executare, parțial ispășite, cele mai multe cu suspendare, fapte prescrise
Înalta Curte a pronunțat verdictul final în dosarul Sintești în care 59 de persoane din comuna ilfoveană au fost deferite Justiției în 2013 pentru împrumuturi de la bănci cu documente false, potrivit deciziei instanței.
Acuzațiile au vizat infracțiuni de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani. Prejudiciul se ridică la 15 milioane de euro.
”O parte din membrii grupării acordau împrumuturi percepând dobânzi cuprinse între 7 şi 40% pe lună, fără a declara organelor fiscale veniturile astfel realizate.
Sumele de bani împrumutate şi dobânzile pretinse erau recuperate ulterior prin contractarea de către debitori a unor împrumuturi bancare, creditele fiind obţinute prin utilizarea unor documente falsificate”, arătau procurorii DIICOT în 2013.
Cel mai mult a primit liderul grupării, Daniel Ruse: 5 ani și 2 luni de detenție, însă instanța a constatat că a executat deja 3 ani de pedeapsă. Pentru infracțiunea de înșelăciune, judecătorii au constatat că fapta e prescrisă.
Pentru un alt lider, Mihai Stan, zis “Toma lui Mariţa” , instanța a încetat procesul penal pentru că fapta de grup infracțional organizat s-a prescris. Inculpatul a fost arestat preventiv mai bine de un an, din martie 2013 până în aprilie 2014.
Alți membri ai grupării au primit pedepse cu suspendare cu obligația dea a presta muncă în folosul comunității la Primăria comunei Vidra sau Sala de sport Creţeşti. În cazul a 3 inculpați, procesul penal a încetat întrucât au decedat în cei 7 ani de procese și anchete.
Instanța a dispus recuperarea de la inculpați a prejudiciului de 15 milioane de euro în dauna unor bănci precum BRD, Unicredit, Bancpost sau Porsche Leasing. Vezi decizia privind latura civilă aici.
Comuna ilfoveană Sintești este celebră pentru clanurile de interlopi care se ocupă de afaceri precum colectarea ilegală de fier vechi, arderea de deșeuri, înșelăciuni. Săptămâna trecută, o razie a Gărzii de Mediu la Sintești s-a soldat cu câteva amenzi pentru localnici care ardeau ilegal cabluri pentru a recupera cuprul. Fumul produs de incineratoarele ilegale poluează de ani buni Bucureștiul.
Foto: Palat din Sintești (InquamPhotos / Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii