G4Media.ro

Megaproiectul „Sectorul Zero” din Mogoșoaia, scos de la naftalină și ciopârțit /…

Megaproiect „Sectorul Zero” Mogoșoaia/ Sursa foto: Studiul de fezabilitate „Lucrare de reconfigurare a parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor și de pregătire a terenului în Sectorul Zero, Comuna Mogoșoaia, județ Ilfov”

Megaproiectul „Sectorul Zero” din Mogoșoaia, scos de la naftalină și ciopârțit / Dispare 57% din suprafața inițială în urma adoptării a 4 noi hotărâri controversate ce modifică acte suspendate de instanță

Suprafața de teren destinată dezvoltării imobiliare „Sectorul Zero” din Mogoșoaia se reduce considerabil de la cca 1.168 ha, cât avea inițial, la 503 ha, conform unei Hotărâri de Consiliu Local adoptată în 29 ianuarie, prin care se modifică studiul de fezabilitate aprobat în 2021, când s-au pus bazele proiectului. Teoretic, de la 5 structuri A, B, C, D și E de terenuri rămân doar A și B, în centrul planului, zona cea mai frumoasă, aflată în jurul Pădurii Costeasca. Potrivit unor surse oficiale, pe structurile A și B sunt și cele mai multe suprafețe de teren deținute de apropiații lui Paul Precup, primarul de 19 ani al comunei Mogoșoaia, autorul noii dezvoltări urbane, despre care G4Media a scris pe larg AICI.

Planul s-a redus la parcelele A și B pentru că ele aveau cel mai mare procent de terenuri cedate de proprietari primăriei, de 70%, și astfel sporește șansele ca proiectul viitoare dezvoltări urbane din comuna Mogoșoaia, denumită comercial „Sectorul Zero”, să continue fie și pe o suprafață mult redusă. Ce mai rămâne din parcelele A și B, adică 30% din suprafața parcelelor ce nu au fost cedate, vor fi expropriate pe întreaga suprafață (nu doar pe 39%), cumpărate de Primăria Mogoșoaia și vor intra în proprietatea sa, pentru care autoritatea locală a contractat un împrumut bancar. Primăria a explicat că are nevoie de suprafațe de teren pentru a le da o utilitate publică, să construiască drumuri, parcuri, școli, grădinițe etc.

„Pentru suprafața rămasă de expropriat aferentă trupurilor A si B sunt alocați pentru expropriere cca 13,28 mil RON”, spune primarul din Mogoșoaia Paul Precup, într-un răspuns, la solicitarea G4Media. Tot el susține că creditul contractat de 30 mil lei a fost restituit în integralitatea lui finanțatorului, deși, conform consilierului local USR Alexandru Iacoban acesta a produs deja dobânzi de 5 mil lei.

Mai exact, pentru a se dezvolta viitorul „Sector Zero”, Primăria Mogoșoaia le-a propus proprietarilor din zona studiată o schemă prin care puteau alege să fie participanți sau neparticipanți. Dacă alegeau să fie participanți ei trebuiau să cedeze 39% și astfel erau repozitionați în aceeași zonă, într-o forma urbanizabilă (construibilă). Dacă alegeau să fie neparticipanți atunci ei erau expropriați pe întreaga suprafață, lucru pe care nu l-au agreat în cea parte proprietarii de terenuri din structurile C, D și E și cei care dețin 30% din structurile A și B.

Restul parcelelor, trupurile C,D și E, care însumate au cca 665 ha, au dispărut din proiect, iar terenurile vor rămâne agricole, întrucât proprietarii nu au fost de acord să cedeze din terenuri primăriei sau să fie expropriați forțat. Structurile au fost eliminate din calcul, la propunerea consilierei PNL Roxana Chihai, întrucât sunt multe procese intentate de proprietari. Aceștia fie nu au fost de acord să cedeze 39% din teren fie considerau mică suma pentru despăgubire de 1,70 euro, sub prețul pieței, care acolo ar fi de 10-20 euro/mp. Câștigul pentru ei ar fi fost să obțină restul de 61% construibili într-o viitoare proiecție de a se realiza o zonă urbană. „Viteza cu care planificarea va avansa e dată de litigii. Deja sunt procese câștigate definitiv de către Comuna Mogoșoaia, iar cu celelalte litigii ne aflăm pe final. Exista 70% din proprietari care își doresc ca această planificare să se facă. Mi se pare greu să nu ții cont de o asemenea majoritate.”, precizează primarul Precup de ce este necesară continuarea proiectului „Sectorul Zero” fie și pe o suprafață mai mică.

În răspunsul pentru G4Media, primarul comunei Mogoșoaia Paul Precup spune că reducerea suprafeței planificate s-a propus din cauza schimbărilor de conjunctura apărute în răstimpul de peste 2 ani de zile de la inițierea planificării, cum ar fi:

  • „întârzierile generate de litigii au determinat renunțarea participării UMF Carol Davila la proiectul său de campus universitar medical aplicat în Mogoșoaia. Aceasta renunțare a unui partener ancoră ce viza o suprafață importantă de teren a schimbat substanțial datele planificării teritoriale inițiate în urmă cu 2 ani”
  • „modificări substanțiale ale rețelei de infrastructură națională de transport au afectat suprafețe în zona studiată astfel schimbând substanțial datele planificării teritoriale inițiate în urmă cu 2 ani”

PUZ va fi adoptat abia după finalizarea lucrării de planificare. „Numai după aprobarea PUZ pot fi demarate proiecte imobiliare individuale, fiecare proprietar pe terenul său, în condițiile impuse de PUZ. Mi se pare prematur să se vorbească in aceasta etapa de orice proiecte imobiliare si cu atât mai mult mi se pare absurd ca Sectorul Zero sa fie numit proiect imobiliar. Nu e nici mai mult nici mai puțin decât o lucrare de planificare menită să rezerve terenul domeniului public destinat circulațiilor și serviciilor publice”, se apără primarul liberal al comunei Mogoșoaia, în răspunsul pentru G4Media.

În total, pentru tăierea suprafeței cu 57% din planul inițial, în ședința de Consiliu Local din 29 ianuarie au fost adoptate 4 proiecte care modifică sau anulează hotărâri de consiliu, toate însă suspendate de către instanță.

„Ce au făcut ei cu hotărârile acestea este in opinia mea ilegal, adică să revoci și să modifici niște hotărâri care erau suspendate de instanță”, a declarat pentru G4Media consilierul local USR Alexandru Iacoban, care a precizat că USR va contesta proiectele adoptate în ședința din 29 ianuarie și urmează să ceară anularea lor în instanță, contencios administrativ.

În replică, primarul Paul Precup afirmă că argumente în favoarea modificărilor la hotărârile suspendate de instanță sunt susținute de un punct de vedere al Prefecturii.

Cele 4 proiecte adoptate în ședința de Consiliu Local din 29 ianuarie, pentru a reduce suprafața din viitorul „Sector 0” sunt:

  • Principala hotărâre este modificarea studiului de fezabilitate, în care teoretic de la 5 structuri A, B, C, D si E de terenuri vor rămâne doar A și B. „Opinia mea și a colegilor este că nu puteau să modifice studiul de fezabilitate pentru că el este suspendat de instanță. Teoretic și logic, dacă un document este suspendat de instanță nu se poate modifica. Interesant este că Prefectura a spus că se poate, dar noi avem niște opinii juridice de la colegii avocați, care spun că este ilegala aceasta operatiune.”, a declarat pentru G4Media consilierul local USR Alexandru Iacoban.
  • Una dintre hotărâri era modificarea hotărârii 115/2021, care viza exproprierile prin care s-a scos trupul C ca să rămână A și B. „Și aici, la fel, cu mențiunea că nu putea fi modificată atâta timp cât ea este suspendată de instanță”, a menționat consilierul USR.
  • A treia hotărâre este revocarea 116 unde s-a elimnat trupul E, pentru a rămâne la A și B. Hotărârile 115 și 116, în baza lor, imediat în 2021, Primăria Mogoșoaia a luat un credit de 30 mi.l lei, iar hotărârea a avut 10 voturi, deși avea nevoie de 11 voturi ca să fie adoptată. „Creditul acela nu trebuia luat, ei au luat creditul de 3o mil de lei, și când și-au dat seama că nu pot să treacă mai departe era prea târziu, ei au plătit deja 5 mil de lei dobânzi”, a mai spus Iacoban. Potrivit acestuia, la revocarea hotărârii 116, legea spune că o hotărâre odată intrată în circuit civil și care a produs efecte nu poate fi revocată, doar anulată de instanță deci efecte a produs. „Clar că în baza ei s-a deschis contul de credit și a fost tras creditul și aici, din raporul Curții de conturi, care spune clar că în baza hotărârilor 115 și 116 s-a deschis contul de credit și au fost trași bani de 30 mil lei – și ei au revocat hotărârea aceasta”, a afirmat consilierul USR.
  • Cea de-a patra hotărâre este restituirea celor 39% pentru persoanele din trupurile C,D și E care apucaseră să cedeze.

Istoric. Scandalul din jurul proiectului imobiliar „Sectorul Zero”, gândit de primarul din Mogoșoaia Paul Precup

Un nou oraș, cu peste 80 de mii de locuitori, a fost ideea de la care a plecat în 2017 administrația locală din Mogoșoaia, condusă de PNL, când a vrut să-l construiască chiar de la zero la marginea Capitalei, pe o suprafață de peste 1100 de hectare. Denumirea a fost înregistrată cu mult înainte la OSIM, în 2013, după cum a scris Buletin de București.

Pentru a începe construcția, Primăria Mogoșoaia trebuia să devină mai întâi proprietarul acelor terenuri. În consecință, a pregătit încă din decembrie 2020 terenul exproprierii celor câteva sute de proprietari din zonă. După un an, în decembrie 2021, primarul liberal Mihai Nicu Precup a trimis primele notificări, proprietarii în cauză având obligația să predea terenul până în august 2022. 276 de persoane care dețin împreună nu mai puțin de 328 de hectare pe raza localității Mogoșoaia din județul Ilfov au fost notificate de Primărie la sfârșitul anului 2021 că vor fi expropriate.

Numeroși proprietari s-au scandalizat însă din cauza condițiilor propuse de primăria Mogoșoaia: fie cedează 39% din terenul arabil către administrația locală, urmând ca pentru restul de 61% să primească o compensație în altă parte, fie vor încasa despăgubiri de 1, 70 euro/mp. Prețul este considerat mult sub piață, în realitate ar fi de cel puțin zece ori mai mare.

În mod cel puțin suspect, alți proprietari, întâmplător colegi de partid ai primarului PNL, numele grele de la centru, între care Alina Gorghiu, Daniel Dăianu, Ionel Scrioșteanu și fiul primarului dețin și ei suprafețe de teren în zonă. Cu toții au fost însă de acord cu exproprierea în condiții aparent dezavantajoase pentru ei.

Un alt scandal a pornit în ianuarie 2022 când consiliera USR Felicia Ienculescu Popovici a fost agresată fizic de doi colegi de la PNL și PMP. Într-o înregistrare video, difuzată de femeia agresată, liberalul Valentin Ene o amenința că ”o bagă în scaun cu rotile, chit că face pușcărie”. ”Dacă vreodată mai aud în viața mea că mai puneți să mai sune reporteri pe nevastă-mea sau pe fii-mea vă las în căruț cu rotile, credeți-mă. Chiar dacă mă duc la pușcărie 5 ani, 6 ani, 7 ani, vă las în căruț cu rotile”, a amenințat-o consilierul. Un alt consilier PMP s-a auzit cum țipa la consilieră că înregistrează video amenințările și îi reproșa că ”este bună doar să pună pe Facebook”.

Femeia a depus plângere penală la Poliție, iar, ulterior, liberalul Valentin Ene a făcut un acord de recunoastere a vinovăției și a fost condamnat penal cu suspendare pentru ultraj si purtare abuzivă, potrivit informațiilor oferite de Felicia Ienculescu Popovici. Celelalt consilier, Gheorghe Dinu (PMP), al cărui dosar a fost inițial clasat, în urma contestărilor depuse de femeia agresată, ordonanța de clasare a fost anulată, iar dosarul s-a întors pentru cercetări la Parchetul Buftea. În urma scandalului, trei consilieri PNL au demisionat din Consiliul Local și au fost înlocuiți cu alți trei din listă, nu însă și consilierul PMP care și-a păstrat funcția publică.

Între timp, de la momentul 2021, când s-au aprobat hotărârile care stau la baza “Sectorului Zero”, și până în prezent, instanța s-a pronunțat și a suspendat cele trei hotărâri considerând că s-a încălcat legislația. Este vorba despre Hotărârile de Consiliu Local nr. 59/02.07.2021, nr. 60/02.07.2021 și nr. 115/14.12.2021. Totodată, Agenția Națională de Integritate a anunțat în 2023 că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către primarul din Mogoșoaia, Precup Paul, a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal. Potrivit ANI, în calitate de primar, a inițiat și semnat o serie de documente privind schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic a unor parcele de teren din Sectorul Zero ce fac obiectul lucrărilor de utilitate publică denumite „Zona de dezvoltare a comunei Mogoșoaia, Județul Ilfov”, demers care a creat un avantaj patrimonial pentru fiul acestuia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Problema este că cel puțin două dintre hotărârile adoptate în ședința din 29.01.2024 de Consiliul local Mogoșoaia au intrat în circuitul civil și au produs consecințe juridice și nu puteau fi anulate decăt de instanța de judecată (hotărârea 116/2021 prin care s-a scos din proiect corpul E că să rămână doar A și B și în baza căreia s-a contractat la bancă un credit de 30 de milioane și hotărârea de restituire a celor 39% din terenurile cedate de proprietarii din corpurile C,D,E pentru a participa la proiect și care acum rămân cu buza umflată pentru că sunt scoși din proiect.Nu-i ilegal să constuiești o zonă de dezvoltare urbană dacă ai acordul tuturor proprietarilor de terenuri,iar în caz contrar dacă ai sume suficient de mari de bani pentru a face exproprieri prin acordarea de juste despăgubiri ,la nivelul prețului pieței, celor afectați de proiect,însă aici se pare că se face o modificare ilegală a proiectului inițial.

  2. Cand se sesizeaza si DNA-ul?!? Sau fiindca Alina Gheorghiu are interese in zona -nu-i momentul?!? Gasca de interese- agresiva si nociva! Democratia este otravita pe termen lung- lipsa de reactie a justitiei este o tacere vinovata.