G4Media.ro

Melania Trump nu se va muta la Casa Albă în al doilea…

Sursa foto: fmt.com

Melania Trump nu se va muta la Casa Albă în al doilea mandat de preşedinte al soţului (surse CNN)

Soţia lui Donald Trump, Melania, nu intenţionează să se mute la Washington în cel de-al doilea mandat, în calitate de Primă Doamnă, dând semne că este dispusă să rupă tradiţia cu privire la rolul pe care ar trebui să îl joace la Casa Albă, relatează joi CNN, potrivit Agerpres.

Conform CNN, care citează surse apropiate cercului familiei Trump, primul semn că noua Primă Doamnă nu va urma tradiţia a fost că miercuri nu a răspuns la invitaţia adresată de Jill, soţia preşedintelui în funcţie, Joe Biden, de a veni să bea împreună un ceai la Casa Albă.

Întâlnirea lor trebuia să aibă loc în paralel cu cea dintre Joe Biden şi Donald Trump pentru a oficializa procesul de tranziţie politică ce se va încheia în luna ianuarie cu inaugurarea mandatului candidatului republican ieşit victorios în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.

Potrivit CNN, după ce Jill Biden i-a trimis invitaţia, echipa lui Trump a discutat dacă Prima Doamnă va participa la întâlnire şi se pare că a concluzionat că este important ca Melania Trump să participe la întâlnire.

Episodul respectiv indică faptul că Melania Trump, care şi-a petrecut primii patru ani ca Primă Doamnă redefinindu-şi rolul, semnalează din timp că va avea şi mai multă autonomie în acest al doilea mandat.

„Nu sunt îngrijorată, pentru că de data aceasta este diferit. Am mult mai multă experienţă şi mult mai multe cunoştinţe. Am fost la Casa Albă înainte. Când intri, ştii exact la ce să te aştepţi”, a declarat soţia lui Donald Trump într-un interviu recent acordat Fox News în timp ce îşi promova cartea de memorii.

Se aşteaptă ca Melania Trump să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului în următorii patru ani nu la Casa Albă, ci între New York City şi Palm Beach, unde se află Mar-a-Lago, reşedinţa soţilor Trump din Florida, conform declaraţiilor pentru CNN a unor surse din cercul familiei Trump.

Aceste surse au insistat însă că soţia preşedintelui ales va fi prezentă la evenimentele majore şi va avea propria platformă şi priorităţi ca Primă Doamnă.

Melania Trump şi-a construit viaţa şi un cerc de prieteni în Florida în ultimii patru ani şi probabil că va continua să petreacă mult timp acolo, au spus sursele.

După alegerile din 2016, Melania Trump şi-a amânat mutarea la Washington, optând pentru a se muta la Casa Albă la câteva luni după învestirea soţului ei, în timp ce fiul ei Barron, pe atunci în vârstă de zece ani, a terminat anul şcolar la New York, unde acum urmează studii universitare.

Sursele citate au sugerat că Prima Doamnă va petrece, de asemenea, o perioadă semnificativă de timp la Trump Tower din New York pentru a fi aproape de fiul ei. De fapt, ea a fost văzută în oraş duminică, întorcându-se cu Barron din Florida la bordul avionului privat al preşedintelui ales.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. La.tineretea ei ce sa faca cu trump la casa alba ?