Meleșcanu confirmă că decizia de a analiza mutarea ambasadei la Ierusalim a fost luată fără știrea președintelui Iohannis
Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe, a confirmat duminică faptul că Guvernul a adoptat memorandumul privind mutarea ambasadei din Israel fără a-l informa pe președintele Klaus Iohannis. Meleșcanu a spus că memorandumul a fost ”pe partea confidenţială din ordinea de zi a Guvernului, tocmai pentru a nu inflama spiritele înainte de a face analiza”, potrivit Agerpres. Reamintim că G4Media.ro a scris în exclusivitate despre acest memorandum, a cărui existență a fost negată însă de purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Într-o altă declarație, făcută sâmbătă la TVR, Meleșcanu a spus că memorandumul ”aprobă efectuarea unei analize de către MAE împreună cu alte instituţii interesate, alte ministere, alte structuri, pentru a vedea care este pentru noi calea cea mai corectă şi cea mai bună. Din acest punct de vedere, procesul este în curs şi el va trebui să se soluţioneze cu o evaluare foarte solidă care să fie pusă la dispoziţia decidenţilor politici care să decidă”.
Ulterior, după vizita premierului în Israel, președintele Klaus Iohannis, care are politica externă printre atribuții, i-a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă. Aceasta a refuzat să demisioneze.
Foto: Guvernul României
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii