Cea mai mare parte a membrilor Pro România din Brăila, care au demisionat în bloc pe 7 decembrie, revin în partidul lui Ponta. Liderul filialei: ”Regret că m-am lăsat manipulat şi am demisionat”
Cea mai mare parte din foştii membri ai Pro România Brăila au revenit în partidul condus de Victor Ponta, iar în funcţia de coordonator al filialei a fost numit luni Cosmin Răzmeriţă, care a anunţat pe contul său de socializare că regretă faptul că s-a lăsat „manipulat” şi a demisionat din partid în urmă cu nouă zile, când organizaţia Pro România Brăila şi-a dat demisia în bloc.
„Astăzi, la recomandarea domnului senator Nicu Marin, am fost numit, de către domnul preşedinte Victor Ponta, coordonator al filialei Brăila. Eu doresc să continui munca începută la Pro România. Regret că m-am lăsat manipulat şi am demisionat, însă lucrurile au revenit la normal, atât pentru mine, cât şi pentru alte câteva zeci de membri care s-au reînscris în partid”, a scris Cosmin Răzmeriţă pe contul său de socializare.
Cosmin Răzmeriţă a declarat pentru AGERPRES că a revenit asupra demisiei, având în vedere că „s-a vorbit despre o trecere la PNL sau la PSD” a foştilor membri ai filialei, şi a ales că îşi continue munca la Pro România, un partid care a demonstrat că „beneficiază de încrederea oamenilor”.
„Pe 7 decembrie, s-a hotărât la nivelul partidului ca toată lumea să îşi dea demisia şi, bineînţeles, fiind o majoritate, mi-am dat şi eu demisia. Au fost şi unii care nu şi-au dat demisia. S-a vorbit despre o trecere la PNL sau la PSD, iar eu nu vreau să construiesc nici în PNL, nici în PSD, cu toate că rămân un om de centru-stânga. Acum, după ce toată lumea a avut timp să hotărască încotro o ia, eu am considerat că cel mai bine e, dacă tot am muncit aici, să continui aici. În partid, odată cu mine s-au întors membrii pe care eu i-am adus de la UNPR, oameni care cred în mine şi cu care am construit în Pro România. Sunt peste 100 de membri, din judeţ şi din municipiu, plus ce a rămas din partid. Eu consider că am capacitatea să construiesc şi voi demonstra asta. Pro România este un partid care beneficiază de încrederea oamenilor. E un partid care promite şi s-a demonstrat că e un partid luat în seamă. Următorul pas este să iau legătura cu membrii şi pas cu pas vom construi o organizaţie puternică, un partid care va conta în Brăila”, a declarat Răzmeriţă.
Cosmin Răzmeriţă are 33 de ani, este fost consilier judeţean UNPR şi fost preşedinte al Organizaţiei de tineret a UNPR Brăila.
Organizaţia Pro România Brăila a demisionat în bloc din partid, pe 7 decembrie, în urma unei şedinţe lărgite cu şefii şi membrii din organizaţia judeţeană şi cea municipală.
„În urma consultărilor cu membrii din Organizaţia Pro România Brăila, astăzi, 7 decembrie, am ales să ne luăm rămas bun de la politica pumnului în gură, dusă în ultima perioadă de Victor Ponta (Dragnea 2). În urma atacurilor constante pe care preşedintele Pro România le-a avut atât la adresa celei mai puternice organizaţii din partid, cât şi la adresa liderilor, implicit la adresa electoratului brăilean, electorat de centru-stânga, ne prezentăm demisia”, se arăta într-un comunicat de presă remis de Pro România Brăila la momentul demisiei în bloc.
Emilia Meiroşu, fost preşedinte al Pro România Brăila, unul dintre deputaţii care au fost suspendaţi din funcţii după ce au votat Guvernul Orban, a declarat, pentru AGERPRES, că decizia demisiei în bloc a fost luată şi ca urmare a faptului că organizaţia de la Brăila a fost lăsată „în voia sorţii” după ce ea a fost suspendată şi conducerea a fost preluată de Ion Mocioalcă, secretarul general al partidului, care nu a venit niciodată la Brăila.
Demisia Organizaţiei Pro România Brăila a venit la şase zile după ce europarlamentarul Mihai Tudose şi-a dat demisia din partid, cererea fiind postată pe o reţea de socializare.
Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat săptămâna trecută, pentru AGERPRES, că nu exclude o reîntoarcere în PSD, dar că o hotărâre în acest sens va lua numai după ce va avea o discuţie cu preşedintele interimar Marcel Ciolacu, cu noua echipă de conducere a PSD, dar şi cu membrii fostei organizaţii Pro România de la Brăila.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii