G4Media.ro

Membru CNSAS: Securiștii recrutau copii în vârstă de 13-14 ani pentru a…

Sursa foto: Captură video

Membru CNSAS: Securiștii recrutau copii în vârstă de 13-14 ani pentru a furniza informații despre părinții sau profesorii lor/ Metoda era ilegală chiar și în acea perioadă, am predat 50 de dosare la Parchetul Militar

50 de ofiţeri de securitate care s-au ocupat de recrutarea unor copii ar putea fi cercetați penal. László Csendes, membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, relatează portalului de ştiri din Transilvania Maszol.ro despre procedura iniţiată de CNSAS.

„Este vorba despre o istorie foarte tristă. Securiştii reuşeau să abordeze copii în vârstă de 13-14 ani în aşa fel încât aceştia nici nu-şi dădeau seama cu cine stau de vorbă. Îi recrutau şi îi convingeau să furnizeze poliţiei secrete informaţii despre părinţii sau profesorii lor. Această metodă era ilegală chiar şi în acea perioadă, de aceea am predat dosarele a 50 de asemenea ofiţeri Parchetului Militar pentru a fi cercetate” – a precizat Csendes adăugând că uneori şi copiii erau intimidaţi înainte de a fi fost recrutaţi.

Membrul de etnie maghiară din CNSAS a menţionat că juriştii instituţiei au ţinut cont şi de posibilitatea depăşirii termenului de prescripţie, deoarece a trecut trei decenii de la schimbarea regimului din România. După cum a evidenţiat Csendes, au avut loc negocieri şi cu Parchetul Militar, s-a ajuns însă la concluzia că faptele comise împotriva umanităţii nu se prescriu.

Referitor la recrutarea tinerilor a mai existat o declaraţie făcută de un alt membru al CNSAS, Germina Nagâţ. Cercetătoarea a afirmat toamna trecută în cadrul unui interviu acordat pentru portalul Ziare.com că numărul elevilor de şcoală medie pe care i-a folosit Securitatea drept informatori înainte de 1989 era de cel puţin 10.000:

„Dacă luăm drept bază numărul gimnaziilor care funcţionau la vremea respectivă şi pornim de la faptul demonstrat de documente că anual erau recrutaţi în mod obligatoriu câţiva elevi pentru a deveni informatori, am putea vorbi liniştit şi de un multiplu al celor 10.000. Evident că nu mai există toate dosarele referitoare la «colaboratorii proveniţi din rândurile elevilor», aşa cum era denumită oficial această pătură” – a formulat Germina Nagâţ.

Conform relatării sale, minorii semnau nişte angajamente formale. După cum a precizat, „unii ofiţeri au recrutat dintr-o singură şcoală chiar şi 3-4 elevi”.

Sursa: Magyar Nemzet/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Acei elevi astazi nu pot ocupa functii publice deoarece asa a hotarat statul roman.
    Pot insa ocupa functii publice (si chiar ocupa), copii securistilor care i-au racolat.
    Iar ofiterii primesc pensii speciale, iar statul spune ca nu poate face nimic, deoarece e un drept castigat.
    In romania, securitatea este si acum la putere, prin cnsas si iicmer

    • Va contrazic Basescu, Isarescu, etc…colcaie in functii de conducere.

    • ABC-ule coboara cu picioarele pe pamant. Legea lustratiei (sau punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara 1990) nu a vost adoptata niciodata deoarece Reistiivolutia a fost confiscata de esalonul 2 (KGB) al securitatii. Asa cum a facut Polonia.
      Dosarele au fost distruse o parte sau raspandite astfel incat sa fie greu de gasit. De asta apar si azi tot felul de minuni.
      Fosta securitate KGB detine si azi controlul media, al energiei si a clasei politice.

    • Nu ai dreptate în privința minorilor! Turnătoria la securitate, ca și infracțiunile de drept comun, comise înainte vârstei de 18 ani, nu atrag nici un fel de consecinte juridice.

    • Functie de aptitudini, nu se oprea nimeni la 18 ani cu perspective de liceu, facultate si functii de conducere.

    • Comunismul nu a murit ci doar s-a adaptat si s-a transformat in ceva deosebit de periculos care va distruge esafodajul Europei.
      Istoria e ciclică si bogații vor fi mereu guitati de cei saraci.
      Comunismul a aparut in secolul 18 si tot s-a cizelat prin secolul 20, reinventandu-se in secolul 21.
      La fel s-a întâmplat si cu Securitatea.

  2. In ziua de azi se mananca mult c*cat si nu -i mai ia nimeni in seama. Auzi copii, se dau Rocco Siffredi …

  3. De traiam, mi s-ar fi zis O’Brien.

  4. Mai degraba erau micii infractori care acceptau colaborarea pentru a nu fi exmatriculati din scoala sau trimisi la scoala de corectie. Prin metode specifice, cum spunea Plesita, erau promovati in functii de conducere, sefi, directori, etc.

    • Turnatorii minori sau adulti primeau functii de conducere , nu doar publice.
      Se dadeau posturi militare chiar de colonel unor turnatori care nu aveau nici macar o zi de pregatire militara. Pe baza de devotament si turnatorie.
      La fel cum a ajuns un cizmar presedinte si dictator

    • Nici chir asa.

    • Nu ai dreptate în privința minorilor! Turnătoria la securitate, ca și infracțiunile de drept comun, comise înainte vârstei de 18 ani, nu atrag nici un fel de consecinte juridice.

  5. Vrajeala ieftina , aceata tema a mai fost vehiculata cu ceva ani în urma și nu s a făcut nimic , CNSAS trebuie imediat desființat și toată arhiva depusa la Arhivele Naționale unde cei interesați sa poată avea acces

  6. Dintre „recrutați”: Cioloș, Vlăduț Voiculeț etc