Memoriu al părinților de la „Colegiul Național Dinu Lipatti” din Sectorul 4, către Ligia Deca, după ce elevii trebuie să facă naveta între două sedii aflate la 7 km distanță
Părinți ai elevilor de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București au depus un memoriu către ministra Educației și la Primăria sectorului 4: „Să trimiți elevi de clasa I, a II-a sau a V-a cu vioara în spate sau alte instrumente, să alerge între orele de cultură generală și cele de specialitate, îi va face treptat să renunțe”, spun părinții în document.
Părinții elevilor care învață în Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București au depus un memoriu la Ministerul Educației și la Primăria Capitalei, pentru a semnala problema legată de relocarea elevilor pe parcursul unor renovări la clădirile Colegiului.
Elevii au învățat încă de anul trecut parțial în containere aflate în curtea liceului cu promisiunea autorităților că lucrările se vor finaliza rapid. Însă, și anul acesta orele de instrumente se vor ține în containerele din curtea școlii, iar cele de teorie, la liceul Adventist, în cu totul altă parte a Bucureștiului.
Pe grupurile de părinți aceștia au fost anunțați săptămâna trecută, cu mai puțin de o lună înainte de începerea școlii, că orele de teorie se vor desfășura la Liceul Adventist (n. red care este pe strada Metalurgiei, în Berceni) și cele de instrumente, în containerele din curtea Colegiului Național Dinu Lipatti din București (Str. Principatele Unite, nr. 63).
Elevii au învățat și anul trecut în containere, când părinților li s-a spus că se reabilitează clădirile Colegiului, dar atunci elevii au putut învăța pentru orele de teorie în sălile de curs. Primarul sectorului 4, Daniel Băluță a anunțat pe 6 august într-o postare pe Facebook, că au început lucrările la clădiri fără să precizeze cât vor dura.
“Săptămâna trecută am fost anunțați pe grupurile de părinți că anul școlar după ce am învățat un an în containere și nu s-a întâmplat nimic și a fost foarte greu cu orele de instrumente vă imaginați zică în containere. După un an de învățat în containere acum de fapt ei nu pot recondiționa energetic acea clădire decât dacă pleacă toți copiii din curte. Fix în ziua în care noi am primit acel mesaj, primarul de la Sectorul 4 a făcut o conferință de presă în care a anunțat că se recondiționează Dinu Lipatti și că elevii nu vor fi relocați. Asta a spus el, și nu-mi venea să cred. Citeam pe internet, mă uitam la postarea de pe Facebook a primarului și la mesajul primit de noi în aceeași zi pe grup, care spuneau lucruri diferite: ne-au spus copiii vor învăța în containere”, a spus un părinte pentru Edupedu.ro.
“Pentru mulți copii s-a cerut deja transferul pentru că părinții nu pot gestiona drumurile, pur și simplu copiii vor trebui să renunțe la muzică”, spune părintele.
În memoriul înaintat Ministerului Educației și Primăriei părinții semnalează faptul că distanța dintre cele două locații unde vor învăța elevii este prea mare, în special pentru copiii de clasele primare.
Citiți articolul integral pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu