Mesaj antisemit, proiectat pe Casa Anne Frank din Amsterdam / Fundația: Autorii atacă autenticitatea Jurnalului şi incită la ură. Ei neagă de asemenea Holocaustul şi uciderea câtorva milioane de evrei
Poliţia olandeză a anunţat vineri deschiderea unei anchete după ce Fundaţia Anne Frank a făcut o plângere în urma proiectării unui mesaj antisemit pe Casa Anne Frank din Amsterdam, transmit AFP, Reuters şi DPA, citate de Agerpres.
Mesajul respectiv, proiectat pe 6 februarie seara, făcea referire la o teorie conspiraţionistă a extremei drepte conform căreia tânăra victimă a Holocaustului nu este autoarea faimosului său ‘Jurnal’; imagini ale mesajului au fost postate pe aplicaţia Telegram.
”Fapta s-a produs în această săptămână, ne-a fost semnalat şi suntem în curs de a ancheta circumstanţele”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Amsterdam, care nu a oferit alte detalii.
Fundaţia Anne Frank, care administrează clădirea vizitată anual de circa un milion de persoane, s-a declarat ”şocată şi dezgustată”.
Mesajul laser proiectat, ‘Ann Frank, inventatoarea pixului’, face aluzie la afirmaţiile false conform cărora ‘Jurnalul’ a fost scris parţial cu acest tip de stilou care nu a început să fie utilizat decât în perioada post-belică.
Această teorie se bazează pe descoperirea mai multor foi acoperite cu scris cu pixul găsite printre hârtiile Annei Frank în anii 1980, dar care în realitate au fost lăsate accidental de către un cercetător în anii 1960, au indicat media olandeze.
”Autorii atacă autenticitatea Jurnalului Annei Frank şi incită la ură. Ei neagă de asemenea Holocaustul şi uciderea câtorva milioane de evrei de către nazişti. Este vorba despre un film antisemit şi rasist”, a declarat Fundaţia Anne Frank.
”Nu este loc pentru antisemitism în ţara noastră; nu putem şi nu trebuie să acceptăm niciodată antisemitismul”, a reacţionat premierul olandez Mark Rutte pe Twitter.
Incidentul arată necesitatea legilor care incriminează negarea Holocaustului în Ţările de Jos, a subliniat la rândul său ministrul justiţiei Dilan Yesilgoz-Zegerius.
După ce au fugit din Germania, Anne Frank şi familia ei s-au ascuns timp de doi ani, împreună cu o altă familie, într-o încăpere secretă a casei din Amsterdam, unde a scris ‘Jurnalul’ în perioada iulie 1942 – august 1944. Cele două familii au fost însă trădate şi ulterior deportate. Anne Frank a murit, la vârsta de 15 ani, în lagărul de concentrare Bergen-Belsen în primăvara lui 1945.
Jurnalul Annei Frank este unul dintre documentele cele mai importante rămase din timpul Holocaustului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank