Mesajul Papei Francisc de Crăciun: Spuneți ”mulțumesc”!. Este cea mai bună modalitate de a schimba lumea
Papa Francisc a celebrat marţi seara iubirea necondiţionată şi gratuită în defavoarea logicii economiei de piaţă, în tradiţionala sa omilie de Crăciun, pronunţată în faţa a mii de credincioşi, informează agenţiile de presă internaţionale, potrivit Agerpres.
„Crăciunul ne aminteşte că Dumnezeu continuă să iubească toţii oamenii, chiar şi pe cei mai răi”, a subliniat Suveranul Pontif, liderul a 1.3 miliarde de catolici din întreaga lume, în timpul liturghiei din noaptea de Ajun, celebrată în somptuoasa Catedrală Sfântul Pentru din Roma.
„Iubirea sa este necondiţionată” şi „gratuită” chiar dacă „poţi să ai idei greşite” a insistat Sfântul Părinte, care a evidenţiat „caracterul gratuit” al acestui tip de iubire care „răspândeşte pacea şi bucuria”.
Papa Francisc a mai cerut credincioşilor să nu uite „să spună mulţumesc” deoarece aceasta „este cea mai bună modalitate de a schimba lumea”.
„Să nu aşteptăm ca vecinul nostru să devină bun pentru a-i face bine, ca Biserica să fie perfectă pentru a o iubi, ca ceilalţi să ne arate consideraţie pentru a-i servi. Să fim noi primii”, i-a sfătuit Papa pe credincioşi.
Să trăim viaţa ca pe un cadou făcut celorlalţi este „cel mai bun mod de a schimba lumea” şi să îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru modul în care îi iubeşte pe toţi”, a adăugat Suveranul Pontif.
„Cât de des credem că Dumnezeu este bun dacă suntem buni şi ne pedepseşte dacă suntem răi. Totuşi, El nu aşa este. În pofida tuturor păcatelor noastre, continuă să ne iubească”, a adăugat el.
Pentru Papa Francisc, care a fost ales în 2013, acesta este cel de-al 7-lea Crăciun pe care îl celebrează la Vatican.
Înainte de începerea slujbei, Papa a dezvelit o statuetă a pruncului Iisus, iar 12 copii din Italia, Japonia, Venezuela, Kenya, Uganda, Filipine şi Irak au aşezat flori lângă altar.
La încheierea serviciului religios, care a durat 90 de minute, Pontiful a ridicat statueta pruncului Iisus şi, însoţit de copii, a aşezat-o în ieslea cu figurine amenajată în interiorul bazilicii.
Miercuri, Sanctitatea Sa va transmite tradiţionalul mesaj Urbi et Orbi („Către oraş şi lume”) prin care oferă binecuvântări şi iertare pentru păcate şi care este adresat credincioşilor de Crăciun, de Paşte şi după alegerea unui nou papă. Pontifii folosesc de obicei aceste ocazii pentru a se exprima în favoarea păcii mondiale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii