G4Media.ro

Mesajul Papei Francisc de Paștele catolic/ Obiceiuri în România

Mesajul Papei Francisc de Paștele catolic/ Obiceiuri în România

Papa Francisc a oficiat Slujba de Înviere pentru Paştele Catolic în noaptea de sâmbătă spre duminică la Bazilica Sf. Petru din Vatican în condiţii de securitate stricte, îndemnându-i pe credincioşii catolici să lase deoparte mulţumirea de sine şi să-şi reînnoiască credinţa în depăşirea nedreptăţii, relatează dpa, citat de Agerpres.

În timpul serviciului religios, papa a vorbit posomorât despre complacere şi reînnoire.

„Credinciosul de astăzi … a cedat unei realităţi care îl face să creadă că nu poate face nimic pentru a depăşi nenumăratele nedreptăţi pe care mulţi dintre fraţii săi le îndură personal”, a spus Suveranul Pontif.

El ”a intrat într-o rutină opresivă care l-a privat de memorie”, a spus papa Francisc, adăugând că sărbătorile de Paşte sunt tocmai unele de „reînnoire a credinţei că Dumnezeu intră … punând la încercare determinismul nostru monoton şi paralizant. ”

Opt adulţi au fost botezaţi la slujba de sâmbătă, inclusiv un solicitant de azil din Nigeria, care a devenit erou în Italia după ce a ajutat la dejucarea unui jaf, anul trecut.

Măsurile de securitate au fost mai stricte decât de obicei la slujba de sâmbătă, după ce poliţia italiană a efectuat în cursul săptămânii patru raiduri împotriva unor susţinători suspecţi ai unor grupări teroriste islamiste şi a arestat şapte persoane având legături cu un cetăţean tunisian care a efectuat un atac cu un camion în Berlin.

Duminică, papa Francisc va oficia Sfânta Liturghie, iar la încheierea celebrării euharistice va adresa Cetăţii şi Lumii („Urbi et Orbi”) tradiţionalul mesaj de Paşti şi Binecuvântarea apostolică.

Obiceiuri in România și cum a petrecut Învierea președintele Iohannis

Sute de persoane au dus, duminică, la Biserica Româno-Catolică „Sfântul Mihail” din Cluj, coşuri cu mâncare pentru a fi binecuvântată de preoţi în ziua de Paşti, conform unei tradiţii vechi.

„Poporul creştin sărbătoreşte din nou, după 40 de zile de post, şi credem că bucatele pregătite pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului, trebuie binecuvântate de acel Dumnezeu care ni le-a dăruit. Binecuvântarea bucatelor este un obicei străvechi pe care l-am primit de la strămoşii noştri, datează din secolul al XV-lea şi l-am păstrat cu sfinţenie şi azi în toate bisericile romano-catolice. Aducem la biserică acele bucate care ne sunt dragi, le binecuvântăm la Liturghie şi apoi ne întoarcem cu ele la familii pentru a putea mânca toţi din bucatele sfinţite”, a declarat, duminică, administratorul parohial al Bisericii Romano-Catolice „Sfântul Mihail”, Stelian Veres.

Credincioşii au dus la biserică ouă, vin, cozonac şi diferite alte produse alimentare specifice sărbătorilor pascale.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, sâmbătă noapte, urări de bine tuturor românilor, atât celor care sărbătoresc Paştele, cât şi celor care serbează Floriile, transmite Agerpres.

„Sărbători fericite! Avem dublă sărbătoare: unii sărbătorim acum Învierea – şi le doresc ‘Hristos a Înviat!’ – iar mulţi serbăm astăzi Floriile şi le doresc ‘La mulţi ani’ şi o sărbătoare frumoasă!”, a spus Iohannis la ieşirea de la slujbă.

Klaus şi Carmen Iohannis au fost prezenţi la slujba de Înviere de la biserica parohială romano-catolică „Sfânta Treime”, aflată în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului. Preşedintele va petrece sărbătorile pascale la Sibiu, alături de familie. Soţii Iohannis au petrecut şi anul trecut sărbătorile de Paşte la Sibiu. Cei doi au participat şi în 2017 a slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică, precum şi la slujba de duminică.

Şeful statului este de confesiune protestantă, dar participă la slujbele de la biserica romano-catolică din Sibiu, având în vedere că soţia sa este greco-catolică.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează