Meta va încerca să aplice modelul chinezesc de inteligență artificială DeepSeek
În vreme ce întreaga industrie americană de inteligenţă artificială pare pusă pe jar de chinezii de la DeepSeek, şeful Meta Mark Zuckerberg se arată destul de relaxat, el declarând, la conferinţa cu investitorii prilejuită de anunţarea celor mai recente rezultate financiare, că nu este îngrijorat în legătură cu ceea a realizat DeepSeek, transmite News.ro.
Întrebat despre faptul că DeepSeek a reuşit să construiască un AI generativ cu o fracţiune din banii pe care îi cheltuiesc în acest sens companiile americane, Zuckerberg spune că asta „nu a făcut decât să ne întărească convingerea că acesta este lucrul corect pe care trebuie să ne concentrăm”.
Zuckerberg a remarcat că „există o serie de lucruri noi pe care (cei de la DeepSeek) le-au făcut, pe care încă le digerăm” şi că Meta intenţionează să implementeze „progresele” DeepSeek în Llama.
Cu alte cuvinte, Meta (şi probabil celelalte companii americane) vor încerca să-şi reducă cheltuielile cu AI-ul de maniera în care au făcut-o chinezii de la DeepSeek.
Zuckerberg a încercat să risipească şi îngrijorările conform cărora miliardele de dolari pe care le cheltuieşte pe plăci video vor fi irosite: „Continui să cred că investiţia foarte mare în capital şi infrastructură va fi un avantaj strategic în timp”, a spus el.
Şeful Meta, la fel ca mulţi alţii din industrie, crede că nevoia de infrastructură se va muta de la antrenarea modelelor, la îmbunătăţirea raţionamentului acestora, ceea înseamnă că va fi nevoie în continuare de plăcile video Nvidia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.