Metal în Timișoara, de la Negură Bunget la Consonance Studio: Povestea artistului care a dus muzica metal autohtonă în atenția publicului internațional și cum pregătește noua generație pentru succes

Negură Bunget a fost cea mai importantă trupă de metal din istoria României. Apreciată de critici, cu succes pe plan internațional și o discografie care rezistă în timp. E o reușită cu atât mai impresionantă dacă luăm în calcul faptul că au abordat un stil aflat, la vremea respectivă, încă în perioada incipientă și nu foarte ușor de digerat, chiar și în rândul fanilor muzicii extreme.

Primele materiale au fost puternic influențate de black metal, un gen de muzică extrem de controversat în practică și în teorie, sau mai bine zis în ideologie. Unii îl asociază cu satanismul, alții cu păgânism, nihilism, orice formă de rebeliune împotriva creștinismului. De aici a pornit, cu toate că de-a lungul anilor au apărut atât de multe subgenuri și interpretări stilistice încât e greu să formulezi o definiție exactă și absolută. În esență, black metal-ul e vorba despre libertate. Atât în exprimare cât și în limbajul muzical.

Această formă de libertate artistică invită la experimentare și la originalitate. A dus la formarea unui spectru larg de proiecte muzicale care nu au multe lucruri în comun cu începuturile mișcării, motiv pentru care sunt blamate de puriști. E un paradox aici, pe de o parte ai libertatea de exprimare, pe de alta găsești elitiștii care cred că primele trupe au spus tot ce era de spus. Negură Bunget face parte din trupele apreciate pentru contribuția lor la evoluția genului.

Trupa a fost fondată în 1995 de Gabriel Mafa și Edmond Karban, cunoscuți și sub numele de scenă Negru și Hupogrammos. La scurt timp după s-a alăturat și Cristian Popescu, aka. Sol Faur. După o serie de materiale lansate la casa de discuri timișoreană Bestial Records, Negură Bunget a semnat cu un label din Italia, code666, o mare reușită pentru o trupă de metal din România. Au avut turnee prin toată Europa și America de Nord.

Din păcate, în urma unor neînțelegeri, Edmond și Cristian au decis să părăsească trupă și să formeze Dordeduh, un proiect similar în ceea ce privește temele abordate și ideile muzicale. Moartea lui Gabriel Mafa din 2017 a însemnat și sistarea definitivă a proiectului Negură Bunget, dar moștenirea lăsată e prezentă și în zilele noastre.

Edmond Karban influențează și în prezent scena timișoreană prin activitățile sale de zi cu zi. Dordeduh e un proiect activ, cu două materiale lansate până în prezent, dar contribuția lui e mai profundă decât atât. Îl găsești și la concerte rock și metal din Timișoara, unde lucrează ca sunetist, sau la Consonance, studio-ul de înregistrări pe care l-a fondat, unde produce trupe cunoscute de la noi și din afară, sau proiecte cu potențial.

Chitarist, solist, inginer de sunet, producător și câteodată mentor, Edmond e un artist cu o experiență de peste 30 de ani în industria muzicală. Un om de la care ai multe de învățat.

De pildă, cum era scena de metal timișoreană în anii 90? Sau cum a reușit să pătrundă pe piața internațională cu Negură Bunget, un proiect de provincie? Ce a învățat din studio-urile în care a înregistrat de-a lungul carierei și cum l-a ajutat asta să devină un producător mai bun? Munca la Consonance Studio îl pune în contact și cu noua generație, care are nevoie de expertiza lui de muzician trecut prin toate.

Am vorbit cu Edmond Karban și cu artiștii cu care a lucrat să înțeleg trecutul, prezentul și viitorul scenei care a dat cea mai bună trupă metal din istoria României. Și ce șanse sunt să repete performanța.

Înainte de Negură Bunget, când trupele cântau cum puteau, la ce puteau

Era era foarte greu să faci muzică metal în Timișoara în vremurile de după Revoluție. Artiștii căutau electroniști să le construiască pedale sau amplificatoare pentru chitare. Toți se descurcau cum puteau: „Pe vremea aia trebuia să te bazezi pe ureche, căci nu existau acordoare, tabulari de chitară, tutoriale pe internet. Primul efect de chitară a fost un fuzz cu tranzistoare pe germaniu, băgat în etajul final al unui radio VEF. Am avut o chitară „rece” de 3/4, pentru copii. Dacă ți se rupea firul, care era mai subțire decât firul de păr, înnebuneai. Dar nu pot descrie bucuria primului sunet distorsionat pe care l-am auzit din chitara respectivă.”

În aceste condiții au apărut trupe ca Ultimatum, una dintre primele trupe de death metal din România, Damnat, o trupă apreciată de Edmond, care mi-a spus că „au cântat „Lack of Comprehension” al celor de la Death într-un concert în deschidere la Anathema și Schnitt Acht”, înregistrarea aici, Fobia lui Andrei Racolța din Haos sau Cardinal.

Anul 1994 a fost, în egală măsură, important și haotic pentru Edmond. Deși nu avea nici un fel de experiență în muzică a fondat o trupă, Aheon, împreună cu prietenul Cristian Varga, după ce a eșuat cu proiectele Hell Survior și Putrefaction. Mai apoi a început să meargă la repetițiile trupei Society, cu care a avut și primul concert, în cantina facultății de agronomie. A compus și înregistrat un demo cu Post Mortem și a participat la concursul Constelații Rock.

În toată această perioadă era ocupat și cu propriul proiect, rebotezat Makrothumia. A strâns suficient material pentru un album și a apelat la Studio Recording, singurul studio profesional de care știa la vremea respectivă: „Deian Feniat a fost la butoane, auzise de metale, deși nu era neapărat un adept, așadar i-am încredințat lui înregistrarea materialului. Totul a durat câteva ore. Nu am fost deloc mulțumit de tonul chitarelor, dar cam atât se putea în vremea respectivă, neavând echipamentele necesare pentru a reda un sunet potrivit de metal.”

La finele anului 1994 a înregistrat la casetofon și primele piese Wiccan Rede. Spre deosebire de celelalte trupe în care a fost implicat, în Wiccan Rede a început să folosească teme locale: „Întotdeauna am simțit că Transilvania e poate cel mai potrivit subiect sau areal pentru black metal, dat fiind și componenta ei metafizică. Nu am considerat niciodată că aș fi persoana cea mai potrivită să compună și să scrie despre asta, dar cum nimeni nu o făcea, am zis că mai bine să fie decât să nu.”

Negură Bunget, un proiect original încă din fașă

După ce au înregistrat un demo cu Wiccan Rede, „From Transilvanian Forests”, lansat în 1995, și-au schimbat numele în Negură Bunget și au aprofundat și mai mult elementele naționale. Nu ei au inventat black metal cu influențe mitologice, dar au fost primii care au vorbit în piese despre mitologia autohtonă, cu versuri în română, în timp ce majoritatea trupelor îl venerau pe diavol în engleză.

Edmond mi-a explicat că aspectul „românesc” a fost doar o felie din întreg: „Black metal-ul impunea impersonalul. A-ți alinia voința ta cu voința Universului. Sunt conștient că această formulare sună pretențios și rațional. Dar dacă începi să aplici asta în viața zilnică, la nivelul la care ești, cu modestie și perseverență, ajungi să începi să fii atent la propria importanță de sine. Dacă mai poți adăuga și liniștea minții, lași loc la pătrunderea unor percepții neaccesibile până atunci. Iar acele percepții sunt adesea impersonale, căci trec de la a înțelege, la a știi cu toată ființa. În felul acesta, personalul, „românescul”, devin doar o caracteristică a unui proces mai amplu.”

Pe lângă textele pieselor, influențate de mitologia dacică, o altă parte din întreg era reprezentată de instrumentele naționale încorporate în muzica Negură Bunget. Le-a achiziționat de-a lungul timpului din diverse „cotloane ale țării” și le-a folosit întotdeauna într-un mod experimental, improvizat, nu a integrat culegeri muzicale din folclor: „atmosfera creată de aceste instrumente, de cele mai multe ori interpretate într-un context cu totul neobișnuit pentru ele și felul în care au transmis un mesaj impersonal, au condus perspectiva diferită, poate chiar inedită, a ceea ce este perceput ca „românesc.”

Tot în Timișoara a apărut și Bestial Records, o casă de discuri înființată, inițial, cu scopul de a scoate pe piață albumele Negură Bunget: „Frații Mihailov aveau un magazin, în zona studențească, unde vindeau casete, tricouri și merchandise de metal. La un moment dat i-am întrebat dacă nu ar fi interesați să ne scoată „Zârnindu-să” pe casetă. A fost o idee spontană, nepremeditată, în care am simțit că ar putea să se unească mai multe puzzle-uri către un context fericit. Așa a început Bestial Records. N-am apucat să-mi manifest niciodată recunoștința fața de Adi Mihailov. Ne-a susținut foarte mult și a pus multa pasiune în munca lui.”

Edmond consideră că apariția Bestial Records a avut un impact național. Faptul că trupele autohtone au avut o rampă de promovare a propriilor materiale a contribuit la dezvoltarea scenei underground din România. Pe lângă Negură Bunget, la Bestial au scos albume și trupe ca Grimegod, Avatar, Agathodaimon sau Gothic.

Agonie și extaz în studiourile anilor ’90

Primul album Negură Bunget a fost înregistrat la Magic Sound din București, în mare parte datorită faptului că acolo se aflau Cristi Solomon și Radu Negru, doi dintre puținii ingineri de sunet care ascultau muzică metal. „Zârnindu-să” a fost tras în 22 de ore, dar pentru că au rămas fără suficient timp să-l și mixeze, au fost nevoiți să aștepte câteva zile până la versiunea finală, care, din păcate, a dezamăgit: „Nu a fost exact ce ne-am fi dorit noi. Clapele erau mult prea jos în mix, față de cum ne-am imaginat noi. De aceea încă din vremea respectivă au existat doua versiuni ale albumului. Una trimisă de de la Magic Sound, ce a reprezentat primul slot de casete, și una cu clapele reînregistrate în studioul Voxstar peste materialul inițial.”

Apoi a urmat EP-ul „Sala Molksa”, înregistrat în Timișoara la Show Factory, condus de Sebastian Ciocan, o experiență mai reușită, cu toate că Sebastian nu era inițiat în muzica metal. Oricum, proximitatea față de studio a însemnat și mai mult control asupra materialului. Ultimul album scos la label-ul Bestial Records, „Maiastru Sfetnic”, a fost înregistrat tot la Timișoara, de data asta la Bilutza Studio, un studio foarte modern la vremea respectivă. Echipamentele erau high-end dar nu era cine să lucreze pe ele.

A fost, din nou, o experiență dezamăgitoare: „Rezultatul a fost mult sub așteptările noastre, mai ales că lucrasem foarte mult la pregătirea albumului. A fost de fapt primul album conceptual pe care l-am pregătit. Am fost atât de dezamăgit de rezultat încât de-ndată ce am ieșit pe ușa studioului, am știut că voi reînregistra albumul respectiv; lucru ce s-a și întâmplat mulți ani mai târziu prin „Măiestrit”.

Pentru albumul „’n Crugu Bradului”, primul material pentru casa de discuri italiană code666, s-au întors la Magic Sound din București, de data asta cu o altă strategie. Au locuit în capitală mai bine de o lună, până când albumul a primit o producție corespunzătoare, un efort care a dat roade: „nu a ieșit deloc rău, a fost primit foarte bine atât în țară cât și în străinătate.”

După aceste sesiuni au decis să producă totul in-house și Edmond să fie responsabil cu sunetul. Așa a luat naștere Negura Studio, precursorul Consonance, unde au înregistrat cel mai important album din discografia lor. „OM”, lansat în 2006, e în continuare catalogat drept o piatră de hotare în istoria metal-ului românesc, momentul când Negură Bunget a ajuns să rezoneze puternic și în străinătate.

A fost ceva total neașteptat, chiar și pentru Edmond: „A primit niște recenzii incredibile, ce veneau de la cele mai mari publicații din domeniu, ca Metal Hammer Germania, Rock Hard, Terrorizer UK, etc. Noi știam că am făcut un album bun, însă nu ne-am așteptat să fie atât de apreciat. Cred că a prins pentru că era fresh pentru vremea respectivă.”

L-am întrebat de toate aceste experiențe de studio pentru că am vrut să văd cum l-au ajutat să devină un producător mai bun. Edmond e convins că totul pleacă de la „trial and error”, de la experiență, tot ce a învățat a fost după ce a greșit de nenumărate ori: „atuul meu a fost că am avut multe ocazii în trecut unde, din cauza lipsei echipamentului, a trebuit să fac din căcat bici și să și pocnească.”

După succesul „OM”, Edmond nu s-a gândit să plece în străinătate, deși avea posibilitatea de a face un masterat în antropologie în Belgia. A decis să rămână în Timișoara unde a dezvoltat două noi proiecte muzicale, Dordeduh și Sunset in The 12th House, și Consonance Studio.

De la muzician la producător, fără sacrificiul creativ

Edmond Karban e convins de faptul că e făcut pentru munca de producător muzical. Îi place și să mixeze, în special live, dar a fost fascinat de partea de producție încă de când a început să lucreze cu oameni în studio. A produs materialele „Inarborat Kosmos”, „OM” și „Măiestrit”, deci nu era un novice când s-a apucat să lucreze și cu alte trupe, o componentă foarte importantă în procesul creativ: „Trebuie să vezi cine este omul care-ți intră în studio. Dacă e deschis la sugestii, e suficient de flexibil mental să-ți permită să aduci o viziune ce ar putea complimenta materialul? De cele mai multe ori, muzicianul este foarte subiectiv cu privire la propriul material. Și e firesc să fie așa. Însă producătorul este cel care poate aduce o viziune obiectivă albumului.”

Ca producător se ocupă de decizii legate de echipamentul pe care-l folosește pentru a obține un anumit sunet, dar și de detalii creative, cum ar fi reordonarea materialului, modificări în compoziție sau chiar și în cizelarea textelor. Un sfat obiectiv din partea unui om cu experiență cântărește mult. Producătorul este „cel care poate aduce un album la un nivel mult mai elevat în comparație cu intenția inițială”.

Job-ul îi permite să fie și la curent cu noua generație de talente din Timișoara, despre care are o părere foarte pozitivă: „Timișoara este matca unui nou val de formații, cea ce e surprinzător pentru mine, căci provin din zona thrash-death metal. Desigur mai sunt și cei de la Diluvian Collapse, dar ei deja lucreză la al doilea album și deja au cam început să-și facă un nume.”

Am luat seamă de recomandarea lui și l-am sunat pe Deian Nuță, chitarist și compozitor în Diluvian Collapse, să-mi explice cum l-a ajutat Edmond în carieră:

Diluvian Collapse și importanța experimentării

Proiectul a început în 2018 ca o continuare a trupei de metalcore Bleed Your Eyes. După cum îi zice și numele, piesele sunt inspirare din mitologia sumeriană, babiloniană, popoarele antedeluviene, dar asemănările cu Negură Bunget se termină aici. Ei cântă ceva diferit, tot metal, dar nimic „black”. De fapt, Deian mi-a spus că nu e mare ascultător al genului, dar apreciază Negură Bunget pentru că au propriul lor sunet, ceea ce e extrem de greu pentru o trupă.

A făcut cunoștință cu Edmond în 2016, când le-a făcut sunetul la primul concert, dar au intrat în vorbă de-abia în 2019, la Rock la Mureș, când i-a lăudat pentru prestația de pe scenă: „A fost important să auzim cuvintele alea, dacă Edmond zice asta, care are o istorie în spate cu muzica și a reușit, atunci hai să ne mobilizăm să tragem un album.” Consonance Studio a fost opțiunea evidentă pentru înregistrarea materialului.

În cadrul sesiunilor de înregistrări, Edmond a fost și producător și inginer de sunet. Deian își amintește că totul a mers perfect, erau pe aceeași felie, ceea ce i-a convins să revină de fiecare dată când au vrut să tragă o piesă nouă. La Consonance Studio se simt ca acasă și crede că e foarte important să fii înconjurat de oameni care înțeleg ce înseamnă efortul artistic.

Apropo de asta, a învățat de la Edmond să nu-i fie frică să experimenteze din punct de vedere muzical: „Nu înseamnă să te duci doar pe experimentat, trebuie să existe un balans. Dar să nu fii ca un cal care vede doar în față. Că nu se știe ce poate ieși. Decât să te îngrădești singur mai bine să fii deschis. E un sfat pe care l-am și aplicat în muzica noastră.”

Methadone Skies e o altă trupă care a lucrat aproape exclusiv cu Edmond, una dintre cele mai apreciate și longevive din istoria orașului de pe Bega. Se pregătesc să-și lanseze cel mai nou album, „Spectres at Dawn”, al cincilea înregistrat la Consonance Studio.

Methadone Skies, trupa de casă de la Consonance Studio

Flavius Retea, toboșarul Methadone Skies, mi-a spus că Edmond și Jimmy, adică Sol Faur, fac parte din familia extinsă a trupei. Prima oară când au tras la Consonance a fost în 2013, la sesiunile pentru „Eclectic Electric”, o experiență remarcabilă datorită faptului că totul era mult mai profi decât ce au trăit până atunci. Au înregistrat instrumentele separat, cu metronom, în contrast cu munca la primul album, care a fost mai mult un jam session.

S-au simțit un pic timorați când au început să lucreze, fiind mai tineri și familiari cu muzica Negură Bunget și Dordeduh, dar s-au calmat când au văzut cât de modești sunt Ed și Jimmy și ce deschidere au față de trupele noi. Nu au simțit niciodată că a fost un produs de mercenariat, „că vin în studio să monteze microfoanele, să apese record, să tragă câteva piese și la revedere.”

Flavius consideră că ajutorul lor a lăsat o amprentă foarte mare asupra sunetului Methadone Skies, iar între ei s-a creat și o prietenie de-a lungul celor 12 ani de colaborare. Când Edmond a vrut să adune mai mulți muzicieni pentru o versiune extinsă Dordeduh, pentru concerte, a apelat la Flavius să se alăture trupei la percuție. Astfel au ajuns să cânte împreună doi-trei ani de zile. Edmond și Jimmy sunt și sunetiștii lor la toate concertele.

Multe lucruri par de neatins pentru multe trupe tinere, dar să ai în apropierea ta un exemplu care-ți poate relata concret ce înseamnă un turneu, din punct de vedere logistic și mental, e, după părerea lui Flavius, un ajutor uriaș: „De multe ori ceea ce-ți imaginezi tu nu pușcă cu realitatea. Trebuie să ai pe cineva care să-ți spună de la firul ierbii, o trupă care a mers în turnee extensive. Mai ales că nu stau într-o grotă, sunt oameni foarte accesibili, îi vezi în fiecare weekend, se ocupă de sunet la concerte de pop, metal, thrash sau muzică electronică.”

Cu o astfel de deschidere, profesionalism, infrastructură, „know-how” și proximitate, artiștii din Timișoara au un avantaj față de alte orașe din România. I-am întrebat pe fiecare cum văd trupele din noua generație, ce șanse au să ajungă la nivelul atins de Edmond și mai departe:

Banatu-i fruncea, acoperită de plete

Edmond e de părere că mutatul în capitală nu ar trebui să fie prioritar pentru progresul unei trupe: „Eu personal nu cred în povestea mutatului în capitală. Dacă miza ta este doar de a face bani și a avea faimă, da, pare opțiunea cea mai logică. Însă mie mi se pare greșit din temelie să pleci cu astfel de așteptări la drum. Timișoara nu stă rău în privința evenimentelor și mă bucur să văd că oamenii implicați sunt din ce în ce mai profi.”

Acest sentiment e împărtășit și de Deian, care crede că poate e mai dificil pentru un muzician din Timișoara decât unul din București dar nu e imposibil: „Dacă se poate doar în București atunci ce fac eu aici? Sau Edmond? Se poate. E și chestia cu „Banatu-i fruncea”, avem chestiile noastre până la urmă. E foarte bine să fii mândru de locul în care ai crescut și să vrei să crească. Doar că nu ar trebui să ne lăsăm orbiți de fală. Uneori cred că e mai bine să muncești fără să te gândești la rezultate.”

Flavius e convins de faptul că orașul a început să producă niște proiecte muzicale sustenabile și de calitate, săptămânal există măcar un concert în oraș și a văzut niște trupe tinere cu toboșari care sunt la un nivel tehnic peste ceea ce poate face el. Dar e important ca timișorenii să susțină aceste proiecte: „Scena o facem noi. Noi ne facem acest acasă. Nu e o discuție despre ce îți poate oferi orașul, e despre ce poate muzicianul să ofere, ce putem noi, fiecare, să punem pentru orașul ăsta.”

În final, l-am întrebat pe Edmond cum compară lucrurile din prezent cu perioada când își confecționa propriile instrumente. E mai ușor sau mai greu pentru o trupă la început de drum să ajungă unde a ajuns el?

Răspunsul e atemporal: „În devenirea mea, fiecare perioadă e o parte esențială din puzzle. Fiecare etapă își are rolul său, chiar dacă rolul este de a învăța din greșeli. Momentele în care simți reușita, „succesul”, sunt net mai puține decât momentele în care o dai de gard și greșești. Nu exista carieră fără greșeli multiple.”

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.