Metamorfoza lui Assange: de la erou hacker la „spion rus”

Sic transit gloria hacker. Șase ani, nouă luni, douăzeci și patru de zile de metamorfoză: de la spărgătorul punk de secrete de stat (în mare parte americane) cu față prelungă și ciuf rebel, la predicatorul filozofiei Wikileaks cu părul lung strâns la spate, cu o carte a lui Gore Vidal (despre politica externă americană) în mână şi cu privirea pierdută, scrie ziarul italian Corriere della Sera, preluat de Rador.

Șase ani, nouă luni, douăzeci și patru de zile încuiat într-o cameră. Cu apariţii ocazionale pe balconul care are vedere pe o elegantă stradă londoneză Knightsbridge, la câțiva pași de magazinul universal Harrods. A fost nevoie de mai puțin de șapte ani pentru a-l transforma pe Julian Assange de la rock-star (vezi filmul hollywoodian despre viața sa, interpretat de Benedict Cumberbatch) la posibil spion rus, colaborator al televiziunii de stat din Rusia, idol al dreptei americane din 2016 (după scufundarea campaniei lui Hillary Clinton, victimă a atacurilor hackerilor).

Assange, un oaspete din ce în ce mai puţin preţuit de guvernul ecuadorian, care la un moment dat încercase să-i dea un pașaport diplomatic care să-l trimită la Moscova în calitate de corespondent (unde ar fi fost alături de „colegul” și de sursa sa, Edward Snowden). Când poliția britanică a anunţat că nu va considera valabil acel permis de trecere și că îl vor aresta oricum, guvernul ecuadorian amenință că-i va întrerupe conexiunea la Internet, aşa cum se procedează cu adolescenții capricioși. Și astfel (fostul) cel mai căutat hacker din lume ajunge blocat într-o cauză legală proces împotriva gazdelor sale care în cele din urmă îl constrâng să plătească cheltuielile medicale și să aibă mai multă grijă de pisică.

Șederea lungă obligată la Londra a lui Julian Assange, creatorul și liderul WikiLeaks, care a fugit de justiția suedeză, britanică, americană, este în același timp un roman de spionaj, care i-ar plăcea mult lui John le Carré, un thriller juridic de tipul celor semnate de John Grisham, și un mic semn liniștitor al vremurilor.

Cazul juridic, extrem de complex, poate fi rezumat astfel: în 2010, justiția suedeză dorește să-l interogheze pe Assange (care se află în Anglia) în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală și de viol aduse de două femei. El nu vrea să se deplaseze, deoarece se teme să fie extrădat din Suedia în Statele Unite (care îl investighează pentru dezvăluirea secretelor militare americane furate de soldatul Manning și de alții și apoi publicate de Wikileaks). În noiembrie 2010, Suedia emite un mandat de arestare internațional (care va fi revocat, din cauza imposibilității de a-l interoga pe acuzat, însă mai e timp până în august 2020, înainte de expirarea termenului limită). În luna următoare, după o scurtă detenţie, Assange iese pe cauțiune și începe calea lungă și sinuoasă a apelurilor. În cele din urmă, pe 19 iunie 2012, se refugiază în ambasada ecuadoriană, încălcând condițiile eliberării pe cauțiune.

De ce Ecuador? Pentru că președintele Correa, pe care Assange îl intervievase recent în programul său pentru canalul rus RT, era un fan Wikileaks și al campaniei foarte jenante pentru Statele Unite la nivel diplomatic și devastatoare în ceea ce privește organizarea serviciilor secrete. Astfel, Correa îl primeşte pe Assange, acordându-i azil şi erijându-se într-un apărător al libertății de exprimare.

De fapt, Correa, aşa cum s-a văzut mai târziu, a început să-l spioneze pe Assange aproape imediat (Operațiunea Hotel), însă relațiile dintre Ecuador și Wikileaks s-au stricat oficial în 2016, atunci când a deraiat campania prezidențială a lui Hillary Clinton: hackerii (ruși, aceaste fiind ipoteza cea mai acreditată) au intrat în bazele de date ale Partidului Democrat și în cele ale directorului campaniei lui Clinton, John Podesta. WikiLeaks a publicat totul, spre entuziasmul republicanilor (și al Pamelei Anderson, fostul salvamar din Baywatch), iar Ecuadorul i-a tăiat conexiunea Internet lui Assange pentru a încerca, cel puțin oficial, să se distanțeze de oaspetele din ce în ce mai greu de suportat. Assange ajunge să nu mai fie în graţiile guvernului ecuadorian atunci când Correa îşi încheie mandatul, urmat de Lenin Moreno (în mai 2017). Moreno, care a fost adjunctul lui Correa, îl defineşte imediat pe Assange drept „o problemă” și este clar pentru toţi că vântul s-a schimbat. Assange începe să facă o campanie pentru independența catalană, dar mai presus de toate, acum două luni, Wikileaks a publicat „Ina Papers”, documente extrem de jenante pentru Moreno, deoarece includ printre altele e-mailurile personale (mesajele Gmail, WhatsApp și Telegram) ale președintelui și soției, suspectaţi de corupţie.

În aprilie 2019, Moreno spune în mod deschis la posturile de radio din țara sa că Assange încalcă acordurile „în mod repetat” și că a spart „email-urile personale” de la ambasadă. Timpul a expirat.

Traducerea Rador: Cătălina Păunel

Foto: Contul personal de Facebook Julian Assange