G4Media.ro

METEO: Alerte Cod galben şi Cod portocaliu de căldură excesivă în toată…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

METEO: Alerte Cod galben şi Cod portocaliu de căldură excesivă în toată ţara, miercuri şi joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de căldură excesivă, valabile în zilele de 10 şi 11 iulie, în întreaga ţară, transmite Agerpres.

Conform prognozei de specialitate, miercuri, este Cod portocaliu de vreme călduroasă în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în Municipiul Bucureşti, unde temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, în timp ce indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Valorile minime de temperatură vor fi de 20 de grade.

În restul ţării, va fi Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de joi, 11 iulie, Cod portocaliu de căldură extremă se extinde şi va cuprinde mai mult de jumătate de ţară, respectiv zone din Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local Maramureş. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor ajunge la 36 – 39 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud.

De asemenea, Codul galben de caniculă se va menţine în cea mai mare parte a Moldovei, în zona litoralului şi local în Transilvania şi Maramureş. Maximele vor fi de 33 – 37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi ITU va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, pe timpul nopţii, mercurul din termometre nu va coborî sub 20 de grade.

ANM precizează că valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...