METEO Caniculă în 14 județe și în Capitală / Cod galben de vijelii și ploi în aproape toată țara
Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate în 14 judeţe şi în Capitală, marţi, transmite News.ro. De asemenea, de marţi dimineaţă şi până miercuri dimineaţă, cea mai mare parte a ţării se află sub atenţionare cod galben de ploi şi vijelii.
Marţi, 2 iulie, 14 judeţe şi Capitala vor fi afectate de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic ridicat.
”În cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea continentală şi sudul Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, transmit meteorologii.
O atenţionare meteorologică cod galben de vijelii este valabilă pentru intervalul 2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 10.
„În sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, local în Maramureş, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50 l/mp”, este mesajul ANM.
Miercuri, manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul şi estul ţării.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank