METEO: Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în majoritatea regiunilor, duminică şi luni
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în majoritatea regiunilor duminică şi luni, transmite Agerpres.
În Crişana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi în Moldova se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 35…36 de grade, pe arii restrânse mai ridicate în sud şi în est. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând nopţi tropicale.
Potrivit meteorologilor, marţi, în sud-estul şi estul ţării, canicula va persista, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală( ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank