G4Media.ro

METEO Cod galben de ploi şi vânt puternic în Dobrogea şi sud-estul…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

METEO Cod galben de ploi şi vânt puternic în Dobrogea şi sud-estul Munteniei, până miercuri după-amiaza

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului în Dobrogea şi sud-estul Munteniei, care va intra în vigoare marţi dimineaţa şi va fi valabilă până miercuri după-amiaza, relatează Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 aprilie, ora 6:00 – 12 aprilie, ora 15:00, în zonele menţionate, respectiv în judeţele Constanţa şi Tulcea, în totalitate, iar parţial în Călăraşi şi Ialomiţa, vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă şi, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi izolat 40 litri/mp. Pe parcursul zilei de marţi (11 aprilie), vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 70 km/h.

Marţi, intensificări temporare ale vântului vor fi şi în sudul Moldovei şi local în Muntenia, cu rafale în general de 45 – 55 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi viteze de 70 – 80 km/h.

În Bucureşti, în perioada menţionată, cerul va prezenta înnorări şi trecător vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 5 – 7 grade Celsius.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...