G4Media.ro

Meteo: Informare de vânt şi ploaie, lapoviţă şi ninsoare la nivelul întregii…

Sursa foto: Pixabay

Meteo: Informare de vânt şi ploaie, lapoviţă şi ninsoare la nivelul întregii ţări, până sâmbătă dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de intensificări ale vântului şi precipitaţii moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, valabilă până sâmbătă dimineaţa, în întreaga ţară, relatează Agerpres.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 2 decembrie, ora 20:00 – 4 decembrie, ora 10:00, vântul va avea intensificări la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, unde vitezele vor depăşi temporar 60 – 70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h, spulberând zăpada.

Totodată, intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile vestice, iar vineri (3 decembrie), local şi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Pe parcursul zilei de vineri, aria precipitaţiilor se va extinde, iar la munte treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zăpadă.

Precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi pe arii restrânse ninsoare se vor semnala în vest, centru şi nord, în timp ce pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (3/4 decembrie) şi în est şi sud. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 10 – 15 l/mp, îndeosebi în zonele de munte.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. ” Iarna nu-i ca vara „!

  2. ala e limbaj de lemn.