METEO: Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni / Cum va fi vremea de Paște și 1 Mai – hărți
Meteorologii au anunţat, marţi, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, potrivit căreia vremea va fi în general puțin mai rece decât valorile medii înregistrate în această perioadă.
De Paște, temperaturile se vor încadra în normalul perioadei în jumătatea estică a țării și vor fi mai mici cu până la un grad față de media multianuală (calculată pentru perioada 2003-2022), în jumătatea vestică a țării. În jurul acestei date, media temperaturilor din ultimii 20 de ani s-a situat între 8 și 14 grade Celsius, în funcție de regiune.
În săptămâna 10 – 17 aprilie, va ploua mai mult în regiunile sud-estice și nord- vestice. În sudul țării va ploua cel mai puțin.
În intervalul 17 – 24 aprilie, temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în extremitatea de sud şi de sud-vest a ţării, precum şi la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, dar şi local deficitare în nord-vestul ţării, iar în rest se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval.
În ultima săptămână din aprilie și de 1 Mai, se așteaptă ca temperaturile să se încadreze în toată țara în jurul valorilor normale pentru această perioadă, respectiv între 8 și 14 grade. Iar în prima săptămână a lunii mai sunt așteptate temperaturi de 10 până la 16 grade. Cel mai cald va fi în sudul și vestul țării, în această perioadă.
Ploile vor fi puține în ultima săptămână din luna aprilie, dar vor fi ușor excendentare în regiunile extracarpatice, în primele zile ale lunii mai.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank