METEO: Temperaturi de primăvară şi probabilitate de apariţie a ploilor slabe, în următoarele două săptămâni
Regimul termic se va menţine oscilant în perioada următoare (7 – 20 noiembrie), la nivel naţional, iar valorile termice maxime vor continua să fie pozitive, la fel şi cele minime, în unele regiuni, iar gradul de apariţie a precipitaţiilor creşte, deşi acestea vor fi în general slabe cantitativ, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), relatează Agerpres.
În Banat, vremea va fi caldă mai ales în primele zile ale intervalului de referinţă, când se vor înregistra în medie maxime termice de 16 – 18 grade, apoi după data de 10 noiembrie, tendinţa va fi de scădere uşoară şi treptată a temperaturilor diurne către medii 10 – 12 grade, valori mai apropiate de normele climatologice. Şi temperaturile minime vor scădea treptat de la o medie în general de 5 – 8 grade în prima săptămână, până la o medie de 2 – 4 grade, în cea de-a doua săptămână. Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai mare în zilele de 7, 12 şi 13 noiembrie, dar şi după data de 17 noiembrie.
În Crişana, până în data de 10 noiembrie, vremea va fi caldă, cu temperaturi diurne în medie de 14 – 17 grade, după care, uşor şi treptat, acestea vor scădea spre valori mai apropiate de mediile multianuale, de 8- 10 grade, în perioada 15 – 20 noiembrie. În prima săptămână, minime termice se vor situa în general la o medie de 5 – 8 grade, urmând ca, în cea de-a doua săptămână, mediile să scadă şi să tindă la valori de un grad – două grade. Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai ridicată în zilele de 7, 8, 11 şi 12 noiembrie, precum şi după data de 17 noiembrie.
În Transilvania, în primele zile, va fi mai cald decât în mod obişnuit cu maxime medii de 14 – 16 grade, ulterior spre finalul primei săptămâni media va scădea uşor spre valori de 11 – 12 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile termice diurne vor continua să scadă şi se vor apropia de cele normale specifice perioadei, astfel că media lor va tinde spre 8 – 9 grade. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 2 şi 6 grade, dar după data de 15 noiembrie mediile acestora va scădea spre zero grade, chiar -1 grad. Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai ridicată în zilele de 8, 12 şi 13 noiembrie, dar şi după data de 17 noiembrie.
În Maramureş, vremea va fi caldă în prima săptămână a intervalului de referinţă, când media maximelor va fi cuprinsă între 12 şi 14 grade, apoi tendinţa acestora va fi de scădere uşoară şi treptată la medii 8 – 10 grade, valori mai apropiate de normele climatologice. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 3 şi 7 grade, dar după data de 15 noiembrie mediile acestora va scădea până la valori în jurul pragului de îngheţ (zero grade Celsius). Probabilitatea pentru ploi, în general slabe cantitativ, va fi mai mare în zilele de 8, 11 şi 12 noiembrie, şi după data de 17 noiembrie.
În Moldova, valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât normalul perioadei, cu precădere în jumătatea sudică a regiunii, până în data de 10 noiembrie, când media maximelor va fi de 14 grade. Ulterior, temperaturile vor marca o scădere, spre 8 grade mediat regional, în 15 noiembrie, şi ulterior se vor menţine la valori asemănătoare. Temperaturile minime vor avea variaţii în intervalul 7 – 16 noiembrie, de la medii de 4 la 8 grade, după care se vor stabiliza la zero grade, în medie, pe regiune. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în 11, 12 şi 13 noiembrie.
În Dobrogea, intervalul de prognoză va debuta cu vreme mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, astfel că media maximelor va fi de 14 grade, până în data de 11 noiembrie, dar apoi vor scădea treptat la 10 grade şi se vor menţine în acest fel pe intervalul 15 – 20 noiembrie. Temperaturile minime vor avea variaţii uşoare în prima săptămână de prognoză, cu medii între 6 şi 8 grade, iar în a doua săptămână vor marca o scădere, spre 4 grade mediat pe regiune. Probabilitatea pentru ploi va fi redusă.
În Muntenia, în prima săptămână de prognoză, vremea va fi caldă pentru această perioadă calendaristică, cu medii ale maximelor de 16 – 18 grade şi doar spre sfârşitul acesteia se va răci, astfel că maximele vor coborî la 12 grade. În cea de-a doua săptămână, temperaturile diurne nu vor mai avea variaţii semnificative şi se vor menţine la medii în jurul a 10 grade. Regimul termic nocturn va avea uşoare variaţii până în 12 noiembrie, cu minime de 6 – 8 grade mediat regional, apoi va scădea la valori, în medie, de două grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în 12 şi 13 noiembrie.
În Oltenia, în intervalul 7 – 11 noiembrie, temperaturile maxime vor varia între 16 şi 18 grade mediat regional, valori mai ridicate decât în mod caracteristic acestei perioade, după care vor scădea la medii de 10 grade, în data de 16 noiembrie, valori ce se vor menţine până la finalul intervalului. Minimele vor avea variaţii în prima săptămână, de la 5 la 8 grade în medie, iar în cea de-a doua vor scădea până în jurul a zero grade, mediat regional. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 12, 13 şi 14 noiembrie şi, din nou, în 19 şi 20 noiembrie.
La munte, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 7 şi 10 grade, în primele patru zile ale intervalului de prognoză, apoi va scădea treptat spre 4 grade în data de 12 noiembrie. Ulterior, vor avea doar variaţii uşoare, cu medii între 4 şi 6 grade. Minimele vor avea valori medii în jurul a două grade, în prima săptămână de prognoză, în ultima zi a acesteia vor scădea semnificativ spre -2 grade şi se vor menţine în jurul acestor medii în a doua săptămână. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în 7, 8, 11, 12, 13 şi 14 noiembrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank