METEO: Vreme închisă şi valori maxime de până la 9 grade, miercuri şi joi, în București
Vremea va fi ploioasă în Bucureşti, dar cu maxime termice peste mediile multianuale, miercuri şi joi, se menţionează în prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 decembrie, ora 10:00 – 14 decembrie, ora 12:00, în Capitală, temperatura maximă va fi de 8 – 9 grade, în timp ce minimele vor oscila între un grad şi 3 grade.
Cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla slab şi moderat.
ANM a emis, miercuri, o atenţionare Cod portocaliu de precipitaţii însemnate cantitativ, valabilă până joi la prânz, în zone din 12 judeţe, precum şi un Cod galben de ploi şi lapoviţă, ce vizează perimetre din 15 judeţe.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 decembrie, ora 10:00 – 14 decembrie, ora 12:00, în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 50 – 60 l/mp şi, izolat, de peste 70 l/mp.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank