METEO: Vremea în luna mai în România este de obicei instabilă, cu zile însorite și calde, chiar caniculare, care alternează cu perioade reci și ploioase / Temperatura maximă absolută s-a înregistrat în anul 1950 și a depășit 40 de grade
Vremea este de obicei instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ploioase, în timp ce ploile au adesea caracter torenţial, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade Celsius, iar cea minimă de -16 grade. La Bucureşti, maxima termică consemnată până în prezent de meteorologi este de 36,9 grade Celsius, în timp ce minima a coborât până la -1,1 grade Celsius, transmite Agerpres.
„Luna mai se caracterizează, în general, printr-o creştere a instabilităţii atmosferice, pe fondul creşterii temperaturii. În această lună, perioade cu zilele însorite şi calde (uneori caniculare)alternează cu perioade cu zile reci şi ploioase, iar ploile au adesea caracter torenţial. Circulaţia atmosferică este una foarte dinamică şi se pot crea situaţii de schimbări bruşte ale vremii, pe fondul unei circulaţii atmosferice meridionale. Astfel, pot avea loc advecţii de mase de aer polar care generează temperaturi minime sub limita de îngheţ, iar în zona montană, fenomene de ninsoare şi viscol, dar pot avea loc şi advecţii de aer foarte cald, tropical, ce pot genera creşteri puternice ale temperaturii, înregistrându-se primele cazuri cu valuri de căldură din an”, susţin meteorologii.
Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961 – 2023 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2023) are valori mai mari de 18 grade Celsius în extremitatea sud-vestică a Olteniei. Valori medii lunare între 16 şi 18 grade sunt caracteristice zonelor de câmpie (Câmpia de Vest, Câmpia Română, Câmpia Moldovei) şi luncă, zonelor joase din Dobrogea şi a celor din Delta Dunării. Valori medii între 12 şi 16 grade Celsius se întâlnesc în Dealurile Vestice, în Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, pe areale extinse din Dobrogea şi în Subcarpaţi. În zona montană, dar şi în depresiunile intramontane, valorile temperaturii medii se situează între 6 şi 12 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 2 şi 6 grade şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 de metri altitudine) se înregistrează, în medie, temperaturi sub 2 grade Celsius.
Potrivit datelor ANM, temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade Celsius, înregistrată la Mărculeşti (judeţul Călăraşi), în 27 mai 1950. În aceeaşi zi, s-au înregistrat maximele absolute şi la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret (36,6 grade Celsius) şi Bucureşti-Afumaţi (35,5 grade Celsius).
„Menţionăm că în perioada 25 – 28 mai 1950, mai ales în jumătatea de sud a României, în Transilvania, în centrul şi sudul Moldovei, temperatura maximă absolută a depăşit 32 de grade Celsius la peste 35 de staţii meteorologice”, arată ANM.
La Bucureşti, temperatura maximă absolută a lunii mai este de 36,9 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 13 mai 1958.
Ani în care s-au înregistrat valori mari ale temperaturii maxime absolute în luna mai, majoritatea peste 30 de grade Celsius sunt: 2006, 1996, 1969, 1958, 1950, etc. În topul anilor cu cele mai calde luni mai se regăsesc: 1968, 1996, 2002, 2003, 2007, 2013, 2018.
În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii mai, în România, aceasta este de -16 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 14 şi 15 mai 1940.
„Temperaturi minime foarte scăzute, în luna mai, s-au mai înregistrat şi în anii: 2007, 1995, 1988, 1976, 1965, 1952. Anul 2007 s-a remarcat prin numărul mare de staţii meteorologice, 37, la care au fost înregistrate temperaturi minime absolute, mai ales în zilele de 2 şi 3 mai, în cea mai mare parte, valorile fiind sub 0 grade Celsius, iar în zona montană sub -11 grade (-11,2 grade Celsius la Călimani şi -11,8 grade la Ceahlău Toaca). În topul anilor cu cu cele mai reci luni mai se regăsesc: 1961, 1970, 1978, 1980, 1991”, potrivit meteorologilor.
La Bucureşti, minima absolută a acestei luni este -1,1 grade Celsius, înregistrată în data de 3 mai 2007, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută este -0,2 grade, în data de 7 mai 1915 şi respectiv -0,1 grade, în data de 11 mai 1953.
Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna mai se remarcă prin creşterea intensităţii acestora, ca urmare a apariţiei averselor de ploaie, însoţite uneori şi de descărcări electrice şi grindină.
Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2023, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale sunt mai mici de 50 mm doar în Dobrogea, estul extrem al Câmpiei Române şi sudul extrem al Moldovei.
În Câmpia Română şi Câmpia de Vest, în Podişul Moldovei şi vestul Transilvaniei, valorile multianuale de precipitaţii sunt cuprinse între 50 şi 75 mm. În cea mai mare parte a Transilvaniei, în Maramureş, în Podişul Sucevei, în zonele subcarpatice şi în zonele montane joase, precipitaţiile medii multianuale se situează în intervalul 75 – 125 mm. În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 125 – 150 mm.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 392,4 mm, la Stâna de Vale, în anul 2021.
La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din mai este de 259,7 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1971. În acelaşi an a fost înregistrată şi maxima absolută la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, aceasta fiind 247,7 mm. La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a cantităţii de precipitaţii este 233,4 mm, înregistrată în 2012.
În topul anilor cu cele mai ploioase luni mai se enumeră: 1970, 1971, 1991, 2012, 2019, iar în topul anilor cu cele mai secetoase luni mai: 1969, 1982, 1986, 1992 şi 2000.
Potrivit ANM, cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice din România, este 181,6 mm, înregistrată la Stâna de Vale, în 18 mai 2021.
La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 86 mm, înregistrată în 29 mai 1997, la staţia Bucureşti-Afumaţi. În aceeaşi zi, s-a înregistrat maxima absolută şi la Bucureşti-Băneasa (61,9 mm). La Bucureşti-Filaret, maxima absolută s-a înregistrat în data de 4 mai 2014 şi este de 64,8 mm.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu