G4Media.ro

Meteo: Vremea se răceşte după 25 septembrie şi probabilitatea de precipitaţii creşte

Sursa foto: Pexels.com

Meteo: Vremea se răceşte după 25 septembrie şi probabilitatea de precipitaţii creşte

Vremea va rămâne caldă pe parcursul următoarelor zile în cea mai mare parte a teritoriului, însă începând din weekendul următor tendinţa va fi de răcire, iar ploi însemnate cantitativ se vor semnala după data de 25 septembrie, arată prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 21 septembrie – 4 octombrie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, relatează Agerpres.

În Banat, vremea va fi caldă până în data de 25 septembrie, cu temperaturi maxime ce se vor situa, în medie, în jurul a 28 de grade. Ulterior se va răci, astfel că media regională a valorilor maxime va scădea la 19 – 20 de grade, în zilele de 28 şi 29 septembrie. La începutul lunii octombrie se întrevede un proces de încălzire, ce va însemna o creştere a valorilor diurne spre o medie de 23 – 24 de grade. Nopţile vor fi tot mai calde în prima săptămână de prognoză, astfel de la o medie a acestora de 11 grade, se va ajunge la 14 – 16 grade, în 26 septembrie. Pentru a doua parte a intervalului sunt prognozate minime, în medie, între 8 şi 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte după 23 septembrie, însă ploile vor fi pe arii mai extinse şi posibil însemnate cantitativ, în perioada 25 – 28 septembrie.

În Crişana, până în 25 septembrie vremea va fi caldă, cu maxime termice ce se vor situa, în medie, în jurul a 28 de grade, însă, în intervalul 26 – 29 septembrie se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va fi de 18 – 20 de grade. După acest interval se va încălzi uşor, astfel în primele zile ale lunii octombrie, la nivelul regiunii sunt prognozate maxime de 22 – 23 de grade. Tendinţa valorilor minime de temperatură va fi de creştere de la o medie de 10 grade, până spre 14 – 15 grade, în intervalul 24 – 26 septembrie. Pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate minime de 8 – 10 grade. Vor fi ploi după 23 septembrie, însă probabilitatea pentru cantităţi de apă mai însemnate va fi mai ridicată în perioada 25 – 28 septembrie.

În Transilvania, până în 25 septembrie, media regională a valorilor maxime va fi de 24 – 26 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. Ulterior se va răci, chiar accentuat în perioada 28 – 30 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi de 17 – 18 grade. Pentru primele zile ale lunii octombrie sunt estimate maxime uşor mai ridicate, în medie de 20 – 21 de grade. Nopţile vor fi răcoroase la începutul intervalului, cu o medie regională a temperaturilor minime de 7 – 8 grade, dar cu valori mult mai scăzute în depresiuni, însă până spre finalul săptămânii se va ajunge la o medie de 12 – 14 grade. Pentru a doua jumătate a intervalului sunt prognozate medii ale temperaturilor minime de 6 – 8 grade. În intervalul 25 – 28 septembrie vor fi ploi pe arii extinse, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai însemnate va fi ridicată.

În Maramureş, până în 25 septembrie, media regională a valorilor maxime va fi de 24 – 26 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru ultima decadă a lunii septembrie. După această dată, vremea se va răci, chiar accentuat în perioada 28 – 30 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi de 17 – 18 grade, apoi spre începutul lunii octombrie se va încălzi uşor şi se vor atinge maxime în jur de 22 de grade. Minimele termice vor prezenta o tendinţă de creştere în prima parte a intervalului, de la o medie a acestora de 8 grade în prima noapte, până spre 14 grade în 26 septembrie. După această dată, nopţile vor deveni tot mai răcoroase, cu o medie regională de 7 – 8 grade. În intervalul 25 – 28 septembrie vor fi ploi pe arii extinse, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă însemnate va fi ridicată.

În Moldova, vremea va fi caldă până în jurul datei de 26 septembrie, chiar călduroasă în sudul regiunii, cu o medie regională a valorilor maxime cuprinsă între 26 şi 29 de grade. După această dată este prognozată o răcire semnificativă, astfel la finalul lunii septembrie, se vor atinge maxime în jur de 18 grade. În primele zile din octombrie temperaturile maxime vor fi uşor mai ridicate, spre o medie de 20 – 22 de grade. Valorile minime de temperatură vor fi în jur de 10 grade în primele zile, însă ulterior vor fi mai ridicate, iar la finalul primei săptămâni, media acestora va atinge 14 – 15 grade, cu mult peste regimul multianual. În a doua săptămână scăderea de temperatură se va resimţi şi în regimul nocturn, astfel media regională a minimelor va ajunge la 9 – 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 26 – 29 septembrie, când şi cantităţile de apă vor fi izolat mai însemnate.

În Dobrogea, în prima jumătate a intervalului, valorile termice diurne se vor situa peste mediile multianuale. În primele trei zile, media temperaturilor maxime va fi de 24 de grade, iar în intervalul 24 – 27 septembrie, se vor atinge valori în jur de 26 de grade. Răcirea se va resimţi şi la nivelul acestei regiuni spre finalul lunii septembrie, când sunt estimate maxime, în medie, de 20 de grade. Regimul termic diurn nu va avea variaţii semnificative la începutul lunii octombrie, dar tendinţa va fi de creştere uşoară spre valori, în medie de 22 de grade. Valorile minime de temperatură vor fi în jur de 14 grade în primele zile, apoi spre finalul săptămânii, vor creşte la 16 – 18 grade. În a doua săptămână sunt prognozate minime, în medie de 12 – 13 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în 26 septembrie şi în perioada 28 – 30 septembrie.

În Muntenia, în prima jumătate a intervalului, vremea va fi caldă, local călduroasă în timpul după-amiezelor în zona de câmpie. În primele trei zile, media temperaturilor maxime va fi de 26 – 28 de grade, iar în intervalul 24 – 26 septembrie, se vor atinge valori de 29 – 30 de grade. Începând cu 27 septembrie se va răci accentuat, astfel că media maximelor va scădea la 20 – 22 de grade. La începutul lunii octombrie, nu vor fi variaţii semnificative în evoluţia regimului termic diurn, dar tendinţa va fi de creştere uşoară spre valori, în medie de 22 – 24 de grade. Nopţile vor fi tot mai calde în prima săptămână de prognoză, iar de la o medie a minimelor de 10 grade, se va ajunge la 16 grade în 26 septembrie, iar după această dată, treptat se va reveni la o medie în jur de 10 grade. După data de 25 septembrie se vor semnala ploi, pe arii mai extinse şi posibil însemnate cantitativ în perioada 28 – 30 septembrie.

În Oltenia, vremea va fi caldă până în data de 25 septembrie, local călduroasă în sudul regiunii, cu temperaturi maxime ce se vor situa, în medie, între 26 şi 29 de grade. Ulterior se va răci, astfel că media regională a valorilor maxime va scădea la 20 de grade în perioada 28 – 30 septembrie. La începutul lunii octombrie se întrevede un proces de încălzire, ce va însemna o creştere a valorilor diurne spre o medie de 22 – 23 de grade. Nopţile vor fi tot mai calde în prima săptămână de prognoză. Astfel, de la o medie a minimelor de 10 grade, se va ajunge la 16 grade în 26 septembrie, însă ulterior se va reveni la minime, în medie de 9 – 10 grade. Sunt prognozate ploi mai ales în intervalul 25 – 29 septembrie, când vor fi posibile şi cantităţi de apă însemnate.

La munte, în perioada 21 – 26 septembrie, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale, cu maxime la nivelul zonei între 16 şi 18 grade şi minime tot mai ridicate, ce se vor apropia de 10 grade. Vremea se va răci după acest interval, iar pentru finalul lunii sunt prognozate maxime, în medie de 10 grade şi minime de 2 – 4 grade. În primele zile ale lunii octombrie se întrevede un proces de încălzire, ce va însemna o creştere a valorilor maxime spre 14 grade şi minime în medie de 4 – 6 grade. După 23 septembrie se vor semnala ploi, pe arii mai extinse în perioada 26 – 29 septembrie, când şi cantităţile de apă vor fi local însemnate cantitativ.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...