G4Media.ro

METEO Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în ultimele…

Sursa foto: Pixabay / Albrecht Fietz

METEO Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în ultimele zile din ianuarie. Maxime termice de 18 grade

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la nivelul întregii ţări în ultimele zile din ianuarie, timp în care vântul va sufla slab până la moderat şi se va semnala local ceaţă, iar maximele termice vor urca până la 18 grade Celsius, potrivit prognozei pe şapte zile, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.

Astfel, în ţară, în intervalul 24 ianuarie, ora 20:00 – 25 ianuarie, ora 8:00, cerul va avea înnorări îndeosebi în jumătatea estică a ţării unde local vor fi precipitaţii, predominant ninsori la munte, mixte în Moldova şi mai ales sub formă de ploaie în rest. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană înaltă şi în estul ţării. Temperaturile minime, mai ridicate faţă de normele perioadei îndeosebi în sud-est, vor fi cuprinse între -5 şi 6 grade Celsius. Local se va forma ceaţă.

La Bucureşti, în intervalul menţionat, cerul va avea înnorări mai ales în primele ore ale nopţii când vor mai fi condiţii de ploaie slabă, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă, mult mai ridicată faţă de norma perioadei, va fi de 2 – 4 grade Celsius. Spre sfârşitul intervalului va creşte probabilitatea de ceaţă.

În perioada 25 ianuarie, ora 8:00 – 26 ianuarie, ora 8:00, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-est unde, mai ales în primele ore, pe arii restrânse va ploua slab. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase îndeosebi din vest, centru şi est local va fi ceaţă (izolat persistentă) posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul zilei în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, mai coborâte în zonele cu ceaţă persistentă, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 6 grade, cu valori mai mici în depresiunile din estul Transilvaniei.

În Capitală, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru ultima decadă a lunii ianuarie. Cerul va deveni variabil, însă dimineaţa şi noaptea probabilitatea de ceaţă va fi ridicată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de -1 şi 1 grad Celsius.

În perioada 26 ianuarie, ora 8:00 – 27 ianuarie, ora 8:00, în ţară, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei. Cerul va avea înnorări, iar pe parcursul nopţii în regiunile vestice vor fi condiţii de ploaie slabă, iar în zona Munţilor Apuseni de precipitaţii mixte. Dimineaţa şi
noaptea, în zonele joase, local va fi ceaţă (pe arii restrânse persistentă) posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în estul ţării şi în Munţii Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade, cu valori mai mici în zonele cu ceaţă persistentă, iar cele minime se vor încadra între -7 şi 7 grade.

În perioada menţionată, în Bucureşti, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei. Cerul va mai avea unele înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 0 – 2 grade. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

Prognoza meteorologică pentru intervalul 27 ianuarie, ora 8:00 – 28 ianuarie, ora 8:00, la nivelul întregii ţări arată valori termice cu mult peste mediile climatologice specifice pentru ultima decadă a lunii ianuarie. Cerul va avea înnorări temporare, însă mai ales dimineaţa şi noaptea în sudul, estul şi centrul ţării va fi nebulozitate stratiformă sau ceaţă (posibil pe alocuri persistentă), iar în extremitatea nordică a teritoriului, izolat vor fi posibile ploi slabe şi precipitaţii mixte în zona montană aferentă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei în nord-vest şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 18 grade, posibil mai scăzute unde ceaţa va persista, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, mai coborâte în zonele depresionare, spre -8 grade, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 8 – 9 grade Celsius.

Valorile termice se vor menţine peste mediile climatologice specifice acestei date şi în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de -1 – 2 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Pentru perioada 28 ianuarie, ora 8:00 – 29 ianuarie, ora 8:00, valorile termice se vor menţine cu mult peste mediile climatologice specifice pentru sfârşitul lunii ianuarie. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea în vestul, sud-vestul, nordul şi parţial în centrul ţării, unde pe alocuri va ploua slab. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice şi local în cele estice, precum şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor situa între 10 şi 18 grade, posibil mai scăzute unde ceaţa va persista, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -6 grade Celsius. Îndeosebi în regiunile extracarpatice, dimineaţa şi noaptea, pe alocuri va fi nebulozitate stratiformă sau ceaţă.

În Bucureşti, valorile termice se vor situa în continuare cu mult peste cele normale pentru sfârşit de ianuarie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de -1 – 2 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Potrivit ANM, tendinţa evoluţiei vremii în perioada 29 ianuarie, ora 8:00 – 1 februarie, ora 8:00, arată valori termice se vor situa în continuare peste mediile multianuale ale perioadei în toată ţara. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată la început în regiunile vestice, iar în ultima zi a intervalului în vest, sud şi est.

Pentru Bucureşti sunt estimate în acelaşi interval valori termice peste mediile multianuale ale perioadei. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere spre sfârşitul intervalului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.