G4Media.ro

METEO: Caniculă şi în luna august. Temperaturi de până la 39 de…

Sursa foto: Unsplash / Akanda Kilicarslan

METEO: Caniculă şi în luna august. Temperaturi de până la 39 de grade Celsius în România

Meteorologii anunţă din nou temperaturi caniculare, în luna august, cele mai ridicate valori fiind prognozate a se înregistra în săptămânile 5-12 august şi 12-19 august, când termometrele vor indica 37 şi chiar 39 de grade Celsius, transmite News.ro.

”Revenim la ceea ce înseamnă fenomenul de caniculă. A fost o săptămână uşor mai suportabilă (…) ceea ce urmează însă, cu debutul lunii august, deja vorbim din nou de temperaturi de 37-38, posibil, în sudul extrem, 39 de grade Celsius. Şi cu siguranţă săptămânile 5-12, 12-19 august observăm deja abateri în aceleaşi zone în care am avut val de căldură persistentă: Banat, Oltenia, Muntenia şi aproape Dobrogea, dar nu excludem nici estul ţării”, a afirmat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, marţi seară, la Antena 3.

Ea a precizat că luna august va debuta cu temperaturi de peste 35 de grade şi nu se exclude ”un val de căldură persistent”.

”Cred că ar trebui să luăm în considerare durata numărului de zile consecutive, deja să experimentăm din nou un val de căldură persistent, de durată, nu excludem să avem din nou mai multe zile consecutive în care, în partea de sud, sud-vest şi vest a ţării să vorbim de 36-37-38 de grade Celsius”, a adăugat Elena Mateescu.

Ea a menţionat că va exista din nou deficit de precipitaţii în ultima lună a verii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...