Meteorologii anunţă temperaturi mai ridicate decât cele normale de Revelion dar și în primele zile ale lui 2023
Meteorologii anunţă temperaturi mai ridicate decât cele normale, atât în ultimele zile din acest an, cât şi în primele zile ale lui 2023. De asemenea va fi deficit de precipitaţii, transmite News.ro
Săptămâna 26.12 2022 – 2.01.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în vest, nord-vest şi la munte.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului.
Saptămâna 2.01.2023 – 9.01.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în nord, nord-est, nord-vest, centru şi la munte.
Cantităţile de precipitatţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice şi în zona montană aferentă.
Săptămâna 9.01.2023 – 16.01.2023
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 16.01.2023 – 23.01.2023
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României
Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor deficitară în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank