Metrorex anunță că face ultimele pregătiri pentru deschiderea circulaţiei pe magistrala de metrou M5/Drumul Taberei
Reprezentanții Metrorex au demarat procedurile pentru a pune în funcțiune magistrala de metrou M5, Drumul Taberei. Mai precis sunt configurate sistemele din faza de testare în cea de exploatare pentru instalaţiile de siguranţa circulaţiei şi informare călători, taxare, televiziune cu circuit închis şi comunicaţii.
900 de angajaţi vor asigura exploatarea circulaţia şi mentenanţa în 3 schimburi pentru toate specialităţile, inclusiv serviciul comercial şi cel de conducere a trenurilor, a anunțat Metrorex într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.
Premierul Ludovic Orban (aflat într-o vizită la Călărași) a transmis și el, dumunică, că s-a semnat procesul verbal pentru recepţia lucrărilor la metroul din Drumul Taberei. „Se fac ultimele pregătiri astfel încât magistrala M5 să poată fi dată în circulaţie săptămâna viitoare”, a spus Orban.
Metrorex face următoarele precizări în privința deschiderii circulaţiei pe magistrala de metrou M5 Drumul Taberei, după recepţia la terminarea lucrărilor:
- Sunt în desfăşurare proceduri referitoare la punerea în funcţie. Acestea constau în configurarea sistemelor din faza de testare în cea de exploatare pentru instalaţiile de siguranţa circulaţiei şi informare călători, taxare, televiziune cu circuit închis şi comunicaţii.
- Se face predarea-primirea spaţiilor de la constructor la echipele Metrorex care vor asigura cu cei 900 de angajaţi exploatarea circulaţia şi mentenanţa în 3 schimburi pentru toate specialităţile, inclusiv serviciul comercial şi cel de conducere a trenurilor.
- O altă activitate necesară constă în predarea obiectivelor de pază pe staţii şi interstaţii, de la firmele de paza ale constructorilor la cele care sunt sub contract cu Metrorex.
- Se predau toate spaţiile publice de la firmele de curăţenie ale constructorului, la cele contractate de Metrorex.
- Ultima activitate constă în înlocuirea trenurilor utilizate pentru probe cu cele pregătite în depou pentru circulaţia cu călători.
- Configurarea sistemului de taxare permite accesul cu numerar şi card bancar la turnicheti. Sunt realizate operaţiunile de transport valori şi alimentare a casieriilor şi a automatelor de vânzare AVC cu titluri de transport şi numerar pentru vânzare. Totodată se realizează atât prin sistemele de alarmare la efracţie cât şi cu personal, protecţia valorilor în fiecare staţie. POS-urile sunt achiziţionate de către banca care asigură suportul tehnic şi sunt în proces de configurare astfel încât să fie disponibilă şi vanzarea pe lângă numerar şi cu card bancar la casierie. La automatele de vândut cartele se poate achita cu numerar. Achitarea cu card bancar urmează să se implementeze cât mai curând posibil împreună cu banca suport. Este necesar a se realiza o soluţie de comunicaţie stabilă care presupune atat configurarea cât şi instalarea unor echipamente şi chei de criptare.
„Metrorex este preocupată şi de asigurarea semnalului GSM, în scopul asigurării facilităţilor şi confortului pe care acest serviciu îl oferă tuturor utilizatorilor. Astfel, în aceasta perioadă, operatorii de telefonie mobilă au finalizat instalarea reţelelor de comunicaţii în subteran şi execută ultimele reglaje ale echipamentelor pentru acoperirea optimă privind semnalul de comunicaţie voce şi date pentru călătorii metroului” – se mai precizează în comunicatul de presă transmis de companie.
Foto: statie metrou M5/G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii