Metroul din Drumul Taberei, amânat până în iunie 2020. Orban: ”Acestea sunt angajamentele luate de constructor”
Încă o amânare pentru locuitorii din cartierul bucureștean Drumul Taberei: Magistrala 5 de metrou poate fi dată în folosinţă abia anul viitor, ”aproximativ în luna iunie”, a declarat vineri premierul Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
„Conform celor discutate cu conducerea Metrorex şi cu directorii companiilor care au contracte cu metroul pentru finalizarea acestui obiectiv de investiţii, practic metroul poate fi dat în folosinţă anul viitor, aproximativ în luna iunie. Acestea sunt, ca să zic aşa, angajamentele care sunt luate de constructor”, a spus prim-ministrul, citat de Agerpres.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a detaliat situația contractelor: „Vreau să ştiţi că avem astăzi trei contracte. Contractul pe structură 95% finalizat, dar fusese început în 2011 și avea termen în 2014. Avem contractul pe finisaje – început în 2015, avea termen 2017, astăzi este 73% finalizat, şi avem contractul pe automatizări – proiectul tehnic este depus, are termen 6 săptămâni din momentul finalizării părţii de structură, 6 săptămâni în 15 aprilie. Constructorul, antreprenorul pe structură ne-a spus foarte clar: ‘finalizăm şi predăm către firma care se ocupă de automatizări’. Cei care se ocupă de automatizări au 6 săptămâni să predea obiectivul. Am întrebat care este relaţia între stadiul fizic şi cel financiar. Răspunsul este ‘impecabil’. Deci, atâta timp cât relaţia este impecabilă şi noi ne achităm de aceste obligaţii, nu văd niciun motiv de ce nu ne-am încadra în aceste termene realiste, asumate sub semnătură… Iunie 2020 este termenul la care sigur vă vom invita să călătorim pe această magistrală M5”, a spus Bode.
Foto: G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank