G4Media.ro

VIDEO Metroul din Drumul Taberei: Ministerul Transporturilor anunță semnarea procesului verbal pentru…

VIDEO Metroul din Drumul Taberei: Ministerul Transporturilor anunță semnarea procesului verbal pentru terminarea lucrărilor /  Bode: În curând bucureștenii pot să folosească cel mai așteptat mijloc de transport din această zonă

Ministerul Transporturilor a anunțat vineri seara că „după ani și ani de așteptări epopeea magistralei de metrou M5 Drumul Taberei, ia sfârșit!”. Potrivit unui comunicat de presă trimis de ministerul condus de Lucian Bode „membrii Comisiei Centrale de Recepție la terminarea lucrărilor de la magistrala M5 și cei ai Comisiei de Punere în Funcțiune (PIF) au semnat procesele-verbale în urma cărora această magistrală de metrou poate fi dată în exploatare și, totodată, în trafic cu călători”. Până când pe noua linie va circula primul tren cu călători vor mai trece, însă, câteva zile, deoarece mai sunt de îndeplinit „proceduri administrative”, spune ministrul transporturilor, Lucian Bode, fără a preciza cât ar putea dura.

“Astăzi s-au semnat cele două procese-verbale de către comisiile de specialitate, și anume, cel de recepție la terminarea lucrărilor și cel de punere în funcțiune (PIF) a acestui obiectiv. După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători. Suntem acum în situația în care pot să afirm cu certitudine că în curând bucureștenii pot să folosească cel mai așteptat mijloc de transport din această zonă, și anume metroul din drumul Taberei. A fost o muncă titanică, începută din prima zi a mandatului meu de ministru, pentru a putea să le ofer bucureștenilor, din zona Drumul Taberei, și nu numai, ceea ce așteptau de atâția ani. Mulțumesc tuturor acelora care au făcut posibil să ajungem astăzi la acest deznodământ extrem de fericit pentru bucureșteni”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Procesul de recepție a lucrărilor a început miercuri și a durat câteva zile deoarece cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au cerut constructorului, adică italienilor de la Astaldi, să remedieze unele lucruri.

Sursa foto: Cristina Sbîrn

Când s-ar putea circula efectiv pe noua magistrală de metrou? Potrivit unor surse, cel mai probabil în câteva zile, ziua exactă urmează să fie anunțată de autorități. Pe noua linie de metrou vor circula pentru început trenuri Bombarder, din flota actuală a Metrorex.

Darea în circulație a noi linii de metrou nu înseamnă că s-au finalizat toate lucrările. Vor rămâne de executat lucrări la suprafață, precum cele pentru realizarea accesului subteran pe sub strada  Brașov, unde este nevoie de suspendarea circulației pe linia de tramvai 41 timp de mai multe zile.

Întreruperea circulației tramvaiului 41 a dus la o dispută între ministerul condus de Lucian Bode și primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea.

“Metrorex a solicitat STB SA să suspende timp de 10 zile circulaţia tramvaiului pe linia 41, pentru a realiza unele lucrări la suprafaţă. Solicitarea poate fi onorată de STB în luna octombrie, atunci când are loc recepţia pentru un nou lot de autobuze hibrid achiziţionate de Primăria Capitalei. Demersul pentru suspendarea liniei de tramvai presupune alocarea a minimum 42 de autobuze, ţinând cont că este vorba despre o linie foarte solicitată, cu o capacitate de transport de aproximativ 200.000 de călători zilnic. În contextul pandemiei de coronavirus, întregul parc circulant al STB SA este scos în traseu, astfel încât să ofere posibilitatea călătorilor să respecte distanţarea fizică”, a transmis Primăria într-un comunicat, pe 2 septembrie.

Sursa foto: Cristina Sbîrn

Magistrala 5 de metrou, secțiunea Drumul Taberei-Eroilor:

  • Lungime: 6,87 km
  • Stații: 10 ((Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).
  • Depou: 1
  • Lucrările au fost licitate în 2008. Contractele pentru construcția liniei de metrou au fost semnate în 2011, iar lucrările au început la scurt timp după.
  • Termen initial pentru punerea în funcțiune: 2015-2016
  • Valoarea lucrărilor: circa  3,4 miliarde de lei.

Ministerul Transporturilor a început de ceva vreme să prezinte video fiecare stație de pe traseu, printre care:

Tudor Vladimirescu

Parc Drumul Taberei

Romancierilor

Valea Ialomiței

Constantin Brâncuși

Râul Doamnei

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Individul asta de ce mai este ministrù si cum de mai are tupeu sa dea declaratii?

  2. bodel, bodel, cum incerci tu sa acoperi un rahat mare cu un altul si mai mare, pe deasupra si neterminat, inca atârnând.

  3. Un viitor puscarias face declaratii … Rusine PNL ! Rusine ! Va tine minte un Univers intreg. 🙂

  4. Mulțumim domnului Nicușor Dan pentru că ne-a făcut metrou!

  5. as putea spune ca TOATA ROMANIA e mandra de aceasta realizare …

    vor veni vremuri triste … la radio nu vom mai asculta DJ-ei europafm, digifm… plangandu-si soarta de a nu aveaa metrou

  6. Demisia BODE! Ma rog si Anisie..Grinda…bleahhh…