Medvedev, Kadîrov, Prigojin dau din gură, dar au „șoimii” Rusiei vreo influență reală asupra lui Putin?/Analiză Carnegie Endowment for International Peace

Cu cât invazia Rusiei în Ucraina continuă mai mult timp, cu atât mai proeminent devine acasă partidul războiului. Aproape că nu trece o zi fără o declarație care să țină prima pagină a ziarelor din partea celor mai înflăcărați „șoimi” ultra-patrioți și anti-occidentali, precum liderul cecen Ramzan Kadîrov, omul de afaceri Evgheni Prigojin și fostul președinte Dmitri Medvedev, arată o analiză Carnegie Endowment for International Peace.

Toți cei trei bărbați s-au folosit de sprijinul lor vocal pentru război pentru a-și umfla profilul public, dar au câștigat ei de fapt mai multă influență ca urmare a acestui fapt? La urma urmei, în sistemul de putere al Rusiei, importanța unei persoane nu este determinată de activitatea sa mediatică, ci de un singur om: președintele rus Vladimir Putin.

La începutul „operațiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina, elita rusă a fost împărțită în tabere de război și tabere de pace. Cea din urmă era formată din numeroșii tehnocrați ai regimului, din puținii liberali rămași în sistem și din oameni de afaceri influenți. Aceștia au fost șocați de izbucnirea războiului, dar s-au văzut rapid nevoiți să încerce să atenueze consecințele acestuia. Aproape niciunul dintre ei nu s-a pronunțat public împotriva războiului.

În schimb, mass-media a fost dominată de partidul războiului, reprezentat în primul rând de Kadîrov, Medvedev, Prigojin, președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, și liderul partidului de guvernământ Rusia Unită, Andrei Turceak. Nu există o ierarhie în cadrul acestei tabere și nici măcar nu este un grup consolidat. Tot ceea ce au în comun membrii săi este faptul că sunt susținători activi ai campaniei militare a Rusiei și că sunt vitriolanți în criticarea Occidentului.

În esență, fiecare dintre ei exploatează sentimentul ultra-patriotic în scopuri proprii, concurând pentru a arăta cine este cel mai mare „șoim” dintre ei. Într-o perioadă în care Putin vede puțini oameni în persoană, acești bărbați au găsit o modalitate de a rămâne văzuți de el: figurând în prezentarea generală a canalelor media și Telegram pe care serviciul de presă al președintelui o pune pe biroul acestuia în fiecare dimineață.

Înainte de război, activitatea actuală a fostului președinte Medvedev, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, făcea rareori prima pagină a ziarelor. În martie, după invazia Ucrainei, Medvedev și-a creat un canal Telegram, unde amenință și îndeamnă în mod regulat la escaladare și folosește un limbaj vulgar pentru a se referi la Ucraina și la liderii occidentali. Postările sale tranșante obțin fiecare o medie de peste 2,25 milioane de vizualizări: o audiență la care multe instituții media pot doar să viseze. El este citat frecvent atât de presa rusă, cât și de cea străină, iar ratingul său de încredere, care oscila în jurul a 20 % înainte de război, a crescut la 40 %.

Apropiații fostului președinte spun că tonul și vocabularul folosite nu corespund deloc lui Medvedev, lăsându-i nedumeriți de aparenta sa transformare. Este posibil ca el să fi simțit că o schimbare de imagine ar putea reaprinde orice șansă pe care o avea de a candida din nou la președinție într-o zi: o șansă care înainte de război părea inexistentă. Acum se vorbește despre el ca despre un candidat de consens pentru partea mai moderată a elitelor. Retorica deschisă a lui Medvedev este o modalitate de a atrage atenția lui Putin, în cazul în care președintele decide din nou să nominalizeze un succesor înaintea alegerilor prezidențiale din 2024.

Kadîrov, care era deja o figură profund controversată cu mult înainte de război, se folosește acum de conflict și de instrumentele mediatice pe care le are la dispoziție pentru a încerca să își întărească poziția în rândul elitelor rusești. El este singurul șef regional care își permite să vorbească deschis (și frecvent) despre chestiuni care îi depășesc cu mult atribuțiile, cum ar fi politica externă. El a mers chiar până la a critica dur Ministerul Apărării, pentru care a primit doar cele mai blânde mustrări din partea Kremlinului.

Înainte de război, canalul Telegram al lui Kadîrov avea 60.000 de urmăritori și era în mare parte dedicat afacerilor sale oficiale. De când și-a îndreptat atenția către război, audiența sa a crescut la 3 milioane de urmăritori. Ambițiile lui Kadîrov au depășit de mult funcția de șef regional, dar pentru a ajunge mai sus, ar avea nevoie de mai mult sprijin în rândul elitelor. În schimb, mulți dintre cei din cercurile militare și de securitate se opun ideii de avansare a carierei sale. Acum, retorica ultra-patriotică a liderului cecen – ca să nu mai vorbim de batalioanele cecene care luptă pe frontul din Ucraina – l-au propulsat pe Kadîrov în fruntea rezumatelor Telegram pregătite pentru președinte.

Lovitura de forță a lui Kadîrov împotriva Ministerului Apărării a fost susținută în mod activ de omul de afaceri Evgheni Prigojin. Acesta era deja implicat într-un conflict cu ministerul înainte de război din cauza faptului că acesta a pus capăt contractelor cu compania sa de catering Concord. De asemenea, militarii erau frustrați de faptul că Wagner, compania militară privată deținută de Prigojin, nu își coordona cu ei acțiunile din Siria și Donbas.

În Ucraina, mercenarii Wagner s-au dovedit a fi unele dintre cele mai capabile divizii rusești cu capacitate de luptă de acolo. Recent, s-a raportat că o „persoană asemănătoare lui Prigojin” ar fi umblat prin închisorile rusești, recrutând deținuți pentru a servi ca mercenari. Deoarece legislația rusă nu prevede nicio dispoziție privind intrarea în unitățile de înaltă securitate și scoaterea prizonierilor, recrutarea lor ca soldați trebuie să fi fost aprobată la vârf, unde nu se ține cont de subtilitățile sau consecințele legale.

Spre deosebire de Medvedev și Kadîrov, Prigojin nu are un canal Telegram. Cu toate acestea, el dispune de un întreg grup de active mediatice – inclusiv o armată de troli pe internet – care îi asigură că nu este niciodată departe de știri și, prin urmare, de revista presei prezidențiale. Mijloacele de informare controlate de Prigojin au relatat în mod activ despre recrutarea prizonierilor și despre activitățile mercenarilor wagnerieni în Ucraina, concentrându-se în special pe echipamentul și armele acestora: se pare că contractorii militari privați sunt mai bine echipați decât armata rusă regulată.

Este posibil ca Prigojin și Kadîrov să se fi folosit de război pentru a-și consolida imaginea de ultra-patrioți influenți, dar zvonurile potrivit cărora ei s-ar afla în spatele recentei numiri a generalului Serghei Surovikin în funcția de comandant al operațiunilor din Ucraina sunt aproape sigur nefondate. Este mult mai probabil ca decizia să fi fost luată de ministrul apărării, Serghei Șoigu, și de șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov: acum responsabilitatea pentru orice retrageri și înfrângeri ulterioare îi va reveni lui Surovikin, și nu lor.

Este dificil să discernem o creștere reală a influenței liniei dure. Aceștia încearcă să îl împingă pe Putin pe un coridor îngust de escaladare, cerându-i să ridice miza. Dar nu există semne că Putin îi ascultă cu adevărat. Nici Kadîrov și nici Prigojin nu participă la reuniunile Consiliului de Securitate.

Niciunul dintre ei nu are active semnificative necesare pentru a fi văzuți de eșalonul superior al elitelor rusești ca fiind unul de-al lor. Kadîrov conduce Cecenia și forțele de securitate ale acesteia, care refuză să rămână în limitele atribuțiilor lor. Organizația Wagner a lui Prigojin are acum propriile avioane și apărare aerienă, dar acestea sunt necesare doar pe timp de război. Principalul capital al lui Medvedev – în afară de canalul său vitriolic de pe Telegram – este că, în urmă cu 14 ani, i-a ținut scaunul prezidențial cald lui Putin, pentru ca apoi să i-l returneze, așa cum s-a convenit, patru ani mai târziu.

Transformarea popularității în mass-media în influență reală nu a fost ușoară pe timp de pace, darămite pe timp de război. Dmitri Rogozin este un bun exemplu a ceea ce se poate întâmpla cu adepții liniei dure care curtează confruntarea. Fostul șef extrem de dur al Roscosmos, agenția spațială de stat, scrie enorm pe Twitter și era citat constant de mass-media. El nu a mai avut un loc de muncă din vară.

Această analiză este semnată de Alexandra Prokopenko